Un avion de luptă rusesc s-a prăbuşit în exclava Kaliningrad, în timpul unui antrenament. Cei doi piloţi au murit

0
Publicat:

Un avion de luptă Su-30 s-a prăbuşit sâmbătă în timpul unui zbor de antrenament în exclava rusă Kaliningrad, cei doi piloţi aflaţi la bord pierzându-şi viaţa, relatează agenţia rusă de ştiri RIA, citând un comunicat al Ministerului Apărării, informează Reuters.

Un avion de luptă rusesc Su-30 s-a prăbușit FOTO Shutterstock
Un avion de luptă rusesc Su-30 s-a prăbușit FOTO Shutterstock

"Avionul Su-30 s-a prăbuşit într-o zonă părăsită. Zborul era efectuat fără muniţie. Echipajului avionului a murit", a precizat ministerul într-un comunicat citat de RIA, relatează Agerpres. Acesta a precizat că prăbuşirea a fost provocată cel mai probabil de o defecţiune tehnică, dar nu a furnizat alte informaţii. Kaliningrad este o exclavă rusească aflată între Polonia şi Lituania, ambele state NATO, la Marea Baltică, notează Reuters.  

Avioanele rusești abia mai reușesc să părăsească propriul spațiu aerian. Apărarea Ucrainei este formidabilă

Piloții ruși reușesc să sprijine operațiunile terestre din sudul Ucrainei, dar o fac „fără efect operațional decisiv”, a precizat luni Ministerul britanic al Apărării în actualizarea zilnică a informațiilor.

Pentru a compensa, Rusia lansează bombe pe teritoriul ucrainean, dar fără o acuratețe deosebită, a completat aceeași sursă.

„În timpul verii, avioanele de luptă rusești au efectuat de obicei peste 100 de ieșiri pe zi, dar acestea sunt aproape întotdeauna limitate la operarea pe teritoriul controlat de Rusia, din cauza amenințării apărării aeriene ucrainene”, se arată în actualizare.

Rusia și-a modificat recent tacticile aviatice pentru a combate contraofensiva Ucrainei, dar asta nu a împiedicat Kievul să-și securizeze cu succes spațiul aerian.

În primele zile ale contraofensivei, Ucraina era vulnerabilă la atacurile aeriene rusești, unii oficiali militari ucraineni înalți spunând că sunt îngrijorați de „superioritatea aviației și artileriei” Rusiei.

Folosirea de către Moscova a elicopterelor blocase atunci încercările Ucrainei de a avansa folosind vehicule blindate pentru a transporta trupe.

Dar elicopterele rusești nu mai au aceeași eficiență în ultimele săptămâni, potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie, scrie Insider.

Nici Rusia, nici Ucraina nu au reușit să câștige superioritatea aeriană în război până acum, în ciuda forței aeriene mult mai mari a Rusiei. Un expert militar a precizat anterior pentru Insider că „avantajul este dat în acest război de apărare”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite