Meghan Markle, criticată pentru că îşi foloseşte titlul nobiliar pentru a face lobby pe lângă senatori americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meghan Markel şi prinţul Harry FOTO EPA-EFE
Meghan Markel şi prinţul Harry FOTO EPA-EFE

Meghan Markle, soţia prinţului Harry, este acuzată că încearcă să-şi impună ideile în dezbaterea publică americană exercitând presiuni directe asupra unor politicieni.

Pe vremea când locuia la Palatul Kensington, personalul i-a atribuit un supranume pe măsură, „Uraganul Meghan”. Felul de a fi al fostei actriţe nu a fost pe placul reginei Elisabeta a II-a, care a pus mereu imparţialitatea deasupra propriilor simpatii şi a jocurilor de culise. Mutată peste Atlantic împreună cu prinţul Harry şi copii lor, Archie (2 ani) şi Lilibet (5 luni), Meghan Markle zdruncină complet neutralitatea atât de dragă reginei, exercitând, din postura de ducesă de Sussex, presiuni asupra politicienilor pentru a-şi impune vederile în privinţa concediului parental, scrie La Libre Belgique.

Un apel telefonic a stârnit critici pe ambele maluri ale Atlanticului: „Sunt Meghan, ducesa de Sussex”.

După o primă scrisoare adresată Congresului SUA, la 20 octombrie, fosta actriţă, în vârstă de 40 de ani, a sunat-o direct pe senatoarea republicană Shelley Moore Capito pentru a face lobby pentru reinstituirea „concediului parental la nivel federal”.

„Numărul era anonim”, dezvăluie Capito pentru „Politico”.

„Senatoarea Capito? Aceasta este Meghan, ducesa de Sussex”, s-a prezentat apelanta.

„M-am întrebat de unde a primit numărul meu”, continuă legiuitoarea.

Susan Collins, senatoare de Maine, relatează o experienţă asemănătoare. „Spre marea mea uimire, m-a sunat pe linia mea privată şi s-a prezentat ducesa de Sussex, ceea ce este destul de ironic”.

Faptul că Meghan Markle îşi foloseşte titlul nobiliar pentru a exercita presiuni pe lângă politiceni a stârnit stupoare.

„Noua ingerinţă a doamnei Markle în politica americană mă face să mă întreb de ce familia regală nu îi ia pur şi simplu titlul oficial ei şi lui Harry”, a declarat congresmenul republican Jason Smith într-un interviu acordat pentru Daily Mail.

Meghan Markle a răspuns acuzaţiilor de ingerinţă într-o intervenţie pentru New York Times. „Sincer, nu văd asta ca pe un subiect politic. Există un precedent în familia soţului meu, familia regală, de a rămâne în afara politicii. Din punctul meu de vedere, este un caz umanitar”, s-a apărat ducesa de Sussex.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite