Deşi bravează, Vladimir Putin a fost „lovit la buzunar“ de sancţiunile economice dispuse de SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile sancţiuni impuse Moscovei de către SUA vizează cercul de apropiaţi ai preşedintelui rus, dar şi o bancă rusească şi pe proprietarul acesteia, prezentat drept „bancherul lui Putin“. Deşi liderul de la Kremlin a reacţionat ironic la sancţiunile instituite de Occident, se simte că este afectat şi încearcă să îndulcească lucrurile. Putin a declarat că Rusia se abţine „pentru moment“ de la introducerea unor sancţiuni pentru americani.

Banca Rossia şi acţionarul principal al acesteia - miliardarul şi magnatul media Iuri Kovalciuk - au fost incluşi joi pe lista creată de Statele Unite luni ca represalii faţă de anexarea Crimeei de către Rusia.

Sancţiunile prevăd ca eventuale averi pe care le deţin în SUA să fie blocate, iar aceştia să nu mai poată face afaceri cu cetăţeni sau firme americane.

Potrivit Trezoreriei americane, Banca Rossia este „banca personală a oficialilor de rang înalt din Federaţia Rusă” şi dispune de active în valoare de zece miliarde de dolari, concentrate în sectorul petrolului şi în cel al gazelor naturale. Aceasta este cea de-a 17-a cea mai importantă bancă din ţară, potrivit Departamentului Trezoreriei.

Principalul acţinar al băncii, Kovalciuk, este „un apropiat consilier al preşedintelui Putin şi este prezentat adesea ca bancherul său personal”, dă asigurări Trezoreria.

Revista Forbes i-a evaluat averea personală la suma de 1,4 miliarde de dolari, provenind din participaţiile în cadrul unor companii de asigurări, a unor posturi de televiziune şi a operatorului în domeniul telefoniei mobile Tele2Russia.

Dovadă că încrederea în această instituţie financiară poate fi afectată este şi gestul de astăzi al liderului de la Kremlin. Preşedintele rus a declarat că, de luni, îşi va deschide un cont la banca „Rossia“. „Din câte am înţeles, este vorba de o bancă de talie medie“, a remarcat şeful statului rus, la o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, ascultând raportul ministrului de Externe, Serghei Lavrov, referitor la instituirea de sancţiuni de către SUA la adresa unor oficiali şi bănci ruse.

„Eu, personal, nu am un cont acolo, dar cu siguranţă că încă de luni îmi voi deschide unul“, a promis Putin. Şeful statului rus a tratat cu ironie sancţiunile instituite unor oficiali ruşi de rang înalt, printre care se numără preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară), Serghei Narîşkin, prezent, la rândul său, la reuniunea Consiliului Securităţii. „Ar trebui să stăm mai departe de ei, să nu ne compromită“, a spus Putin, stârnind zâmbete.

Printre cei care se regăsesc pe lista sancţiunilor stabilite de Casa Albe se numără şi afaceristul Ghenadi Timcenko. Acesta este prieten vechi cu Vladimir Putin şi coproprietar al concernului petrolier Gunvor. Firma are sediul la Geneva şi controlează 3% din afacerile petroliere la nivel mondial.

Precizarea venită din partea Trezoreriei SUA sună în felul următor: Afacerile lui Ghenadi Timcenko au legătură directă cu Putin, care are investiţii în concernul Gunvor şi ar putea avea acces la fondurile companiei.

Firma Gunvor a respins imediat acuzaţiile spunând că liderul de la Kremlin nu are participaţii la capitalul său. Timcenko însuşi a afirmat în repetate rânduri că Putin nu are nicio implicare în imperiul său de afaceri. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că Moscova studiază impactul includerii lui Timcenko pe lista de sancţiuni.

Peskov nu a negat acuzaţia conform căreia Putin ar avea acţiuni la Gunvor. Ciudat este faptul că Ghenadi Timcenko, de fapt, şi-a vândut partea sa din companie celuilalt coproprietar, suedezul Torbjorn Törnqvist, cu doar o zi înainte ca SUA să anunţe sancţiunile împotriva sa.

Noile sancţiuni americane vizează, de asemenea, alţi membri ai cercului de apropiaţi ai preşedintelui rus, între aceştia fraţii Arkadi şi Boris Rotenberg.

În ceea ce-i priveşte pe fraţii Rotenberg, ei ar fi primit contracte în valoare de şapte miliarde de dolari în cadrul lucrărilor pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, din ordinul direct al preşedintelui rus, susţine Trezoreria americană. „Ce doi fraţi au adunat o avere imensă în timpul mandatului preşedintelui Putin”, afirmă Departamentul american. Unul dintre ei, Arkadi, este totodată partenerul la judo al preşedintelui rus.

Chiar dacă, ieri, Moscova a anunţat, la rândul său, o listă de nouă oficiali americani care sunt indezirabili în Rusia, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia se abţine „pentru moment” de la introducerea unor sancţiuni ca răspuns la cele anunţate de Washington împotriva unei bănci şi a unor personalităţi ruse, au anunţat agenţiile de presă ruseşti, relatează AFP.

„Consider că pentru moment trebuie să ne abţinem de la a lua măsuri de răspuns” la sancţiunile americane, a declarat Putin în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, au anunţat agenţiile.


Citeşte şi:

Uniunea Europeană a adăugat încă 12 oficiali ruşi şi ucraineni proruşi pe lista cu sancţiuni

Uniunea Europeană a decis să adauge încă 12 nume pe lista oficialilor ruşi şi ucraineni vizaţi de sancţiuni în urma anexării peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a anunţat recent preşedintele Franţei, François Hollande, potrivit AFP.

Cinci posibile consecinţe economice ale unui nou Război Rece

Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia a adus noi tensiuni între Rusia, Europa şi Statele Unite. Dacă în urmă cu o lună doar Occidentul părea că poate aplica sancţiuni Rusiei, recent, şi Moscova a început să reacţioneze asemănător, publicând o „listă neagră” a unor oficiali americani care nu mai pot ajunge în Federaţia Rusă. Analiştii politici consideră că noile tensiuni pot deschide calea unui nou război rece între Est şi Vest.

Kremlinul şi Casa Albă şi-au publicat „listele negre”

Rusia a publicat joi o listă cu oficiali americani vizaţi de sancţiuni, imediat după ce preşedintele american a anunţat noi sancţiuni şi a ameninţat că vizează economia rusă, relatează AFP

Oligarhii, băncile şi companiile din Rusia au datorii externe de peste 700 miliarde de dolari

Oligarhii, băncile şi companiile din Rusia s-au împrumutat masiv în ultimii ani în afara ţării, datoria externă totală depăşind 700 miliarde dolari la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor băncii centrale ruse, care evidenţiază riscurile unor sancţiuni mai dure în contextul crizei ucrainene.

Republica Moldova s-a alăturat sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană foştilor oficiali ucraineni

Republica Moldova s-a alăturat deciziei Uniunii Europene de a impune sancţiuni unui număr de 18 foşti demnitari din Ucraina, printre care şi ex-preşedintele Victor Ianukovici.

Parlamentarii ruşi au votat o moţiune prin care îl invită pe Obama să impună sancţiuni pentru toţi membrii legislativului

Parlamentul Federaţiei Ruse, Duma de Stat, a adoptat recent o moţiune prin care sugerează Statelor Unite ale Amercii, precum şi Uniunii Europene, să extindă sancţiunile sale asupra tuturor deputaţilor şi senatorilor ruşi, şi nu doar asupra unui grup limitat, informează site-ul Russia Today.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite