Video Abdul El-Sayed, mesaj emoționant pentru soția sa după victoria în alegerile din SUA: „Sper ca în viitor să se poată citi despre asta în cărțile de istorie”
Abdul El-Sayed a transmis un mesaj emoționant soției sale, Sarah Jukaku, într-un scurt discurs publicat online, după succesul său electoral din Michigan. Democratul i-a mulțumit pentru sprijinul oferit în timpul campaniei și a spus că speră ca povestea lor să ajungă în cărțile de istorie.
Vizibil emoționat, acesta și-a îmbrățișat soția și i-a adresat câteva cuvinte de mulțumire:
„Îți mulțumesc, îți mulțumesc pentru tot. Nu aș fi reușit fără tine și nu aș fi vrut să fac asta cu nimeni altcineva. Ai fost inspirația mea în tot acest timp și sper ca în viitor să se poată citi despre asta în cărțile de istorie”.
Cine este Sarah Jukaku, soția lui Abdul El-Sayed
Sarah Jukaku este medic psihiatru și are un cabinet privat în Ann Arbor, Michigan. Potrivit unui articol People republicat de AOL, ea a urmat studiile universitare la University of Michigan și a obținut diploma de medic la Columbia University în 2015, apoi s-a pregătit în psihiatrie la Cornell University și la University of Michigan din Ann Arbor.
Cei doi s-au cunoscut pe când erau studenți la University of Michigan, la începutul anilor 2000, și s-au căsătorit în mai 2006. Au două fiice, Emmalee și Serene, potrivit aceleiași publicații.
Născută și crescută în Michigan, Sarah Jukaku are rădăcini familiale în Bhatkal, în statul indian Karnataka, relatează NDTV. Tatăl său, Jukaku Tayeb, este medic nefrolog și a emigrat în Statele Unite după încheierea studiilor de medicină.
Deși ea și cele două fiice au rămas în general departe de lumina reflectoarelor, Sarah Jukaku a avut câteva apariții publice în campania din 2026. La mitingul din Detroit din 2 noiembrie, a vorbit despre consecvența soțului său, spunând că acesta susține aceleași idei atât în familie, cât și în fața alegătorilor. A glumit apoi că nimeni nu îi spune ce să facă sau ce să spună, cu excepția ei, uneori, potrivit People.
Abdul El-Sayed, susținut pentru temele economice și sociale
Victoria democratului din Michigan este considerată un moment istoric pentru comunitatea musulmană din Statele Unite, acesta devenind primul senator musulman din istoria țării. Reușita sa vine după o campanie marcată inclusiv de atacuri anti-musulmane.
Cu toate acestea, numeroși alegători musulmani susțin că votul lor nu a fost determinat de religia candidatului, ci de temele pe care acesta le-a adus în prim-plan: costul vieții, accesul la servicii medicale și politica externă, relatează The New York Times.
Karrar Al-Sadkhan, un tânăr de 18 ani din Dearborn, care a votat pentru prima dată, a explicat că prioritățile economice au contat mai mult în alegerea sa.
„Democrații s-au concentrat mai mult pe prețul carburanților, sănătate și costul alimentelor, iar asta m-a motivat”, a declarat acesta.





















































