Insurgenții ruși voiau să-l salveze pe Navalnîi din închisoare

0
Publicat:

Corpul Voluntarilor Ruși, un grup militar format din cetățeni ai Federației Ruse care luptă de partea Ucrainei, a anunțat marți că plănuia să îl elibereze din închisoare pe Aleksei Navalnîi și să îl aducă pe criticul Kremlinului în Ucraina, relatează The Moscow Times.

Aleksei Navalnii a murit în închisoare în condiții încă neelucidate
Aleksei Navalnii a murit în închisoare în condiții încă neelucidate

Unitatea militară anti-Kremlin a afirmat că a încercat să „lupte“ împotriva unui convoi de prizonieri care, în decembrie, l-a transferat pe Navalnîi dintr-o închisoare din centrul Rusiei către o colonie penală de înaltă securitate din Arctica.

„Trebuia apoi să ajungem imediat la granița cu Ucraina, să ne întâlnim cu unitatea de informații [a Corpului Voluntarilor] pentru a trece granița și a ajunge la adăpost“, a afirmat într-o declarație postată pe canalul de Telegram.

Dar planul grupului a eșuat din cauza măsurilor de securitate „eficiente“ luate de Serviciul Federal de Penitenciare al Rusiei (FSIN) și de Serviciul Federal de Securitate (FSB), principala dintre acestea fiind data mareu schimbată a transferului lui Navalnîi.

Data și ora transferului, schimbate de mai multe ori

„Data și ora transferului au fost amânate de mai multe ori“, a precizat Corpul Voluntarilor Ruși. „Transferul lui Navalnîi a început brusc... iar grupul nostru nu a avut timp să se deplaseze în zona în care era planificat să înceapă operațiunea“.

Navalnîi însuși a povestit ulterior transferul extrem de secret din regiunea Vladimir, unde își ispășea o pedeapsă pentru acuzații de fraudă, în îndepărtatul district autonom Iamal-Neneț, unde urma să ispășească 19 ani pentru „extremism“. 

Călătoria a inclus opriri în cel puțin cinci orașe rusești pe o perioadă de 20 de zile, potrivit lui Navalnîi.

Corpul voluntarilor ruși a declarat că se afla în mijlocul revizuirii planului său de eliberare a activistului în vârstă de 47 de ani atunci când autoritățile penitenciare au anunțat vineri decesul acestuia.

„Din păcate, nu am reușit să îl salvăm pe Aleksei”

„Din păcate, nu am reușit să îl salvăm pe Aleksei, dar sute de prizonieri politici și prizonieri de conștiință rămân în captivitate“, a declarat gruparea, adăugând: „Credem și lucrăm pentru a-i elibera din ghearele regimului într-un fel sau altul“.

Corpul Voluntarilor Ruși a publicat ceea ce par a fi documente interne și fotografii inedite ale lui Navalnîi în închisoare, sugerând că a obținut materialele de la autoritățile penitenciare.

„Mulți dintre cei care lucrează în sistemul (rusesc) împărtășesc idealurile noastre și viziunea noastră asupra viitorului, ceea ce înseamnă că ne vor ajuta dezinteresat și nu se vor lăsa intimidați", a mai spus grupul.

Gruparea anti-Kremlin a precizat că a pus la dispoziția publicului toate aceste materiale din mai multe motive.

Câinii regimului trebuie să știe că Corpul Voluntarilor Ruși are brațe lungi. Știm și putem face multe, iar resursele noastre cresc în fiecare zi.

Poate că acestea și alte date aflate în mâinile noastre pot ajuta alte organizații care luptă împotriva regimului criminal de la Kremlin. Suntem gata să cooperăm”.

Analiștii spun că nu ar fi exclus ca Kirillo Budanov, șeful Direcției de Informații a armatei ucrainene (GUR), care lucrează cu Corpul Voluntarilor ruși să pună la cale un astfel de plan. În ultimele luni GUR a dat lovituri grele adânc în inima Rusiei, distrugând avioane și avariind alte obiective militare și fabrici de armament rusești.

În mai anul trecut, Corpul Voluntarilor ruși a organizat o incursiune armată din Ucraina în regiunea rusă Belgorod și a pătruns 42 de kilometri în interiorul Rusiei. Combatanţii au preluat controlul asupra mai multor localităţi din regiunea Belgorod timp de o zi. Comandantul unităţii, White Rex, este fostul suporter de fotbal şi ultranaţionalist rus stabilit în Ucraina Denis Kapustin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite