Putin împlineşte astăzi 61 de ani. 10 lucruri despre viaţa „Ţarului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi renii
Vladimir Putin şi renii

Preşedintele Rusiei împlineşte astăzi 61 de ani, însă a ales să celebreze acest moment special, departe de casă, şi anume în insula indoneziană Bali, unde se desfăşoară prima zi a lucrărilor summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

În onoarea sa, şeful statului gazdă, Susilo Bambang, a interpretat cunoscutul cântec „Happy Birthday to You“, acompaniindu-se la chitară, precizează sursa citată.

10 lucruri despre Putin

1. Şi-a început cariera politică în Leningrad, oraşul său natal, unde devine consilierul lui Anatoli Sobciak, primarul celebrului oraş şi promotorul referendumului pentru restituirea vechiului nume al orasului, Sankt Petersburg. Deşi rămânea permanent în umbră, în timpul petrecut la St. Petersburg Putin a reuşit să crească în influenţă, avansând în ierahie. În 1996, este chemat la Moscova şi primeşte funcţia de adjunct în direcţia cabinetului preşedintelui Federaţiei Ruse, Boris Elţîn. În iulie 1998, este numit director al Serviciului Federal de Securitate FSB, succesorul KGB-ului. Devenit prim-ministru în august 1999, Vladimir Putin ordona reluarea ostilităţilor în Cecenia.

2. A ajutat la stingerea cumplitelor incendii de pădure, din Rusia. În 2010, potrivit relatărilor Moscow Times, Putin a devenit co-pilot într-unul din avioanele care se luptau cu flăcările, turnând 24 de tone de apă peste pădurile afectate de incendii. Liderul de la Kremlin nu are brevet de pilotaj, însă susţine că a mai fost co-pilot la un eveniment aeronautic.

3. A cântat „Blueberry Hill” cu o orchestră de jazz la o gală caritabilă în 2010. Şi-a etalat multiplele talente artistice, printre care şi cel de cântăreţ la pian, interpretând la o recepţie, cântecul rusesc „Unde începe patria-mamă“. Publicul l-a aplaudat şi a primit ovaţii repetate, conform relatărilor publicaţiei Moscow News.

4. În 2008, presa afirma că a salvat o echipă de filmare de un atac al unui tigru, într-un parc naţional unde observa cum echipele de cercetători monitorizau viaţa animalelor sălbatice. Tigrul a fost tranchilizat şi Putin i-a ajutat pe cercetători să îi pună animalului un dispozitiv de urmărire în jurul gâtului. Ulterior, preşedintele Rusiei a recunoscut că acest episoade, ca şi altele din explorările sale în natură, sunt regizate pentru a scoate în evidenţă necesitatea protejării specilor pe cale de dispariţie.

5. Vladimir Putin a studiat Dreptul la Universitatea din Leningrad, obţinând în 1974 diploma de licenţă cu o dizertaţie asupra politicii Statelor Unite ale Americii în Africa. În anul următor este angajat de KGB, în serviciul de contraspionaj. Până în 1990 a lucrat într-un oficiu de informaţii pentru statele europene occidentale, în fosta Republica Democrată Germană. Odată cu prăbuşirea sistemului comunist din statele satelite ale Uniunii Sovietice, revine la Leningrad, unde lucrează la Universitate, ocupându-se de relaţiile internaţionale.

6. Mama sa a lucrat într-o fabrică, iar tatăl său fusese recrutat în Marină, unde a făcut parte din flota de submarine. Bunicul său din partea tatălui fusese bucătar, fiind pentru o vreme angajat la una din casele de vacanţă ale lui Iosif Stalin.

Citește și: Disidenţii lui Putin

7. Sportul său favorit este judo, pentru care are centura neagră de la vârsta de 18 ani. Cunoaşte foarte bine şi Sambo, o tehnică de luptă specifică Rusiei.

8. Vorbeşte fluent germana, însă se abţine să discute în engleză, o limbă pe care nu o stăpâneşte foarte bine.

9. A condus un monopost de Formula 1 singur, atingând peste 240 de kilometri pe oră, înainte de a se roti şi a se întoarce la standuri.

10. Este reprezentat în seria de benzi desenate online, „Superputin“, în care întruchipează un supererou care luptă împotriva terorii şi a protestelor publice.

SuperPutin luptând cu talibanii

superputin

Citeşte şi:

Cum îşi promovează Putin imaginea în lume

Kremlinul beneficiază din 2006 de consultanţa uneia dintre cele mai importante companii de relaţii publice din Statele Unite, cu rezultate notabile în constuirea imaginii preşedintelui rus Vladimir Putin.

FOTO Un ucrainean a descoperit un câine care „seamănă cu Vladimir Putin”

Un ucrainean a descoperit în Kiev un câine fără stăpân care i-a atras atenţia deoarece semăna izbitor de mult cu înfăţişarea unui om. Însă nu orice om a fost asociat cu imaginea câinelui, ci chiar Vladimir Putin, preşedintele Rusiei şi unul dintre cei mai influenţi oameni din lume. Glumele şi remarcile ironice nu au întârziat să apară după ce imaginile comparate ale celor doi au fost postate pe internet.

VIDEO Ştiuca prinsă de Putin, „contestată” de internauţii ruşi

Călărind la bustul gol prin stepa rusă sau tranchilizând un tigru siberian, Putin a încercat să se impună în spaţiu public drept „un macho”, un bărbat alpha care nu se sfieşte să aibă îndeletniciri care să-i scoată în evidenţă virilitatea. Totuşi, ştiuca de 21 de kilograme pe care Kremlinul susţine că a prins-o Putin a stârnit felurite comentarii răutăcioase din partea internauţilor ruşi.

FOTO VIDEO Cum i-a cucerit Vladimir Putin pe occidentali

Imaginea preşedintelui rus, mult timp demonizat de către presa din Vest, s-a schimbat: el e văzut acum ca un lider conectat la prezent, care conduce cu o mână forte, şi este preferat chiar şi lui Obama.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite