Rușii care se plâng de lipsa benzinei sunt amendați sau arestați: bătăi la pompe și cozi de 5 ore | adevarul.ro

Rușii care se plâng de lipsa benzinei sunt amendați sau arestați: bătăi la pompe și cozi de 5 ore

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Criza combustibilului a revenit în mai multe regiuni din Rusia, iar unii dintre cei care au reclamat public situația au ajuns să fie sancționați. Autoritățile îi acuză de „participare la acțiuni publice sau pentru promovarea unor proteste neautorizate”.

Ruşii au ajuns să stea la coadă la benzină. FOTO: arhivă
Ruşii au ajuns să stea la coadă la benzină. FOTO: arhivă

În Rusia, criza benzinei nu mai înseamnă doar cozi la stațiile de alimentare și restricții la vânzare. Pentru unii dintre cei care au avut curajul să se plângă public de lipsa combustibilului, autorităţile au luat măsuri severe.

La Volgograd, cinci locuitori au filmat pe 16 iulie un mesaj adresat președintelui Comitetului de Investigații al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin, în care reclamau situația de la benzinăriile din oraș și cereau verificarea modului în care se distribuie combustibilul. Participanții au atras atenția inclusiv asupra faptului că reprezentanții administrației locale ar fi alimentat cu ajutorul unor carduri de combustibil, în timp ce ceilalți șoferi se confruntau cu restricții.

Filmarea nu a rămas fără urmări. Polițiștii au considerat că acțiunea celor cinci reprezintă o „manifestare publică neautorizată” și i-au reținut pe participanți, potrivit obozrevatel.

Unul dintre ei, avocatul Aleksei Sevastianov, a primit cinci zile de arest administrativ, oficial pentru că s-ar fi opus polițiștilor. O altă participantă, Tatiana Smetanko, a fost amendată cu 10.000 de ruble de Tribunalul Districtual Central din Volgograd, după ce instanța a considerat că participarea la filmarea colectivă a constituit o „acțiune de masă” neautorizată.

Amendat după ce a anunțat un protest

Pe 17 august, în Perm, activistul Lev Samolovskih a fost amendat, la rândul său, cu 10.000 de ruble. Poliția i-a întocmit un proces-verbal după ce acesta a publicat un mesaj despre intenția de a organiza un miting privind lipsa combustibilului, creșterea prețurilor și soluțiile pentru criza de pe piață.

Autoritățile au considerat postarea drept o formă de agitație pentru o manifestație care nu fusese încă aprobată.

Oficial, sancțiunile nu au fost aplicate pentru faptul că oamenii au reclamat lipsa benzinei. În cazurile de la Volgograd și Perm, autoritățile au încadrat acțiunile în legislația privind manifestațiile publice și promovarea unor proteste neautorizate.

Rușii au ajuns să se bată la cozile de benzinării

Imagini publicate pe rețelele sociale surprind atmosfera tensionată de la benzinăriile din mai multe regiuni ale Rusiei. Șoferii sunt nevoiți să aștepte ore întregi pentru a cumpăra carburant, iar în unele locuri combustibilul se termină înainte ca oamenii aflați la coadă să ajungă la pompă.

Ucrainenii publică imagini rafinăria atacată la Moscova. Instalații și rezervoare de combustibil au fost distruse

Situația a devenit atât de tensionată încât, în unele cazuri, discuțiile dintre șoferi au degenerat în conflicte fizice. Oamenii se ceartă pentru locul la coadă, în timp ce alții filmează scenele și le distribuie pe rețelele sociale.

Un șofer a povestit că a stat cinci ore și jumătate la coadă, însă benzina s-a terminat înainte să poată alimenta.

„Am stat la coadă timp de cinci ore și jumătate și benzina s-a terminat. Mă duc acasă să-mi parchez mașina. Nici nu știu ce să fac mai departe”, a spus acesta.

Un alt șofer a descris situația drept mult mai gravă decât în primul val al crizei: „Suntem în 2026 și așa am ajuns - să ne pierdem jumătate din viață, jumătate din zi stând la coadă doar pentru benzină”.

Criza benzinei a revenit în august

În același timp, problemele reclamate de oameni nu sunt doar o temă de pe rețelele sociale. Rusia traversează o nouă perioadă de deficit de combustibil, după ce situația se ameliorase temporar la sfârșitul lunii iulie.

Reuters relata luni că, în august, restricțiile privind vânzarea de combustibil au fost reintroduse în cel puțin 10 regiuni. Probleme de aprovizionare au fost raportate inclusiv în regiunea Moscovei, în timp ce autoritățile ruse au recunoscut că situația rămâne dificilă în mai multe zone.

Criza a început să se agraveze în primăvară, pe fondul atacurilor cu drone asupra rafinăriilor rusești și al creșterii sezoniere a cererii. În unele regiuni au apărut cozi și limite la cantitatea de combustibil pe care o poate cumpăra un șofer. Autoritățile de la Moscova au reacționat prin interzicerea exporturilor, relaxarea temporară a unor cerințe privind calitatea combustibilului.

Pentru a compensa producția internă pierdută, Rusia a apelat tot mai mult la importuri. În iulie, livrările de benzină din Belarus către Rusia au atins un nivel record pentru o singură lună: 212.000 de tone, cu 13% mai mult decât în iunie. În primele șapte luni ale anului, importurile de benzină din Belarus au ajuns la aproape 665.000 de tone, de 25 de ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.

Moscova a început, de asemenea, să importe benzină din India, Kazahstan și Maroc. În cazul Marocului, aproximativ 30.000 de tone de benzină AI-92 au fost expediate către Rusia în iulie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite