Rudele lui Vlad Filat rămân în arest. Procurorii anticorupţie au prezentat noi probe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Rusu, acuzat de spălare de bani la Banca de Economii FOTO: Adevărul
Vladimir Rusu, acuzat de spălare de bani la Banca de Economii FOTO: Adevărul

Judecătoria Buiucani a prelungit mandatele de arestare pe numele a doi figuranţi în dosarul spălării de bani, soldat cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari Băncii de Economii.

Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), judecătorul de instrucţie a decis prelungirea arestului cu 30 de zile pentru unul dintre administratorii firmei Caravita şi cu 25 de zile pentru directorul financiar.  „Deciziile au fost luate în baza a noi probe prezentate de către procurorii anticorupţie, acumulate în cadrul percheziţiilor şi audierilor. În privinţa altor doi învinuiţi instanţa se va expune mâine”, comunică CNA.

Amintim că, patru persoane au fost reţinute, luna trecută, în cadrul unui dosar care vizează fraudele de la Banca de Economii. Asta după ce procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat un mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii, şi au ridicat probe materiale relevante pentru dosar. Printre persoanele reţinute sunt şeful firmei, Vladimir Rusu, şi tatăl său, Ion Rusu, care sunt nepotul şi cumnatului liderului PLDM, Vlad Filat. Ei sunt cercetaţi pentru spălare de bani, infracţiune pentru care riscă până la 10 ani de închisoare. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite