Roman Abramovici ar fi falsificat documente pentru a ascunde active și a evita taxele, arată o anchetă BBC. Un gigant al auditului l-ar fi ajutat
Firma de contabilitate Deloitte ar fi fabricat documente corporative pentru a-l ajuta pe Roman Abramovici să ascundă active de cel puțin 10 miliarde de dolari și să evite plata unor taxe de proporții, dezvăluie Bureau of Investigative Journalism.

Analiza documentelor scurse arată că angajați de rang înalt ai Deloitte, iar ulterior ai Meritservus, firma desprinsă din Deloitte, ar fi falsificat acte pentru oligarh, ca practică de rutină, timp de peste un deceniu. Jurnaliștii au identificat peste 1.000 de documente „antedatate”, adică având un termen anterior fals, uneori cu până la cinci ani în urmă.
Astfel a apărut un traseu documentar fals de contracte, ordine de plată și corespondență pentru peste 100 de companii. Deloitte ar fi aprobat apoi conturile multora dintre acestea ca fiind „corecte și fidele”, bazându-se în unele cazuri chiar pe documente la a căror fabricare contribuise.
Potrivit investigației, practica făcea parte din serviciile oferite oligarhului de filiala din Cipru a Deloitte. Aceasta i-ar fi permis lui Abramovici să-și țină averea ascunsă de autorități și să evite taxe de zeci de milioane de dolari. Un expert de frunte a spus că este vorba despre evaziune fiscală „simplă și flagrantă”.
Antedatările identificate de jurnaliști au avut loc între 1999 și 2013. Nu se știe dacă practica a continuat și după această dată.
Dezvăluirile fac parte dintr-o investigație comună a Bureau of Investigative Journalism și a emisiunii BBC Panorama, alături de The Guardian și de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP). Ancheta s-a desfășurat în cadrul proiectului „Cyprus Confidential”, coordonat de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) și de Paper Trail Media, pe baza unor date puse inițial la dispoziție de organizația americană non-profit Distributed Denial of Secrets.
Concluziile ridică întrebări nu doar despre capacitatea celor foarte bogați de a-și ascunde averea și de a evita plata a ceea ce datorează, ci și despre rolul pe care îl joacă marile firme de consultanță în acest proces.
Deloitte Cipru a transmis că nu poate comenta detalii, deoarece nu mai are acces la corespondență „de acum peste 20 de ani”. Firma a adăugat: „Deloitte Cipru acționează în conformitate cu legislația aplicabilă.”
Deloitte funcționează ca o rețea de firme independente din întreaga lume, fiecare birou răspunzând doar pentru propria activitate. Nu există dovezi privind implicarea vreunei alte entități Deloitte în afara filialei din Cipru.
Andrew Mitchell KC, avocat de frunte în domeniul criminalității financiare, care a analizat concluziile, a spus: „Concluzia este că există profesioniști dispuși să forțeze și să încalce regulile profesiei lor și, prin urmare, legea. Și se pare că nu se opresc la nimic când vine vorba de crearea de documente.”
Cercul apropiat
Traseul uriaș de documente fabricate poate fi urmărit până la originea averii lui Abramovici: Sibneft, gigantul petrolier rus pe care l-a obținut prin licitații controversate în anii ‘90, după prăbușirea Uniunii Sovietice. Participația inițială l-a costat circa 250 de milioane de dolari, dintre care, potrivit unor informații, doar 19 milioane din bani proprii. Când și-a vândut ultimele acțiuni, în 2005, strânsese peste 16 miliarde de dolari.
Pe măsură ce averea creștea, Abramovici a început să-și mute o mare parte din bani în afara Rusiei, în principal prin Cipru, țară care oferea taxe atractive pentru companiile rusești. Odată ajunși acolo, banii puteau fi mutați mai ușor, de exemplu către societăți holding din Insulele Virgine Britanice (BVI), unde obligațiile fiscale puteau fi reduse și mai mult, iar numele lui Abramovici putea rămâne complet în afara documentelor.
Pentru o operațiune de asemenea amploare erau însă necesari experți de prim rang. Iar cine ar fi putut fi mai potrivit decât Deloitte, cel mai mare grup de servicii profesionale din lume? În 1999, filiala din Cipru a fost angajată de echipa lui Abramovici, iar cele două părți au început să colaboreze strâns pentru administrarea averii offshore a rusului.
Documentele analizate arată că figuri de frunte de la Deloitte și Meritservus, între care Antonis Taliotis, până la începutul acestui an responsabil pentru fiscalitate și drept la Deloitte Cipru, ar fi contribuit la conceperea unor scheme frauduloase, împreună cu cei mai apropiați consilieri ai lui Abramovici.
Cercul acesta apropiat era format în principal din patru persoane:
-Eugene Tenenbaum, care conducea compania londoneză Millhouse Capital UK, ce administra o mare parte din imperiul lui Abramovich, și a fost director al clubului Chelsea;
-Andre De Cort, consilier juridic al Millhouse;
-Irina Pancenko, fostă parlamentară rusă și director financiar al Millhouse;
-Natalia Hudik, șefa departamentului de contabilitate al Millhouse din Rusia.
Potrivit investigației, cei patru ar fi fost implicați în repetate rânduri în fabricarea documentelor, uneori redactându-le sau autorizându-le în mod explicit.
O ultimă figură-cheie era Demetris Ioannides, mai întâi președinte al Deloitte Cipru, apoi partener coordonator la Meritservus, ajuns, practic, portarul averii lui Abramovici.
Avocații lui Abramovici au transmis că acesta neagă că ar fi știut de „antedatări ilegale” sau că ar fi fost implicat în ele, precum și că ar fi ascuns active sau ar fi evitat taxe. Ei au spus că societățile legate de el s-au bazat pe consilieri profesioniști, între care „Deloitte, una dintre firmele «Big Four»”.
Abramovici este în mare parte absent din fișierele scurse și a negat că ar fi știut că vreun acord ar fi fost antedatat. Într-o schemă cel puțin, el a semnat însă documente prin care a încasat aproape 100 de milioane de dolari în baza unor contracte de consultanță antedatate.
Prin avocații săi, Tenenbaum a negat că ar fi participat la antedatări improprii, că le-ar fi autorizat sau că ar fi știut de ele, că l-ar fi ajutat pe Abramovici să-și ascundă activele sau să evite taxe și că ar fi fost implicat în conturi false sau înșelătoare. Avocații au spus că el nu-și poate aminti contextul sau detaliile unor documente de acum 20 de ani și că s-a bazat pe consultanță de specialitate din partea Deloitte și a unor consilieri corporativi ciprioți. Ei au adăugat că un document antedatat nu este neapărat „impropriu”, de exemplu dacă consemnează o înțelegere deja convenită, dar nedocumentată oficial.
Rachel Sexton, expertă independentă în contabilitate criminalistică, care a analizat o parte din dovezi, a spus că nu pare să fie cazul aici: „Documentele justificative nu ar fi trebuit antedatate dacă structurile și aranjamentele nu existau, iar deciziile aferente nu fuseseră luate la acele date.” Ea a explicat că pot exista motive legitime pentru a documenta ulterior o tranzacție anterioară, dar documentul ar trebui să poarte data la care a fost efectiv semnat, consemnând totodată data anterioară de intrare în vigoare.
Avocații lui Ioannides, în vârstă de 83 de ani, au spus că acesta nu poate în prezent să citească sau să răspundă la întrebări. Irina Pancenko a negat orice abatere, afirmând că s-a bazat mereu pe consilieri profesioniști în îndeplinirea atribuțiilor de administrator (trustee). Ea a contestat concluziile jurnaliștilor și i-a acuzat că au scos documentele din context. De Cort a refuzat să comenteze. Încercările de a o contacta pe Hudik au eșuat. Deloitte Cipru a transmis că „fără comentarii” se aplică și lui Taliotis, care nu a răspuns la întrebări.
Un paravan construit cu grijă
Operațiunea a început la scară relativ mică. În 1999, birourile Deloitte din Cipru și din Insula Man au direcționat proprietatea asupra Sibneft prin insulele lor către un trust din Liechtenstein. La scurt timp, filiala din Cipru a preluat controlul total al proiectului, eliminând companiile din Insula Man și redirecționând proprietatea prin BVI și înapoi către un trust cipriot.
În anii următori, Abramovici și-a investit profiturile în afaceri noi, vile, fonduri speculative, iahturi de lux, opere de artă și în Chelsea. Pe măsură ce profilul public al rusului creștea, Ioannides s-a implicat personal în munca firmei sale pentru acest client de top.
Până în 2005, Deloitte contribuia la administrarea a zeci de entități ale lui Abramovich, toate deținute de un singur trust cipriot, al cărui beneficiar era Abramovici și în care Ioannides era administrator. Tot în acel an, Meritservus, condusă de Ioannides, s-a desprins din Deloitte ca firmă separată. Cele două au rămas însă apropiate, iar Deloitte a continuat să fie contabil și consilier fiscal al grupului, pe măsură ce imperiul offshore se extindea.
O parte din sarcină consta, practic, în crearea unui paravan uriaș, care a funcționat foarte bine. În 2011, în declarațiile depuse pentru alegerile din Rusia, Abramovich a declarat participații în șapte companii pe care le deținea direct. A omis însă aproximativ 100 de alte societăți controlate prin rețeaua offshore, cu o valoare totală de miliarde de dolari. Întreaga construcție fusese ținută departe de ochii publicului. Avocații lui Abramovici au spus că acesta neagă că ar fi ascuns deliberat informații sau că ar fi indus în eroare autoritățile parlamentare ruse prin declarația din 2011.
Colaborarea cu Abramovici a durat în total peste două decenii și s-a încheiat abia când oligarhul a fost sancționat de Marea Britanie și de UE, în 2022. Până atunci, Deloitte și Meritservus au acționat ca directori și acționari nominali, administratori și auditori independenți ai companiilor oligarhului.
Potrivit investigației, falsificarea documentelor a început încă de la început. Fișierele arată că Deloitte ar fi început să falsifice acte chiar la primele transferuri de acțiuni Sibneft din Rusia în Cipru, iar practica a continuat nestingherită sub Meritservus.
„Nu e vorba de ceva la care Deloitte s-a aliniat cu reticență”, a spus Alex Cobham, director executiv al Tax Justice Network, după ce a analizat concluziile. „Se pare că au făcut parte din procesul de concepție de mai multe ori și, având în vedere relația cu Meritservus, probabil că ei erau la volan în ceea ce privește gestionarea de ansamblu.”
În unele cazuri, antedatarea a servit la acoperirea unor probleme fiscale și de audit. În altele, scopul exact nu este clar. Deloitte și Meritservus par să fi semnat pur și simplu ce li se punea în față.
Semnăturile lor erau necesare pentru că, pe hârtie, angajați ai celor două firme figurau ca directori ai acestor companii offshore. În practică, ei cedau o mare parte din puterea de decizie angajaților Millhouse din Moscova și Londra, o renunțare totală la obligațiile fiduciare, care reducea adesea rolul firmelor la o simplă ștampilă de legitimitate.
Marea Britanie îi impune lui Roman Abramovici să transfere 2,5 miliarde de lire către Ucraina, amenințând cu acțiuni legaleFișierele descriu un circuit complex al fondurilor, care trece prin zeci de companii și jurisdicții. Investigația detaliază patru dintre cele mai complicate scheme.
1. Cum ar fi dispărut 2 miliarde de dolari
Kravin Investments, companie din Cipru, era una dintre societățile offshore inițiale prin care Abramovici își deținea participația la Sibneft. În 2003, Kravin a primit 3 miliarde de dolari, prima tranșă din vânzarea acțiunilor Sibneft.
Aproximativ 2 miliarde au stat în conturile Kravin, generând dobânzi considerabile și, odată cu ele, obligații fiscale considerabile. Un astfel de venit pasiv ar fi trebuit să-l coste pe Abramovici milioane de dolari.
Apropiații lui nu au vrut însă să plătească. Ei ar fi lucrat cu Deloitte și Meritservus pentru a ieși din impas prin antedatare. Nu era simplu: registrele băncii ar fi arătat oricum că depozitele și tranzacțiile avuseseră loc pe numele Kravin, iar acestea nu puteau fi șterse. Ce se putea rescrie era contextul.
Fișierele conțin luni de corespondență în care apropiați ai lui Abramovici, între care Tenenbaum, Hudik și De Cort, discută cu Ioannides de la Meritservus și cu Taliotis de la Deloitte cum ar putea fi făcut acest lucru. În cele din urmă, grupul a ales un plan.
Începând din 2005, au fost produse documente antedatate la 2003, din care reieșea că Kravin transferase aproape imediat cele 3 miliarde către o altă companie a lui Abramovich din BVI. A urmat un al doilea acord antedatat, potrivit căruia Kravin ținuse și investise banii în tot acest timp doar în numele acelei companii. Pentru a întări iluzia, au fost redactate și schimburi de corespondență antedatate între cele două companii, precum și rapoarte anuale fabricate, care descriau cum „administratorul” Kravin gestionase banii în anii intermediari. Unele dintre aceste documente par să fi fost create abia în 2008, la o jumătate de deceniu după evenimente.
Rezultatul: deși miliardele stătuseră ani în conturile Kravin, putea fi susținut că nu aparținuseră niciodată companiei și, prin urmare, nu trebuiau impozitate.
Analizând concluziile, Mitchell a apreciat că aranjamentul reprezintă evaziune fiscală: „Este o mișcare simplă și flagrantă de a proteja de impozitarea legitimă active care ar fi trebuit altfel impozitate. Dacă s-ar fi întâmplat în Anglia și ar fi fost vorba de milioane, autoritatea fiscală britanică (HMRC) s-ar gândi la urmărire penală.” Alți trei experți au fost de acord că tranzacțiile antedatate au fost concepute pentru a evita taxele.
La cinci ani după fapte, 2 miliarde de dolari au dispărut din bilanțul Kravin, odată cu orice obligație fiscală. Suma exactă evitată nu poate fi calculată, dar jurnaliștii estimează că ar fi vorba de milioane de dolari.
2. Cazul castelului dispărut
În 2005, Deloitte a pus în circulație un proiect de conturi pentru o companie cipriotă a lui Abramovici, Amiscan Investments Ltd. În bilanț figurau active de lux de peste 600 de milioane de dolari, între care un domeniu din Sussex de 38 de milioane, un apartament londonez de 8 milioane și un castel în Franța, plus mai multe elicoptere, avioane private, iahturi și o mașină sport.
Când conturile auditate au fost publicate, toate aceste active dispăruseră. Deloitte și Meritservus mutaseră discret proprietatea asupra lor din Cipru în BVI, făcând să pară că s-a întâmplat cu ani în urmă. Problema apăruse din cauza unor noi reguli de transparență, care ar fi obligat Amiscan să-și facă publice activele.
Într-un lanț de e-mailuri din toamna lui 2005, între Ioannides, Tenenbaum și De Cort, Ioannides amintește de o „ședință a administratorilor”, în care aceștia „au analizat dacă ar fi mai prudent să nu dezvăluie informațiile de mai sus, caz în care a existat consens”.
Fișierele arată că Deloitte, Meritservus și apropiații lui Abramovici au creat acorduri antedatate prin care toate activele din bilanțul Amiscan au fost transferate acționarului său, Kelvedon Worldwide din BVI, astfel încât nu mai trebuiau făcute publice. Au fost fabricate și contracte de trust și certificate de acțiuni, deoarece Amiscan deținuse anterior acțiunile filialelor prin intermediul unui administrator nominal. Tranzacția a fost structurată astfel încât să nu fie nevoie de niciun transfer real de bani, fiindcă, evident, nu se făcuse nicio plată în 2003.
Înșelătoria nu era perfectă: nimeni nu pare să fi observat, de exemplu, că Kelvedon nici nu deținea Amiscan la momentul „acordului”. De Cort, avocat calificat în Belgia și în SUA, ar fi ajutat la redactarea documentelor fabricate, iar Tenenbaum ar fi aprobat planul.
Deloitte știa că acordurile erau fictive, întrucât întocmise deja un proiect de conturi pentru Amiscan, în care erau detaliate activele deținute. Cu toate acestea, firma a eliminat proiectul și a aprobat înlocuitorul său ca oferind „o imagine corectă și fidelă” a situației financiare a companiei.
„Asta pur și simplu nu este adevărat”, a spus Lord Prem Sikka, profesor emerit de contabilitate la Universitatea din Essex. „Companiile sunt obligate să publice conturi corecte și fidele. Iar dacă datele tranzacțiilor sunt denaturate, nu se spune adevărul. Este o încălcare a unei obligații legale. Cred că este destul de scandalos.”
Alți trei experți fiscali care au analizat concluziile au considerat că nu pare să existe vreun motiv legitim pentru tranzacția antedatată și că Deloitte pare să fi denaturat deliberat conturile.
3. „Alege o companie, oricare”
Electus Investments Ltd, tot o companie din Cipru, se afla în vârful imperiului offshore al lui Abramovici. Era holdingul care deținea toate celelalte holdinguri și, implicit, participația la Sibneft, evaluată la miliarde de dolari.
În 2003, la fel ca Amiscan, a intrat sub incidența noilor reguli de transparență din Cipru. Soluția folosită pentru Amiscan nu era disponibilă pentru Electus: nu exista nicio companie deasupra ei către care să fie mutate activele. Dar ce-ar fi dacă ar exista o a doua Electus Investments Ltd?
Din toamna lui 2002, fișierele arată că Deloitte rezervase numele pentru o companie cu aceeași denumire, de data aceasta în BVI. În noiembrie 2003, Deloitte a decis că a venit momentul înmatriculării oficiale, cu un acționar nominal inițial. Fișierele nu spun practic nimic despre această „dublură” a Electus timp de peste doi ani, până când a devenit esențială în schema de antedatare.
Volodimir Zelenski propune ca banii lui Abramovici din vânzarea clubului Chelsea să finanțeze apărarea antiaeriană a UcraineiÎn loc să dezvăluie sau să transfere activele, grupul a ales să înlocuiască pur și simplu o Electus cu cealaltă, sperând că nimeni nu va observa. Se pare că, timp de două decenii, nimeni n-a observat. Planul a fost conceput la aproape trei ani după fapte, iar documentele au fost finalizate abia în 2008, la aproape o jumătate de deceniu distanță. Electus BVI a fost pur și simplu pusă în locul Electus Cipru. Dintr-o trăsătură de condei, active în valoare de peste 10 miliarde de dolari au dispărut dintr-o companie și au reapărut în cealaltă.
„Sumele sunt foarte mari, foarte semnificative și sunt antedatate, adică mutate retroactiv”, a spus Lord Sikka. „Ceea ce vedem aici pare o «fabrică de falsuri contabile». Într-o astfel de fabrică, manipulezi tranzacțiile, le antedatezi, iar asta pare să se fi întâmplat în mod regulat.” Alți trei experți fiscali au concluzionat că nu pare să existe nicio justificare pentru schimbarea retroactivă.
Înainte de a merge mai departe, grupul trebuia să se asigure că nu existau legături înregistrate între Electus Cipru și Abramovici. Căutând în evidențe, a găsit o singură referință: o notă de subsol din conturile britanice ale Millhouse Capital, care numea compania drept proprietar final. Într-un e-mail sincer, Ioannides a sugerat că s-ar putea pretinde că în conturile Millhouse a fost o „scăpare” la menționarea Ciprului sau că ar putea fi schimbat discret în BVI în următorul set de conturi. În cele din urmă, grupul a ales o a treia variantă: Electus Cipru ar fi păstrată activă, doar pentru a deține Millhouse UK, ultima urmă vizibilă a unei înșelăciuni de miliarde.
Ca răspuns la întrebările privind primele trei cazuri, avocații lui Abramovici și ai lui Tenenbaum au negat implicarea, cunoașterea sau autorizarea unor antedatări improprii sau a falsificării de documente, ascunderea de active, evaziunea fiscală sau pregătirea ori aprobarea unor conturi false sau înșelătoare.
4. 100 de milioane de dolari „scoși din joben”
În 2000, Tenenbaum s-a întâlnit la Londra cu Ioannides, pe atunci la Deloitte, pentru a discuta o problemă delicată. Abramovici voia, se pare, să scoată aproape 100 de milioane de dolari din companiile sale Sibneft, deținute la acea vreme prin holdinguri din Cipru. Potrivit unui e-mail al lui Ioannides, era esențial ca tranzacția să nu dezvăluie partea cipriotă a rețelei și să pară „câștigată”. Logica operațiunii nu este explicată.
Soluția Deloitte a fost un set de contracte de consultanță falsificate și antedatate, în care era implicat direct Abramovici. Tranzacția propusă de Ioannides era la fel de complicată pe cât de falsă. Companiile lui Abramovici care dețineau Sibneft ar fi plătit unei societăți intermediare, PB Mediapower Enterprises Ltd, 98 de milioane de dolari pentru „servicii de consultanță”, iar aceasta i-ar fi transferat lui Abramovici 99,9% din sumă, drept „comision” pentru rolul de „agent”. Serviciile de consultanță ar fi constat în recomandări privind cumpărarea și vânzarea de acțiuni Sibneft între alte companii ale lui Abramovici.
Problema: tranzacțiile cu acțiuni avuseseră loc cu aproximativ un an înainte, deci Deloitte avea nevoie de o companie care să existe deja la acel moment. Ioannides a găsit o companie-fantomă din Cipru potrivită, după ce recomandase evitarea unor jurisdicții precum Insula Man, unde ar fi putut apărea întrebări despre nevoia unei companii vechi.
Cu autorizarea lui Tenenbaum, directorii nominali ai Deloitte au semnat documentele falsificate și le-au inclus în conturile anuale. Comisionul lui Abramovich a fost apoi transformat în bilete la ordin, practic recunoașteri de datorie, pe care le-a încasat în următorii trei ani. Fișierele scurse conțin 50 de astfel de bilete, toate certificate cu semnătura sa.
În legătură cu cei 98 de milioane de dolari retrași prin PB Mediapower, avocații lui Abramovich au spus că acesta neagă că ar fi participat la o schemă de îmbogățire prin acorduri fictive și documente antedatate. Ei au spus că nu-și poate aminti contextul sau detaliile aranjamentelor, dar au adăugat: „Deloitte este o firmă respectată de servicii profesionale. Bazarea pe sfaturile sale de către orice entitate relevantă a fost pe deplin corectă și legitimă.”
Avocații lui Tenenbaum au spus că acesta neagă că ar fi participat cu bună știință la o schemă bazată pe acorduri fictive și documente antedatate pentru a scoate 98 de milioane de dolari pentru Abramovici.




















































