Subalterna lui Ilan Șor: Maia Sandu comite un genocid împotriva evreilor/ Autoritățile din Israel condamnă afirmațiile UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Israelului în R. Moldova consideră declarațiile Marinei Tauber, vicepreședinta partidului Șor, conform cărora "Maia Sandu, susţinută de UE, comite un genocid împotriva evreilor”, inacceptabile.

Ambasadorul Israelului la Chișinău condamnă declarațiile Marinei Tauber. FOTO: Arhivă
Ambasadorul Israelului la Chișinău condamnă declarațiile Marinei Tauber. FOTO: Arhivă

UPDATE: Ambasadorul Republicii Moldova la Tel Aviv, Alex Roitman, a declarat că țara sa este alături de Israel.

,,Noi rămânem alături de Israel și comunitatea evreiască, și condamnăm comentariile jignitoare ale Marinei Tauber cu privire la Holocaust. Este tulburător că Ilan Șor, liderul formațiunii din care face parte Marina Tauber, condamnat pentru fapte penale grave: crime operate în Israel, seamănă discordii în societatea noastră și relațiile noastre bilaterale”, a scris Roitman pe Twitter.   

---

Diplomatul Tel Avivului la Chișinău a reacționat pe pagina sa de Twitter, condamnând declarațiile făcute de vicepreședinta partidului prorus. 

,,Comentariile jignitoare făcute de Marina Tauber membru al Parlamentului Republicii Moldova și vicepreședinte al partidului Șor sunt inacceptabile. Folosirea Holocaustului pentru a justifica acuzațiile false intră sub incidența The IHRA, adică Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului. În calitate de ambasador al Israelului și copil al unui supraviețuitor al Holocaustului, condamn aceste comentarii și îndemn Guvernul Republicii Moldova să acționeze împotriva tuturor formelor de denaturare și negare a Holocaustului, mai ales, atunci când acestea provin de la reprezentanți ai Parlamentului”, a scris Joel Lion. 

Declarația subalternei lui Șor 

Afirmaţiile scandaloase ale Marinei Tauber au fost făcute în contextul în care a fost sancţionată de UE pentru tentative de destabilizare a Republicii Moldova, alături de alte persoane. 

„Eu vreau ca statele europene să-și aducă aminte despre crimele săvârșite împotriva evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu o durere imensă îmi amintesc despre rudele mele care au fost arse de vii în camerele de gazare din lagărele de concentrare naziste. Și când am aflat că Uniunea Europeană m-a inclus pe lista sancțiunilor, eu doar am zâmbit și mi-am spus: Mulțumesc Europa! Iarăși îți bați joc de familia mea. Iar toate scuzele, exprimate până în prezent, reprezintă doar praf în ochii comunității mondiale. Actualmente, împreună cu Maia Sandu, comiteți un nou genocid împotriva evreilor, împotriva mea, împotriva lui Ilan Șor și a întregii noastre echipe, aici, pe teritoriul Republicii Moldova”, afirma parlamentara partidului Șor, formațiune care organizează protestele antiguvernamentale de la Chișinău. 

În total, cinci persoane, între care patru originare din țara vecină, au fost sancționate luna trecută de UE pentru implicarea în acțiunile de destabilizare a țării, regim de sancțiuni creat la propunerea ministrului român de Externe și care se înscrie în seria de acțiuni politico-diplomatice inițiate de București pentru a sprijini Chișinăul.

„În baza regimului de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, UE poate lua măsuri restrictive pentru contracararea acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea acesteia”, a transmis MAE.

Pe lista anunțată se află Marina Tauber, Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Igor Ceaika și Gheorghe Cavcaliuc. Norvegia s-a alăturat ulterior sancțiunilor Uniunii Europene. 

Sancționați și de Canada 

Câteva zile mai târziu, autoritățile din Canada au anunțat că șapte moldoveni s-au ales cu măsuri de constrângere pentru legăturile lor cu Kremlin, acțiuni menite să contracareze eforturile Rusiei de a destabiliza țara vecină.

Este vorba de Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Vladimir Andronachi, Veaceslav Platon, Constantin Botnari, Gheorghe Cavcaliuc și Marina Tauber, iar jumătate din ei fiind vizați și sancțiunile UE. 

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni și partidului prorus Șor, condus de Ilan Șor, formațiune care organizează protestele antiguvernamentale sub pretextul situației interne. 

,,Un partid politic strâns legat de Ilan Mironovici Șor, care se află pe lista persoanelor sancționate și care a lucrat la destabilizarea guvernului ales democratic al Republicii Moldova în favoarea Rusiei”, au precizat autoritățile canadiene. 

Tot liderii din Ottawa susțin că aceste măsuri ,, pe măsură ce Rusia amenință să-și folosească prezența pe teritoriul Moldovei pentru a atrage țara în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, submina eforturile Rusiei de a împiedica guvernul național al Republicii Moldova să își exercite suveranitatea deplină asupra teritoriului său”. 

În același timp, Canada ,,își reafirmă angajamentul de a sprijini eforturile Ucrainei de a-și relua teritoriul și de a pune capăt războiului de alegere al Kremlinului”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite