Forțele ruse din Pokrovsk şi Kupiansk avansează. Moscova lansează un ultimatum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a transmis miercuri, 5 noiembrie, că trupele ucrainene din oraşele Pokrovsk şi Kupiansk sunt încercuite iar forţele ruse avansează, „fără a lăsa soldaţilor ucraineni nicio şansă de a se salva, în afară de predarea voluntară”.

Forțele ruse au folosit tactica „mişcări de cleşte”/FOTO: Profimedia
Forțele ruse au folosit tactica „mişcări de cleşte”/FOTO: Profimedia

Potrivit News.ro, Rusia încearcă să captureze Pokrovsk, supranumit „poarta de intrare în Doneţk”, din 2024, ca parte a unei încercări de a cuceri întreaga regiune Donbas, din care forţele ucrainene controlează încă aproximativ 10%, adică 5.000 km pătraţi.

Forțele ruse au folosit o nouă tactică, numită „mişcări de cleşte”, încercuind aproape complet forţele ucrainene atât în Pokrovsk, cât şi în Kupiansk, în timp ce unităţi mici, extrem de mobile, şi drone au perturbat logistica şi au semănat haos în spatele liniilor ucrainene.

Hărţile câmpului de luptă arată că forţele ruse se află la câţiva kilometri distanţă de a încercui complet Pokrovsk, numit de Rusia Krasnoarmesk, şi controlează o parte semnificativă din Kupiansk, avansând pe drumul principal către oraş.

Ministerul rus al Apărării a contrazis categoric declaraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de luni, potrivit căreia forţele ucrainene încearcă să elimine ceea ce el a spus că erau doar 60 de soldaţi ruşi în Kupiansk.

Moscova susţine că unităţile ucrainene sunt prinse în aşa-numite „cazane”, iar poziţia lor se deteriorează rapid în timp ce forţele ruse avansează, „fără a lăsa soldaţilor ucraineni nicio şansă de a se salva, în afară de predarea voluntară”.

Marți, Zelenski i-a vizitat pe militarii ucraineni aflați în zona Pokrovsk, din regiunea Donețk. Anterior, acesta recunoscuse că situația este „extrem de dificilă”, însă armata ucraineană insistă că niciun district nu este complet pierdut.  

„M-am întâlnit cu luptătorii noștri la punctul de comandă al Corpului 1 al Gărzii Naționale a Ucrainei – Azov, care desfășoară o operațiune defensivă în sectorul Dobropillia”, a declarat președintele ucrainean, referindu-se la un oraș situat la aproximativ 20 de kilometri de Pokrovsk, potrivit The Guardian.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a transmis în cea mai recentă evaluare, publicată pe 3 noiembrie, că „forțele ruse continuă să avanseze în direcția Pokrovsk și par să opereze cu o tot mai mare libertate chiar în interiorul orașului”.

Totodată, ISW a menționat că trupele ucrainene au reușit să elibereze o parte semnificativă a unei pătrunderi ruse în direcția Dobropillia, pe flancul estic al frontului din zona Pokrovsk.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite