Vitalie Marinuţa reacţionează: "Am apreciat starea de fapt a armatei ca fiind gata în orice moment să facă faţă misiunii sale de bază"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa spune că declaraţiile sale au fost intepretate eronat de unii actori politici. “Au drept scop sfidarea adevărului şi intereselor de securitate naţională”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Marinuţa reiterează faptul că actuala situaţie de pe Nistru nu poate duce la declanşarea unui război, iar soluţionarea conflictului se va realiza pe cale exclusiv paşnică.


“Am apreciat starea de fapt a Armatei Naţionale ca fiind gata în orice moment să facă faţă misiunii sale de bază. Este de datoria noastră să asigurăm această pregătire şi este raţiunea pentru care cetăţenii Republicii Moldova susţin Armata Naţională, inclusiv servind în cadrul ei. Observ că anume această constatare firească a stării de pregătire, în care se află capacităţile militare ale Republicii Moldova, sunt interpretate de unii total aiurit, ca declaraţii războinice”, susţine ministrul.

Marinuţa face apel la cei care, potrivit lui, au interpretat eronat mesajul, să renunţe la speculaţii.

“Îmi exprim speranţa că autorii acestor speculaţii şi interpretări eronate nu susţin efortul celor, care vor să destabilizeze situaţia în Republica Moldova”, conchide ministrul Apărării.

Comuniştii, socialiştii şi liberalii au cerut astăzi demisia ministrului Apărării Vitalie Marinuţa.

Reacţiile au venit după ce ieri ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat, într-un interviu pentru portalul Romanian Global News, că Armata Naţională este în stare să riposteze unor eventuale atacuri din partea forţelor militare separatiste. Ministrul a răspuns astfel întrebărilor insistente ale reporterului dacă armata are capacităţile necesare de apărare în cazul unei ipotetice escaladări a conflictului de la Nistru.


 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite