Iranul vrea ca Donald Trump să renunțe la politica din mandatul trecut faţă de Republica Islamică
0Iranul l-a îndemnat sâmbătă, 9 noiembrie, pe Donald Trump, președinte ales în SUA, „să schimbe” politica de „presiune maximală” pe care a practicat-o în timpul primului său mandat față de Republica Islamică.
„Trump trebuie să arate că nu urmează politicile eronate din trecut", a declarat vicepreşedintele iranian însărcinat cu afaceri strategice, Mohammad Javad Zarif, informează AFP.
Zarif, fost ministru al afacerilor externe, a fost arhitectul de partea iraniană al acordului asupra programului nuclear, încheiat în 2015 între Teheran şi comunitatea internaţională, printre care se afla și SUA.
Pactul nu a durat foarte mult timp, fiind torpilat în 2018, când Donald Trump, pe atunci preşedinte al SUA, şi-a retras ţara din acest acord. De asemnea, la acel moment, președintele republican a reimpus sancţiuni aspre în cadrul unei politici de "presiune maximală" împotriva Iranului.
„În calitate de om calculat, el ar trebui să vadă care au fost avantajele şi dezavantajele acestei politici şi dacă el doreşte să continue sau să schimbe această politică nefastă", a declarat Zarif, referindu-se la cariera lui Trump de om de afaceri.
Donald Trump a mai luat și alte decizii privind relațiile SUA cu Orientul Mijlociu. Una dintre cele mai marcante a fost decizia sa din ianuarie 2020 de a ordona doborârea în Irak a puternicului general iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei de influenţă regională a Iranului.
După afișarea oficială a rezultatului învingător al lui Donald Trump, Teheranul a exprimat speranţa, prin intermediul purtătorului de cuvânt al diplomaţiei sale Esmail Bagai, revenirea a lui Donald Trump la Casa Albă va permite "să fie revăzute erorile din trecut".
Totuși, liderul suprem iranian ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt asupra tuturor deciziilor strategice, nu a evocat alegerile prezidenţiale americane într-un discurs al său de joi.
Privind relațiile internaționale, marți, Trump a afirmat că el nu caută să dăuneze Iranului, ci doreşte dimpotrivă ca iranienii să aibă "o ţară foarte prosperă".
Iran se află într-o poziție dificilă,, fiind prins între războiul din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamasul palestinian şi extinderea conflictului în Libanul vecin împotriva Hezbollah. Aceste două mişcări sunt susţinute financiar şi militar de Teheran în lupta lui împotriva statului Israel, pe care Iranul nu îl recunoaşte.