Premierul Rep. Moldova va participa la forumul germano-român din Germania, alături de Marcel Ciolacu
0Premierul de la Chișinău, Dorin Recean, va întreprinde o vizită în perioada 27-29 septembrie la Berlin, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali și va participa, împreună cu prim-ministrul Marcel Ciolacu și cancelarul Olaf Scholz, la forumul germano-român.

Premierul de la Chișinău va participa în calitate de invitat la forumul germano-român, evenimentul la care vor participa și prim-ministrul de la București Marcel Ciolacu și cancelarul german Olaf Scholz.
Tot la Berlin, șeful Cabinetului de miniștri va avea mai multe întrevederi cu demnitari germani, între care ,,Svenja Schulze, ministru federal pentru cooperare economică și dezvoltare, Michael Roth, președintele Comisiei politică externă a Bundestag-ului, Jens Plötner, consilier pentru politică externă și securitate al cancelarului”.
În deplasarea din Germania, Dorin Recean va fi însoțit de doi miniștri din cadrul Guvernului pe care-l conduce.
,,Împreună cu prim-ministrul Dorin Recean, în Germania vor merge viceprim-ministrul, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba și ministrul energiei, Victor Parlicov”, au anunțat reprezentanții Executivului moldovean.
Scopul întrevederilor de la Berlin
Potrivit responsabililor instituției menționate, oficialii de la Chișinău vor aborda procesul de aderarea al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, unul sprijinit, inclusiv de Germania.
Totodată, aceștia vor discuta și despre ,,oportunitățile investiționale ale țării noastre pentru atragerea oamenilor de afaceri germani, măsuri de consolidare a securității energetice, dar și promovarea produselor moldovenești pe piața din UE”.