Socialiştii lui Dodon nu au dreptul legal să convoace şedinţa Parlamentului de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii socialişti la întâlnirea cu Nicolae Timofti FOTO: Alexandru Tarlev
Deputaţii socialişti la întâlnirea cu Nicolae Timofti FOTO: Alexandru Tarlev

Ion Creangă, şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului, a precizat că Partidul Socialiştilor, care deţine 25 de mandate de deputat din totalul de 101, nu are dreptul legal să convoace şedinţa Parlamentului, transmite IPN.

Regulamentul Parlamentului prevede că legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie, iar cea de primăvară începe în februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lui iulie. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

Şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului a menţionat că decanul de vârstă (în această legislatură socialistul Eduard Smirnov) nu are împuternicirile preşedintelui Parlamentului, având doar împuterniciri reduse – de a prezida şedinţa de constituire a legislativului, care a avut loc pe data de 29 decembrie.  „El nu are voie să convoace Parlamentul. Convocarea Parlamentului ţine de solicitatea unei treimi din deputaţi. Adresarea sau convocarea trebuie semnată de o treime de deputaţi ca aceasta să fie valabilă”, a precizat Ion Creangă.

Şeful direcţiei a mai subliniat că socialiştilor le-a fost formulat un răspuns la solicitarea semnată de Eduard Smirnov, prin care au fost înştiinţaţi că nu au dreptul legal să convoace şedinţa Parlamentului. Din moment convocarea nu este valabilă, secretariatul Parlamentului nu va pregăti sala pentru şedinţă.

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunţat astăzi, 13 ianuarie, într-o conferinţă de presă, despre convocarea şedinţei Parlamentului pentru joi, 15 ianuarie, spunând că preşedintele şedinţei de constituire, decanul de vârstă Eduard Smirnov, a adresat o scrisoare în acest sens către liderii fracţiunilor parlamentare şi către secretariatul Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite