Război, corupție și exces de zel. Cum au profitat democrații de marile greșeli ale lui Trump pentru a prelua Congresul

Deciziile controversate ale lui Donald Trump și o campanie democrată impecabil coordonată au redesenat harta politică a Americii și au deschis calea spre o majoritate istorică în Congres, arată o a naliză a The New York Times.

Americanii l-au sancționat pe Trump în alegerile intermediare Foto: Getty Images

Cu șase zile înainte de scrutin, peste douăzeci dintre principalii strategi ai președintelui Trump s-au conectat la o videoconferință privată.

Atmosfera era sumbră. Discuția a început direct cu referiri la cianură.

„Vreți mai întâi pastila albă sau pastila neagră?”, a întrebat Tony Fabrizio, principalul responsabil de sondare a opiniei publice al președintelui.

Tim Saler, unul dintre cei mai importanți consultanți pe probleme de date ai Partidului Republican, a creionat două scenarii. În prima variantă, super-comitetul de acțiune politică (PAC) MAGA Inc., finanțat cu 400 de milioane de dolari, reușea să mobilizeze alegătorii pe care spera și conta să îi aducă la urne. „Acesta este scenariul optimist”, a spus el.

Celălalt scenariu însemna un dezastru total.

„Îmi pun afacerile în ordine”, a declarat James Blair, care părăsise Casa Albă pentru a coordona strategia președintelui pentru alegerile de la jumătatea mandatului (midterms), provocând râsete printre cei prezenți, potrivit a patru participanți la apel. „Vă sugerez să faceți și voi la fel.”

Preț de aproximativ 30 de minute, apelul s-a derulat sub semnul umorului negru: aranjamente funerare, mâncare de închisoare, grațieri prezidențiale și chiar o scurtă glumă despre fuga din țară.

„Măcar Bibi a câștigat. Ne va proteja”, a spus sarcastic Blair referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu, a cărui țară votase cu o zi înainte. (Blocul politic al lui Netanyahu nu a reușit să obțină majoritatea, iar partidul său a susținut la scurt timp că alegerile fuseseră fraudate.)

„Poate că obținem azil în Israel”, a adăugat Fabrizio.

Prăbușire la urne

Dimensiunea dezastrului republican avea să devină evidentă o săptămână mai târziu.

Democrații au obținut o majoritate covârșitoare în Camera Reprezentanților și au preluat controlul Senatului, o performanță remarcabilă, propulsată de victorii în fiefurile republicane (Kansas, Carolina de Sud, Texas) pe care puțini le-ar fi crezut posibile în urmă cu un an.

Această cronică a prăbușirii Partidului Republican se bazează pe interviuri cu peste 70 de persoane — parlamentari, strategi politici, lideri de partid, sondori, oficiali de la Casa Albă și consilieri parlamentari — direct implicați în alegerile de la jumătatea mandatului, mulți dintre aceștia beneficiind de anonimat din partea The New York Times, pentru a descrie conversații și decizii private.

Amplorarea înfrângerii era însă departe de a fi inevitabilă.

Republicanii dispuneau de fonduri record strânse din donații, de susținerea celui mai bogat om din lume, de o decizie favorabilă a Curții Supreme privind finanțarea campaniilor electorale și de o opoziție demoralizată și nepopulară.

În Senat, aveau de partea lor o hartă electorală care îi obliga pe democrați să concureze în state pe care nu le mai câștigaseră de decenii.

Iar în Camera Reprezentanților, echipa Trump a distrus tradiția revizuirii hărților electorale o singură dată pe deceniu, redesenând noi circumscripții pentru a ajuta Partidul Republican să își consolideze majoritatea fragilă.

Ceea ce republicanii nu au putut depăși a fost un președinte care a pierdut încrederea publicului în privința economiei și a multor altor domenii. Și ceea ce nu luaseră în calcul a fost un război nepopular în Orientul Mijlociu, conflict care a dus la închiderea Strâmtorii Ormuz și a împins prețul benzinei la peste 4 dolari galonul, un război care a continuat să facă prăpăd pe tot parcursul campaniei electorale.

De data aceasta, democrații au fost pregătiți să profite de poticnelile G.O.P. (Grand Old Party – Partidul Republican).

Un avertisment dur privind războiul din Iran

Prezentarea grafică pe care Blair o arătase în timpul verii printre oficialii din Aripa Vestică era cât se poate de sumbră.

Unul dintre diapozitive lega cifrele din sondaje ale republicanilor de cronologia războiului din Iran.

Graficul arăta cum avantajul democrat crescuse vertiginos în timpul ostilităților active, se redusese în perioada negocierilor pentru un „memorandum de înțelegere” și explodase din nou în momentul în care armistițiul cedase.

La sfârșitul lunii iulie, democrații aveau un avans de 10 puncte în intențiile de vot pentru Congres.

„Concluzia” era greu de ignorat, fiind evidențiată cu un marker galben: republicanii ar mai fi putut teoretic să câștige Camera Reprezentanților doar dacă democrații ar fi avut un avans de maximum patru puncte. „Dar acest lucru nu se va întâmpla fără un armistițiu prelungit, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și scăderea prețului la benzină”, arătau datele graficului.

„Un rezultat final care se apropie de D+10 (democrații plus 10 puncte) ne va costa probabil Senatul.”

Rezultatele de marți, 3 noiembrie, au fost și mai rele: partidul lui Trump riscă să piardă votul popular național pentru Congres cu aproximativ 13 puncte, potrivit estimărilor The New York Times. Se profilează a fi cea mai gravă înfrângere din ultima jumătate de secol, de la scandalul Watergate încoace.

Chiar înainte ca urnele să se închidă, Trump începuse să reflecteze la ce ar fi putut fi.

„Dacă nu am fi intrat niciodată în Iran, ce credeți că s-ar fi întâmplat la midterms?”, întrebase privat președintele, potrivit unei persoane care a vorbit cu el.

Un al doilea mandat scăpat de sub control

Ceea ce a făcut ca războiul să fie un factor atât de puternic a fost faptul că le-a oferit alegătorilor o relatare simplă.

În campanie, Trump promisese că nu va declanșa niciun război nou. Totuși, a pornit un nou război.

A promis prețuri mai mici. Prețurile benzinei au urcat vertiginos, iar inflația a crescut.

Istoria imploziei electorale a republicanilor nu a fost doar o poveste despre promisiuni încălcate, ci și despre un exces de zel radical. După ce Trump a revenit din statutul de paria de după 6 ianuarie 2021, unii consilieri au crezut că acesta s-a convins singur că regulile politicii fuseseră suspendate doar pentru el. Această iluzie a fost spulberată marți seară.

De-a lungul a aproape doi ani, aroganța a devenit filosofia de guvernare a celui de-al doilea mandat al domnului Trump.

A existat o serie nesfârșită de articole de investigație care au dezvăluit că Trump, familia sa și apropiații lor s-au folosit în mod flagrant de președinție pentru a se îmbogăți. Aceste relatări au început să rezoneze în rândul alegătorilor; un sondaj realizat la începutul lunii octombrie de Fox News arăta corupția drept principala îngrijorare a electoratului. (Anna Kelly, purtătoare de cuvânt a Casei Albă, a declarat: „Președintele acționează exclusiv în interesul poporului american. Nu există conflicte de interese.”)

În 2025, Trump a declanșat un război comercial cu întreaga lume, ale cărui efecte dureroase se resimțeau încă, după mai bine de un an, în fermele din statele devenite brusc disputate Kansas, Texas și Iowa.

Pe parcursul întregii perioade, președintele a dat dovadă de indiferență față de dificultățile pe care politicile sale le accentuaseră în rândul americanilor.

Prețuri record la benzină? „Un preț mic de plătit”, a insistat Trump.

Unii membri ai echipei sale au devenit exasperați când președintele părea să vorbească mai mult despre noua sa sală de bal decât despre granițe, despre terenurile de golf decât despre prețurile alimentelor, sau despre decorațiuni interioare decât despre inflație.

În ajunul alegerilor, și-a concentrat mesajul final de campanie pe renovarea Bazinului reflectorizant (Reflecting Pool) de pe National Mall, glumind că se gândește să îl redenumească după propria sa persoană, în loc de Abraham Lincoln.

Tactica democraților

Spre deosebire de trecut, democrații au ignorat în mare măsură diversiunile zilnice ale lui Trump și au căutat să lege corupția de costul vieții. De asemenea, au conturat imaginea unui guvern concentrat pe elite în timp ce oamenii de rând se luptă cu greutățile, de la asociații protejați ai lui Jeffrey Epstein până la cele 2,2 miliarde de dolari obținute de președinte ca profituri personale.

În Camera Reprezentanților, democrații au contracarat rapid și neașteptat ofensiva lui Trump privind redesenarea hărților electorale și au susținut candidați puternici chiar și în fiefurile republicane, extinzând bătălia. În Senat, au găsit o serie de candidați de top care au readus în cărți state odinioară de neimaginat. În ultimele săptămâni febrile ale campaniei, republicanii au fost nevoiți să redirecționeze fonduri din statele-cheie tradiționale Carolina de Nord și Georgia pentru a încerca să își salveze propriile fiefuri din Carolina de Sud și chiar Mississippi.

Războiul din Iran, a declarat reprezentantul Hakeem Jeffries din New York, liderul democraților și viitorul președinte al Camerei, a contribuit la „amplificarea” contrastului dintre cele două partide.

Republicanii încercaseră să prezinte alegerile drept o alegere între „bun-simț și nebunie”, atacând neîncetat aripa socialist-democrată în ascensiune din cadrul stângii.

Cu toate acestea, ultimul sondaj realizat de propriul sondor al lui Trump cu două săptămâni înainte de alegeri a arătat că, deși atât brandul republican MAGA, cât și socialiștii democrați erau nepopulari în rândul electoratului, curentul MAGA venea cu un balast mult mai greu. Când republicanii care nu intenționau să voteze au fost întrebați ce ar fi necesar pentru a le recâștiga votul, primele două răspunsuri au fost încheierea războiului și combaterea inflației.

În cadrul acelei ultime conferințe telefonice de dinaintea alegerilor, consilierii lui Trump au fost atât lucizi, cât și cinici cu privire la starea cursei, referindu-se la un moment dat la un aliat al lui Trump care candidase pentru funcția de guvernator în Minnesota și ceruse renumărarea voturilor în alegerile primare, în ciuda faptului că pierduse la scor.

„Uitați, e în regulă”, i-a spus Blair grupului pe un ton sarcastic. „Cred că o să facem ca Mike Lindell și o să cerem renumărarea voturilor indiferent de câte puncte ne lipsesc.”

„Anti-recrutorul”

În timp ce senatorul Chuck Schumer din New York, liderul democraților, a recrutat cu multă migală candidați de prim rang pentru Senat, Trump a luat o serie de măsuri care au pus în pericol majoritatea republicană.

După ce senatoarea Joni Ernst din Iowa a dat semne că ar putea să se opună celor mai controversați candidați propuși de Trump, iar senatorul Thom Tillis din Carolina de Nord a votat împotriva proiectului său de lege emblematic privind impozitele și cheltuielile, aliații lui Trump i-au amenințat că le vor pune capăt carierei. Amândoi au decis să se retragă, creând locuri vacante vulnerabile care fuseseră deținute de republicani.

În Carolina de Nord, Trump a eliberat terenul pentru Michael Whatley, un fost lobbyist și președinte al Comitetului Național Republican, care s-a dovedit a fi un candidat lipsit de strălucire și a pierdut în fața lui Roy Cooper, popularul fost guvernator democrat al statului.

După ce senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud a decedat în iulie, Trump a susținut numirea surorii acestuia, Darline, nu doar pentru a-l înlocui temporar, ci și pentru a candida la un mandat complet de șase ani. Prin această decizie, el a promovat o candidată fără experiență și fără o bază de strângere de fonduri, iar aceasta a pierdut în cele din urmă într-un stat care nu mai alesese un democrat în Senat din 1998.

