Preşedintele Ucrainei: Pericolul unui război deschis cu Rusia este mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a declarat că ameninţarea privind declanşarea unui război deschis dintre Ucraina şi Rusia este mai mare în acest an, iar Moscova ignoră prevederile Acordului de la Minsk.

Potrivit presei ruse, preşedintele Ucrainei a oferit un interviu publicaţiei germane Bild după întrevederea cu cancelarul german, Angela Merkel. Petro Poroşenko a declarat că Moscova continuă să ignore prevderile Acordului de pace de la Minsk şi continuă să consolideze forţele armate care luptă în estul Ucrainei de partea forţelor separatiste.

În acelaşi timp, liderul de la Kiev a afirmat că pericolul declanşării unui război deschis dintre Ucraina şi Rusia este mai mare în acest an. „Rusia investeşte foarte mult în pregătirea forţelor armate şi noi nu primim nicio explicaţie privind aceste măsuri”, a menţionat Poroşenko.

Menţionăm că Rusia a negat de fiecare dată implicarea în conflictul armat din estul Ucrainei.  

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite