Putin și-ar fi însușit un inel de Super Bowl de la proprietarul unei echipe de fotbal american. „Pot să omor pe cineva cu el”, ar fi spus liderul rus
0Proprietarul echipei de fotbal american New England Patriots, Robert Kraft, a afirmat că Vladimir Putin i-a furat unul dintre inelele de la Super Bowl fără să-i ceară voie, după ce a făcut un comentariu înfiorător. Nu este limpede dacă incidentul nu a fost de fapt o neînțelegere.
În anul 2005, Robert Kraft s-a întâlnit cu președintele rus, după victoria echipei sale în fața echipei Philadelphia Eagles la Super Bowl XXXIX.
„Am scos inelul și i l-am arătat lui Putin. L-a pus pe degetul lui și a zis: Pot să omor pe cineva cu inelul ăsta. Am întins mâna și el l-a pus în buzunar, iar trei tipi de la KGB l-au înconjurat și au ieșit", a rememorat patronul lui Patriots momentul, potrivit DailyStar.
În ciuda faptului că își dorea inelul înapoi, Kraft spune că personalul Casei Albe i-a spus să nu riște să declanșeze al treilea război mondial pentru o bijuterie. Potrivit statisticilor, un astfel de inel ar putea valora până la cinci milioane de dolari.
„Aveam o legătură emoțională cu inelul, are numele meu pe el. Nu vreau să îl văd pe eBay. A fost o pauză la celălalt capăt al firului, iar vocea a repetat: Ar fi în interesul relațiilor SUA-Rusia dacă ai dori să oferi inelul cadou”, a povestit el.
Fostul purtător de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a insistat: „Stăteam la 20 de centimetri de el și de Putin și am văzut și auzit cum domnul Kraft i-a oferit cadou acest inel”.