Însă niciun candidat nu s-a dovedit mai costisitor pentru partid decât Ken Paxton, procurorul general al statului Texas, implicat în numeroase scandaluri. Trump l-a susținut în detrimentul senatorului John Cornyn, actualul titular republican, ignorând un an întreg de avertismente potrivit cărora Paxton ar pune în pericol acest loc în Senat. În cele din urmă, republicanii au fost nevoiți să cheltuiască aproape 300 de milioane de dolari în Texas, bani care ar fi putut fi folosiți pentru a susține candidații din alte state. Paxton a pierdut cu 12 puncte procentuale. Într-o altă convorbire recentă, echipa lui Trump a ironizat neputința unora dintre republicanii pe care încercau să-i aleagă.

„Am văzut inamicul”, a spus Blair grupului cu o săptămână înainte. „Și suntem noi înșine.”

Manualul democraților

În mai 2025, Chuck Schumer a sosit la Wildflower Farms, o stațiune de lux din Valea Hudson din New York, pentru o reuniune secretă cu donatori și oficiali de partid. Avea nevoie disperată să extindă harta electorală pentru Senat.

Pentru a câștiga controlul Camerei superioare, democrații trebuiau să își păstreze toate locurile și să răstoarne cel puțin patru, inclusiv în state pe care domnul Trump le câștigase detașat în 2024.

Schumer și-a petrecut luni de zile curtându-l pe domnul Cooper și a efectuat cel puțin trei vizite în Ohio pentru a-l convinge pe fostul senator Sherrod Brown, care pierduse în 2024, dar care avea o aură populistă compatibilă cu starea de spirit a țării.

„Dacă te retragi și pierdem majoritatea cu un singur vot, nu te vei bucura de pensionare”, și-a amintit Schumer că i-a spus lui Brown, în vârstă de 73 de ani.

Amândoi au candidat și au câștigat.

În Camera Reprezentanților, unde democrații pierduseră la limită trei locuri în 2024, recrutorii au căutat ținte în circumscripții în care domnul Trump câştigase cu 10 puncte sau mai mult, mizând din timp pe faptul că președintele încrezător în forțele proprii va exagera.

O analiză post-electorală a comitetului House Democratic Majority PAC, difuzată în aprilie 2025, a arătat că doi factori s-au remarcat în cazul candidaților mai puternici din 2024: faptul că au fost „percepuți drept moderați” și concentrarea pe economie.

„Dacă voiam să concurăm mai adânc în districtele republicane, trebuia să găsim candidați care să nu respingă electoratul din prima”, a declarat Mike Smith, președintele comitetului.

Aceștia s-au pus pe treabă, recrutând candidați cu biografii distincte: veterani militari, medici, fermieri, pompieri parașutiști, o vedetă de muzică Tejano, aproape oricine care nu părea un politician de carieră.

Pe măsură ce anul 2026 a debutat, valul de măsuri pentru aplicarea legilor privind imigrația adoptat de administrație a degenerat în violențe la Minneapolis, unde doi protestatari au fost împușcați mortal de agenții federali. Ambele crime au fost surprinse pe video.

Trump le-a spus consilierilor că nu îi place cum arată acele înregistrări, scrie NYT.

Susie Wiles, șefa de cabinet a Casei Albă, petrecuse luni de zile încercând în mod privat să îl îndepărteze de abordarea dură privind imigrația, favorizată de Stephen Miller, principalul consilier pe probleme de politici al președintelui.

La scurt timp după evenimentele de la Minneapolis, sondajele interne ale democraților au arătat că partidul prelua conducerea în materie de imigrație pentru prima dată. Ceea ce fusese una dintre principalele puncte forte perene ale lui domnului Trump a devenit temporar vulnerabilitatea sa majoră, potrivit unuia dintre strategii seniori ai președintelui.

Apoi, la aproximativ cinci săptămâni după cel de-al doilea incident armat, Trump a târât țara în războiul din Iran.

La început, Blair a împărtășit optimismul șefului său conform căruia războiul va fi un succes rapid. El i-a asigurat pe colegii săi sceptici că conflictul nu va deveni dezastrul politic de care unii se temeau, invocând asigurări primite de la oficiali ai Departamentului Apărării că totul se va rezolva rapid.

Totuși, intervalul de patru-șase săptămâni vehiculat de președinte s-a prelungit pe parcursul a luni întregi.

În public, Trump se lăuda cu un triumf militar decisiv. În privat, consilierii îl informau despre închiderea Strâmtorii Ormuz, creșterea alarmantă a prețurilor la benzină și îngrășăminte, precum și despre epuizarea îngrijorătoare a stocurilor de armament american.

Grupurile de dialog (focus groups) organizate de Fabrizio în martie, la aproximativ două săptămâni de la izbucnirea conflictului, au arătat că alegătorii nu înțelegeau motivele pentru care președintele declanșase acest război. Oamenii vedeau o promisiune încălcată care le scumpea viața.

Foști aliați de pe aripa dreaptă anti-război, printre care Tucker Carlson și fosta congresmană din Georgia Marjorie Taylor Greene, se aflau acum în rebeliune deschisă.

Trump știa că războiul îi submina sprijinul popular, conform consilierilor, dar pentru o scurtă perioadă păruse că găsise o cale de scăpare din această criză. Până la mijlocul lunii iunie, vicepreședintele JD Vance negociase un memorandum de înțelegere cu Iranul, iar echipa politică a lui Trump răsuflase ușurată. Primul sondaj comandat de domnul Fabrizio pe marginea acestei propuneri arăta că alegătorii care cunoșteau acordul îl favorizau cu o diferență de 47 de puncte, iar 67% credeau că acesta va duce la scăderea prețului benzinei.

Cu toate acestea, militanții republicani pro-război din Iran, inclusiv senatorul Ted Cruz din Texas, l-au presat pe Trump să mențină presiunea asupra Teheranului. Acordul s-a prăbușit, iar războiul a trenat în continuare.

„Banii mei”

Trump nu a oprit nicio secundă strângerea de fonduri după alegerile din 2024, adunând un buget de campanie de aproximativ 400 de milioane de dolari pe care, după cum le-a transmis clar consilierilor, îl considera „banii mei”.

Până în august, cu mai puțin de 100 de zile înainte de scrutin, strategii republicani din Senat tot nu aveau o claritate privind zonele în care echipa Trump urma să cheltuiască acești bani. Unul dintre ei a descris starea de atunci ca fiind „șocat de cât de nepregătiți erau”.

Un consilier al lui Trump a susținut că exista un plan, dar că acesta nu putea fi dezvăluit deoarece președintele nu îl aprobase încă.

În unele zile, Trump le spunea consilierilor în privat: „Trebuie să câștigăm. Orice ar fi.” În altele, părea că nu-i pasă deloc. „Spune multe lucruri frumoase despre mine faptul că pur și simplu nu pot câștiga fără mine”, le spunea el apropiaților.

Blair și alții au fost nevoiți să facă presiuni asupra președintelui pentru a aproba cheltuielile. Trump și-a dat acordul abia spre sfârșitul verii.

Această întârziere a costat scump: prețurile spațiului publicitar cresc pe măsură ce alegerile se apropie.

Într-o săptămână din mijlocul lunii octombrie, pe o singură televiziune din Anchorage, super-comitetul lui Trump a plătit de aproape patru ori mai mulți bani decât principalul super-comitet democrat pentru a difuza cu aproximativ 70% mai puține reclame, deoarece nu rezervase spațiul din timp.

Grupul democrat a plătit 2.700 de dolari pentru o reclamă la știrile locale de seară; super-comitetul lui Trump a achitat 30.000 de dolari pentru același interval.

De obicei, parlamentarii aflați în pericol se distanțează de un președinte nepopular în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului. Echipa Trump a dorit să facă exact opusul.

„Am luat acest șablon clasic și l-am întors cu fundul în sus”, a declarat Chris LaCivita, co-managerul campaniei lui Trump din 2024.

Astfel a luat naștere prima convenție modernă de la jumătatea mandatului, o celebrare de două zile a președintelui organizată la Dallas în septembrie, pe care puțini membri ai partidului o doriseră.

În timpul discursului său de la convenție, Trump a lansat o nouă propunere spectaculoasă: trimiterea a 5.000 de dolari fiecărui adult american, dar numai dacă republicanii câștigă.

Aproape nimeni nu știa că urmează acest anunț, inclusiv consilierii săi politici de rang înalt, președintele Camerei și liderul majorității din Senat.

Ideea nici măcar nu fusese testată în sondaje înainte ca Trump să o formuleze. Și când o propunere similară a fost testată ulterior, echipa lui Trump a constatat că aceasta a făcut prea puțin pentru a atrage alegătorii de partea republicanilor. Unii dintre consilierii președintelui au avut reacții de respingere la adresa acestui stimulent financiar, unul dintre ei descriindu-l drept o încercare fățișă de a „cumpăra” voturile oamenilor.

Convenția a adus totuși o veste bună: banii. În prima zi, Elon Musk a trimis 75 de milioane de dolari către Senate Leadership Fund, super-comitetul condus de aliații liderului majorității din Senat, John Thune din Dakota de Sud. A fost una dintre cele mai mari contribuții unice din istoria Statelor Unite.

Elon Musk urma să cheltuiască peste 450 de milioane de dolari pentru a-i sprijini pe republicani la midterms, o mare parte din sumă fiind direcționată spre Texas în încercarea de a-l salva pe Paxton. Super-comitetul finanțat de el a cheltuit zeci de milioane pe reclame care îl atacau pe candidatul democrat James Talarico pentru sprijinul acordat drepturilor persoanelor transgender, imitând o linie de atac pe care echipa lui Trump o folosise eficient în 2024.

În alte curse electorale, accentul pus pe reclamele axate pe tema transgender a devenit un punct de dezacord între oficialii de la Senate Leadership Fund și aparatul lui Trump, cel din urmă argumentând că alegerile din 2026 se bazau în esență pe economie și că difuzarea de spoturi pe alte teme ar fi mai puțin eficientă. Strategii republicani din Senat observaseră că mesajele economice nu rezonau în mediul politic actual din unele state.

Bătălia pentru salvarea Senatului a fost îngreunată și de o conducere de partid care abia putea colabora. Trump și liderii republicani din Senat, inclusiv Thune, nu au devenit niciodată apropiați. Președintele l-a susținut pe Paxton în ciuda obiecțiilor lor. Și când consilierii lui Trump s-au întâlnit cu oficialii principalului super-comitet republican la Camp David, în martie 2026, pentru a planifica alegerile, nicio persoană din partea Comitetului Senatorial Național Republican nu a fost invitată.

Prăbușirea

La sfârșitul lunii august, Julie Merz, principalul strateg al Comitetului Național pentru Campania Democrată în Camera Reprezentanților, și-a adunat echipa și a făcut o prezentare care estima o șansă de 35% pentru producerea unui „val albastru”.

„Sarcina noastră”, și-a amintit ea că le-a spus, „este să împărțim cât mai multe plăci de surf posibil.”

Oficialii comitetului au făcut candidaților aflați în cele mai vulnerabile poziții o ofertă neobișnuită: în loc să cheltuiască milioane pentru a-i apăra, partidul avea să mute fondurile în circumscripții mult mai conservatoare și să le testeze prin sondaj districtele pentru a vedea dacă au nevoie totuși de resurse. Majoritatea au fost de acord, eliberând aproximativ 10 milioane de dolari pentru extinderea hărții electorale.

Nu mult după convenția republicană de la Dallas, prețurile motorinei au atins niveluri record.

În Senat, situația a devenit atât de gravă pentru republicani încât, la începutul lunii octombrie, aceștia comandau sondaje în state considerate anterior de neimaginat, precum Dakota de Sud și Idaho.

Cu o lună înainte de scrutin, Senate Leadership Fund și-a retras reclamele din Carolina de Nord, abandonând statul pentru a redirecționa banii către Kansas, apoi către Carolina de Sud și, în cele din urmă, către Mississippi, un stat pe care Trump îl câştigase cu aproape 23 de puncte în urmă cu doi ani.

„Mississippi, stat-cheie”, l-au numit ironic consilierii lui Trump într-o conferință telefonică.

În Camera Reprezentanților, degradarea a fost poate și mai gravă.