Moartea activistului Navalnîi: UE îl convoacă pe însărcinatul cu afaceri rus la Bruxelles

0
Publicat:

Uniunea Europeană l-a convocat pe însărcinatul rus cu afaceri la Bruxelles, Kirill Logvinov, pentru a transmite „indignarea” după moartea în închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, a anunţat marţi serviciul diplomatic al Uniunii Europene, relatează AFP, scrie Agerpres.

Misiunea rusă la UE FOTO: Facebook/RussianMissionEU
Misiunea rusă la UE FOTO: Facebook/RussianMissionEU

„UE şi-a exprimat indignarea faţă de moartea opozantului Navalnîi, a cărei responsabilitate revine în cele din urmă preşedintelui Putin şi autorităţilor ruse”, a adăugat acesta.

Directorul general al Serviciului european pentru acţiune externă responsabil pentru Rusia, Michael Siebert, „a cerut Rusiei să autorizeze o anchetă internaţională independentă şi transparentă” cu privire la moartea opozantului şi „a cerut Rusiei să predea cadavrul familiei acestuia fără întârziere şi să le permită să organizeze funeralii”.

Cu ocazia acestei convocări, oficialul UE „a reafirmat că Rusia trebuie să-i elibereze imediat şi necondiţionat pe toţi ceilalţi deţinuţi politici, precum şi pe toate persoanele arestate în Rusia, aducându-i un omagiu lui Aleksei Navalnîi”.

Statele Unite ale Americii urmează să adopte o serie de „sancţiuni majore” împotriva Rusiei în urma decesului în închisoare al opozantului rus Aleksei Navalnîi, a anunţat marţi Casa Albă.

Moartea lui Navalnîi, 47 de ani, într-o închisoare din regiunea arctică unde ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare după ce supravieţuise în 2020 unei otrăviri de care el acuza Kremlinul, a fost anunţată vineri de autorităţile ruse. Navalnîi a murit după trei ani de detenţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite