Dezvăluirile despre Romney continuă: cum ar bombarda el SUA dacă ar fi preşedintele Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Declaraţii şocante făcute de Mitt Romney în luna mai ies acum la iveală Foto Reuters
Declaraţii şocante făcute de Mitt Romney în luna mai ies acum la iveală Foto Reuters

Publicaţia cunoscută pentru opiniile de stânga, „Mother Jones“, continuă să dezvăluie informaţii controversate despre candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, care a declarat că dacă ar fi în locul liderului iranian ar declanşa un atac terorist asupra Statelor Unite ale Americii.

Dacă eram în locul Iranului, un fanatic nebun, aş fi spus: «să dăm nişte material exploziv Hezbollahului, pe care să-l transporte la Chicago, iar apoi, dacă ceva nu merge conform planului, ori dacă America ripostează, vom spune doar Ghici ce? Daca nu staţi jos, vom detona o bombă murdară» (n.red. „dirty bomb“ reprezintă un dispozitiv exploziv de dispersie a radiaţiilor care utilizează o armă convenţională, cum ar fi dinamita, pentru a împrăştia materialul radioactiv. Nu este la fel ca o bombă atomică sau nucleară).

Vă spun acest lucru în contextul în care America ar putea fi şantajată de Iran, de oameni nebuni. Aşa că nu avem altă opţiune decât aceea de a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare“, a spus candidatul republican.

Declaraţiile au fost făcute în timpul unei cine private din luna mai pentru strângeri de fonduri pentru campania sa prezidenţială. În cadrul aceleiaşi întâlniri, filmate pe ascuns de un participant, Mitt Romney a mai spus că 47% din alegătorii americani (care îl susţin pe Obama) nu plătesc niciun impozit şi depind de stat pentru a beneficia de asistenţă medicală, hrană şi locuinţă. Nici palestinienii nu au scăpat de comentariile sale, ei fiind acuzaţi de Romney că nu-şi doresc pacea cu Israelul.

Noile dezvăluiri ridică semne de întrebare cu privire la competenţele sale în domeniul politicii externe, scrie Sky News.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite