Cum amenință ministrul de Externe al lui Putin o țară NATO: Sunt „ţinte legitime” pentru Rusia
0Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți, în timpul unui turneu în Africa, că instructorii francezi „lucrează deja în Ucraina” și că prezența lor este „este confirmată prin destul de multe fapte”, relatează AFP. Mai mult, Rusia afirmă că aceștia ar fi o „țintă legitimă”.

„Indiferent de statutul lor, militari din armata franceză sau mercenari, ei reprezintă o ţintă întru totul legitimă a forţelor noastre armate”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă la Oyo, în Republica Congo, potrivit AFP, citată de G4Media.
Există posibilitatea ca armata rusă să atace instructorii francezi, a căror trimitere este în curs de negociere între Paris şi Kiev.
„Niciun instructor care se ocupă de formarea militarilor ucraineni nu are imunitate” faţă de atacuri, a ameninţat marţi și un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Biroul președintelui Macron a declarat că nu va comenta comentariile lui Lavrov și Peskov.
Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat săptămâna trecută că Franța urmează să trimită "în curând" instructori pentru a forma trupe ucrainene în Ucraina, teritoriu invadat de Rusia în februarie 2022. Ministerul ucrainean al Apărării a subliniat imediat că trimiterea instructorilor este "în continuare în faza de negocieri" cu Franța și alte state.
Deși Franța nu are oficial militari care să asiste sau să formeze forțele armate din Ucraina, președintele Emmanuel Macron a sugerat în repetate rânduri posibilitatea trimiterii trupelor din Occident pentru a sprijini Kievul, provocând controverse între aliații săi și reacții furioase din partea Rusiei.
Pe de altă parte, președintele Franței a declarat săptămâna trecută că nu va comenta „zvonuri sau decizii care ar putea fi luate”. El a spus că va detalia sprijinul Franței în timpul comemorării celei de-a 80-a aniversări a Zilei Z în cursul acestei săptămâni, conform The Guardian.
Există în discuție un proiect al unei coaliții europene de instructori militari pentru formarea trupelor ucrainene în Ucraina, susținut de Franța, dar acesta se află încă în etapa negocierilor între statele europene. Perspectivele finalizării acestui proiect par îndepărtate, dat fiind faptul că multe țări și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscul unor eventuale represalii din partea Rusiei.
Turneu în Africa
Lavrov a făcut mai multe vizite în Africa în ultimii ani, pe fondul eforturilor Rusiei de a-și consolida sprijinul în contextul invaziei extinse a Ucrainei de către Moscova.
Ministrul rus de Externe a respins și conferința de pace pentru Ucraina, care urmează să aibă loc la sfârșitul acestei luni în Elveția, la care Rusia nu a fost invitată.
„Această conferință din Elveția nu are nicio semnificație. Singura semnificație pe care o poate avea este de a încerca să păstreze acest bloc antirusesc, care este în curs de destrămare”, a spus Serghei Lavrov.
Republica Congo a fost a doua destinație în turneul lui Lavrov. El a vizitat Guineea luni și s-a întâlnit cu ministrul de externe. Marți seară, Lavrov a aterizat pe aeroportul din capitala Burkina Faso, Ouagadougou. Miercuri, acesta urmează să se întâlnească cu Ibrahim Traoré, liderul țării, care a preluat puterea după o lovitură de stat militară din 2022.