Implozia Administraţiei Obama. Consiliul editorial „The New York Times”: „Barack Obama şi-a pierdut orice urmă de credibilitate”

0
0
Barack Obama a pierdut sprijinul cotidianului „The New York Times”, care până acum s-a arătat în favoarea democratului
Barack Obama a pierdut sprijinul cotidianului „The New York Times”, care până acum s-a arătat în favoarea democratului

„Când plouă, toarnă cu găleata” este unul dintre proverbele preferate ale americanilor. Pentru preşedintele democrat Barack Obama, aceste cuvinte au căpătat noi înţelesuri zilele acestea. După ce a fost acuzat că a muşamalizat atacul terorist de la Benghazi, că a folosit Fiscul pentru a-şi decima adversarii politici şi că a închis ochii la abuzuri asupra presei, Obama recunoaşte acum că a dispus monitorizarea apelurilor a milioane de cetăţeni.

Joi, dezvăluirea faptului că autorităţile federale din Statele Unite ale Americii strâng de cel puţin şapte ani informaţii personale şi confidenţiale a milioane de americani cu ajutorul unui dintre cei mai mari operatori telecom a stârnit deopotrivă indignare şi furie peste Atlantic. 

În baza unui ordin judecătoresc emis de un tribunal secret al Statelor Unite, Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA) colectează înregistrări telefonice a milioane de americani, clienţi ai Verizon, una dintre cele mai importante companii de telecomunicaţii din SUA

Motivarea instanţei se bazează pe faimoasa lege Patriot Act, care permite practic autorităţilor să întreprindă astfel de acţiuni dacă există suspiciuni că securitatea naţională este în pericol. Prevederile au fost concepute pentru a dejuca atentate teroriste şi tentative de spionaj, iar folosirea acestei legi pentru monitorizarea apelurilor telefonice a milioane de cetăţeni americani este numită acum un abuz fără precedent. 

Controversa se pare că l-a costat pe Obama unul dintre cei mai puternici susţinători. Cotidianul „The New York Times” a avut până acum o direcţie editorială favorabilă preşedintelui democrat, sprijinind multe dintre iniţiativele sale, precum programul său de referinţă, ObamaCare. 

Acum, consiliul editorial al „The New York Times” a publicat un articol de opinie în care critică în termeni extrem de duri Administraţia Obama, spunând că aceasta „şi-a pierdut orice urmă de credibilitate”. 

„Domnul Obama evident că nu ar fi avut vreodată intenţia de a dezvălui această practică de a trage cu urechea, aşa cum nu ar fi recunoscut nici uciderea lui Anwar al-Awlaki, un cetăţean american, dacă aceste informaţii nu ar fi apărut în presă. Chiar şi aşa, i-a luat mai mult de un an şi jumătate pentru a recunoaşte uciderea, iar el încă ţine secret protocolul în baza căruia a luat aceste decizii”, scriu şefii redacţiei „The New York Times”. 

Anwar al-Awlaki este primul cetăţean american despre care se recunoaşte că a fost ucis într-un atac cu drone coordonat de armata americană peste hotare. 

Nu punem la îndoială legalitatea ordinului emis de instanţă în baza Patriot Act. Dar obiectăm ferm la folosirea acestei puteri într-o astfel de manieră. Este exact felul de practică împotriva căruia Domnul Obama se răzvrătea cândva, atunci când a spus în 2007 că politica de supraveghere a Administraţiei Bush a înaintat o alegere falsă, între libertăţile pe care le iubim şi respectăm şi securitatea pe care o asigurăm. consiliul editorial „The New York Times”

„Utilizarea buimăcitoare a acestei legi arată, încă o dată, de ce trebuie să fie reformată drastic dacă nu chiar abrogată”, concluzionează consiliul editorial „The New York Times”. 

În ultima lună, Administraţia Obama a fost acuzată simultan că a muşamalizat adevărul despre atacul de la Benghazi, că a folosit Fiscul pentru a-şi persecuta adversarii politici şi că a monitorizat ilegal convorbirile telefonice ale unei mari agenţii de presă.

Sincronizarea perfectă a controverselor a alimentat vocile care susţin că informaţiile dintr-un caz sunt date publicităţii cu bună ştiinţă pentru a distrage atenţia de la celălalt. 

Obama este acuzat acum că a încercat să muşamalizeze faptul că atacul a fost unul terorist pentru a nu-şi strica şansele în cursa pentru prezidenţialele din noiembrie. 

Administraţia a fost târâtă şi în mijlocul unui scandal iscat în jurul Fiscului american. În urma plângerilor formulate de mai mulţi politicieni conservatori, o anchetă dezvăluie faptul că Internal Revenue Service (IRS) a demarat anchete pe criterii politice. 

Pe lângă controversele legate de atacul de la Bengazi şi abuzurile Fiscului, Administraţia Obama a fost acuzată şi de o „intruziune masivă şi fără precedent” de către agenţia de ştiri Associated Press (AP). 

Jurnaliştii au trimis o scrisoare lui Eric Holder, Secretarul pentru Justiţie al Statelor Unite, în care denunţă Departamentul de Justiţie, care i-a monitorizat în secret şi pentru o perioadă îndelungată desfăşurătoarele convorbirilor telefonice ale mai multor reporteri. „Nu există nicio justificare posibilă pentru o asemenea colectare de informaţii şi comunicaţii telefonice”, au scris jurnaliştii. 

Un alt scandal cu potenţial de a zgudui Casa Albă este cel iscat în jurul programului cu drone al SUA. Administraţia de la Washington a recunoscut, prin vocea lui Eric Holder, procurorul general al Statelor Unite, faptul că patru cetăţeni americani au murit în atacurile cu drone coordonate de armata SUA în Yemen şi în Pakistan. O zi mai târziu, Obama justifica atacurile în interesul securităţii naţionale. 

Mai multe - SUA

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite