Joe Biden îl va întâmpina miercuri la Casa Albă pe Donald Trump
0Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe Donald Trump, care urmează să-i succeadă în funcţie în ianuarie, la Casa Albă, miercuri, 13 noiembrie, la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval.
Purtătoarea de cuvânt a lui Joe Biden de cuvânt, Karine Jean-Pierre, a anunțat că a fost stabilită întâlnirea dintre el și actualul președinte SUA, Donald Trump, scrie AFP.
Joe Biden îi va tranfera puterea lui Donald Trump într-un mod "paşnic şi ordonat", după victoria reblicanului în fața democratei Kamala Harris.
Se cunoaștea planificarea acestei întâlniri, dar nu fusese anunțată și data la care va avea loc.
Donald Trump și Joe Biden au mai avut întâlniri oficiale și dezbateri electorale, fiind cei doi principali candidați la președinția SUA,atât în 2020, cât și în 2024, până când Biden s-a retras și l-a înlocuit Kamala Harris. Trump nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea în 2020. Ba chiar, a boicotat ceremonia de învestire a lui Joe Biden, de data aceasta noul președinte american a declarat că "aşteaptă cu nerăbdare această întâlnire" la Casa Albă, potrivit echipei sale.
Donald Trump, ca nou președinte al Statelor Unite, are un termen de 74 de zile pentru a-și înființa echipa guvernamentală. Aceasta ar putea fi compusă din figuri cunoscute ca antreprenorul Elon Musk sau Robert F. Kennedy Jr. .
Republicanul a făcut joi prima sa numire majoră: Susie Wiles, coordonatoarea campaniei sale, va fi şefa sa de cabinet, o poziţie ultra-strategică ce nu a fost niciodată deţinută de o femeie.