Explozii puternice în orașul Oriol. Localnicii vorbesc despre un atac cu rachete
0Locuitorii din Oriol au raportat explozii puternice în oraș în urma unui atac din noaptea de marți spre miercuri despre care au speculat că ar fi fost efectuat cu rachete.

Imaginile au fost captate de la o distanță de peste un kilometru de termocentrala Oriol.
„Atacul a fost efectuat folosind o armă reactivă, fie o rachetă, fie o dronă cu motor cu reacție. În videoclipuri, nu se aud sirene de raid aerian, nici zgomote de la sistemele de apărare aeriană și niciun bâzâit caracteristic al unei drone”, a afirmat analistul OSINT al canalului Astra.
„Specialiștii lucrează la fața locului. Eforturile de recuperare vor începe pe lumină. Vă rugăm să păstrați calmul. Toate sistemele esențiale funcționează normal”, a transmis guvernatorul regional, Alexander Avdeiev.
Centrala este într-o stare foarte proastă, a scris pe Telegram șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Andrii Kovalenko, citat de Ukrinform.
Oriol este cea mai importantă sursă de generare a energiei electrice și termice din regiune.
Potrivit Radio Liberty, în noaptea de 5 noiembrie, ucrainenii au atacat și infrastructura energetică din orașul Vladimir.
La mai puțin de un kilometru de termocentrala din Oriol se află întreprinderea de apărare Oreltehnmaș, care produce vehicule mobile de întreținere, reparare și evacuare pentru armată.
Ministerul rus al Apărării a afirmat că 40 de drone ucrainene au fost doborâte peste noapte în mai multe regiuni: Voronej, Rostov, Kursk, Crimeea ocupată, Briansk, Belgorod și Oriol.
În urmă cu mai puțin de o săptămână înainte, Marina Ucraineană a anunțat că a lovit Termocentrala Orel (CTE) cu rachete de croazieră Neptun, produse pe plan intern. Anunțu a venit în urma unor rapoarte despre izbucnirea unor incendii la instalație.























































