Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta Israelul
0În timpul celor 12 zile de confruntări dintre Israel și Iran, Statele Unite au trimis către Tel Aviv o parte semnificativă din capacitatea lor avansată de interceptare antirachetă — sistemul THAAD (Terminal High-Altitude Area Defense), potrivit publicațiilor de specialitate și analiștilor independenți. Scopul a fost acela de a contracara lansările iraniene asupra teritoriului israelian, dar proiectul a afectat resursele strategice ale armatei americane.

Biroul de presă al Pentagonului a refuzat să ofere date concrete, limitându-se să comunice „nu avem nimic de furnizat”, o abordare discretă în spatele căreia se ascund costuri și efecte greu de cuantificat, scrie Newsweek.
Israelul s-a bazat tradițional pe sistemul THAAD dezvoltat de Lockheed Martin pentru a se proteja de rachetele balistice lansate de Iran sau grupări auxiliare ca houthii din Yeman. Washingtonul are în uz șapte astfel de baterii, iar una suplimentară destinată amenințîrii cu rachete hipersonice. Fiecare deplasare a unei baterii în altă zonă presupune o povară asupra capabilităților globale americane.
Impactul contabil
Estimările credibile indică utilizarea a 15–20% din stocul global de interceptori THAAD în cele 12 zile de război, la un cost posibil de peste 800 de milioane de dolari, potrivit Bulgarian Military News și Military Watch Magazine.
Un interceptor THAAD costă între 12 și 15 milioane de dolari, costurile totale per baterie urcând la 1,3 miliarde USD doar pentru sistemul complet, iar producția pe 2025 ridicându-se la 18 milioane dolari pe piesă, sau 27 milioane dolari cu integrare R&D inclusă, după estimările expertului Sidharth Kaushal de la RUSI.
Analistul open-source @AirPowerNEW1 estimează că s-ar fi consumat 10–15% din stocul american, dintr-un total calculat la 39 de interceptări.
Cum funcționează THAAD
Sistemul THAAD interceptează rachetele balistice în faza terminală — imediat înainte de impact — acoperind o zonă mai extinsă decât sistemul Patriot american și completând escadrila de apărare israeliană, care include și sistemul Arrow (pentru rachete cu lungă rază) și Iron Dome (pentru rachete cu rază scurtă).
În timpul conflictului, THAAD a fost ajutat de Patriot și de armele de pe distrugătoare în interceptarea tirurilor balistice din Iran. Totuși, a suferit două eșecuri notabile în mai: un atac împotriva Aeroportului Ben Gurion a fost oprit doar de sistemul Arrow, după ce THAAD a eșuat.
Ce spun specialiștii
Tom Karako de la CSIS a avertizat în timpul confruntării: „Nici SUA, nici Israel nu pot continua să intercepteze rachete la nesfârșit. Presiunea trebuie redirecționată altfel, rapid și eficient”. Între timp, unul dintre analiștii independenți, @MenchOsint, sublinia: „După atâtea decenii, Israelul nu poate câștiga un război fără sprijinul direct al SUA”.
Refacerea urgentă a stocurilor THAAD este inevitabilă — nu doar pentru a restaura protecția Israelului, ci și pentru a consolida apărarea americană în Orientul Mijlociu, Pacific și Europa. Costurile și logistica acestei operațiuni vor marca discursurile din Pentagon și provocările furnizorilor precum Lockheed Martin.
Retragerea parțială a sistemelor THAAD din arsenalul americane pentru consolidarea apărării israeliene a scos în evidență dilema centrală a alianțelor strategice occidentale: protecția imediată a unui aliat versus compromiterea resurselor militare americane. Bătălia nu s-a terminat — ci s-a mutat într-un război fiscal și regional, cu riscuri globale majore.