Trump se gândește de Crăciun la „gunoaiele de stânga radicală”: „Ei fac tot posibilul să distrugă țara noastră, dar eșuează lamentabil”
0Donald Trump a transmis un mesaj de Crăciun pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, în care i-a vizat direct pe oponenții politici democrați, pe care i-a numit „gunoaiele de stânga radicală”.

„Crăciun fericit tuturor, inclusiv gunoaielor de stânga radicală care fac tot posibilul să distrugă ţara noastră, dar care eşuează lamentabil”, a scris președintele republican în mesajul publicat online.
Trump continuă să acuze Partidul Democrat, dar și pe fostul președinte Joe Biden, de problemele economice, tensiunile sociale și conflictele internaționale cu care se confruntă Statele Unite. În stilul său caracteristic, liderul de la Casa Albă a inclus în categoria „stângii radicale” nu doar democrații progresiști, ci și politicieni considerați moderați sau centriști.
În mesajul său, Donald Trump a reiterat mai multe teme sensibile, susținând că actuala administrație condusă de el a pus capăt „frontierelor deschise”, participării bărbaților în sporturile feminine și politicilor legate de persoanele transgender.
De asemenea, el a lăudat performanțele economice, afirmând că Statele Unite se bucură de o bursă record, cele mai scăzute rate ale criminalității din ultimele decenii, lipsa inflației și o creștere economică peste așteptări.
„Ceea ce avem este o bursă record şi 401K, cele mai scăzute cifre ale criminalităţii din ultimele decenii, fără inflaţie şi, ieri, un PIB de 4,3, cu două puncte mai bun decât se aştepta. Tarifele ne-au adus trilioane de dolari în creştere şi prosperitate şi cea mai puternică securitate naţională pe care am avut-o vreodată. Suntem din nou respectaţi, poate ca niciodată înainte. Dumnezeu să binecuvânteze America!!! Preşedintele DJT”, a încheiat Trump.
Totuși, la polul opus cu declarațiile optimiste ale președintelui american, sondajele recente indică o scădere a nivelului de încredere al populației. Un studiu realizat de Associated Press–NORC Center for Public Affairs Research arată că rata de aprobare a președintelui privind gestionarea economiei a coborât de la 40% în martie la 31% în decembrie. În privința criminalității, aprobarea a scăzut de la 53% în august la 43% în decembrie, iar în ceea ce privește imigrația, de la 49% la 38% în aceeași perioadă.
Totodată, un sondaj Politico–Public First realizat în luna noiembrie relevă că aproape jumătate dintre americani consideră că alimentele, asistența medicală și alte produse de bază au devenit prea scumpe.
Donald Trump își petrece sărbătorile de Crăciun la Mar-a-Lago, reședința sa din Florida.
Ajunul Crăciunului pentru familia Trump
Cu o zi în urmă, președinteleTrump a marcat Ajunul Crăciunului întrebând copiii care au sunat ce cadouri își doresc să primească, promițând în același timp că nu va lăsa un „Moș Crăciun rău” să se infiltreze în țară, potrivit AP News.
Aflându-se la reședința sa din Florida, președintele și prima doamnă Melania Trump au continuat tradiția de a vorbi la telefon cu micuții care sunau la Comandamentul Apărării Aerospatiale Nord-Americane, care urmărește traseul lui Moș Crăciun în jurul globului.
„Vrem să ne asigurăm că Moș Crăciun se comportă bine. Moș Crăciun este o persoană foarte bună”, a spus Trump în timp ce vorbea cu copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani din Oklahoma. „Vrem să ne asigurăm că nu este infiltrat, că nu infiltrăm în țara noastră un Moș Crăciun rău”.























































