Parlamentarii europeni vor vota astăzi abolirea vizelor pentru moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, în cadrul plenarei de la Strasbourg, parlamentarii europeni vor vota abolirea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Raportorul din partea grupului Partidului Popular European pentru ţara noastră în problema ridicării vizelor susţine că votul din Parlamentul European va fi pozitiv. „Nu există însă niciun fel de problemă. La Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE)  au fost doi împotrivă şi s-ar putea în plenul Parlamentului European să fie 20-30: cei din Grupul parlamentar Europa Libertăţii şi Democraţiei (EFD) şi, poate, din cei neafiliaţi. EFD-ul este împotriva Uniunii, a românilor şi bulgarilor să nu vină în Marea Britanie şi n-ar fi o mirare“, a declarant anterior Marian-Jean Marinescu.

În cadrul Adevărul Live, Titus Corlăţean, ministrul de Externe al României a declarant că votul de astăzi este istoric. „Acum un an, deşi făcuse eforturi, Moldova nu era nici măcar în faza a doua. Subiectul vizelor a fost discutat politic în toate capitalele europene. S-a înţeles care este miza politică în interiorul Moldovei. Franţa susţine libera circulaţie în acest moment. Asta a a presupus un efort constant săptămână după săptămână. Azi suntem aproape de o decizie istorică vizavi de Republica Moldova“, a declarant anterior Titus Corlăţean ministrul de Externe.

Şi Eugen Caras, şeful misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană spune că votul de astăzi este important. „Votul Parlamentului European este unul foarte important. Nu este încheierea procesului, dar este o etapă esenţială. Este important ca acest vot să aibă loc înainte ca acest Parlament să meargă în campania electorală. Este important că acest calendar s-a comprimat, pentru că anterior se vorbea şi despre un vot în martie“, a declaran Eugen Caras.

Ce urmează după votul europarlamentarilor

După aprobarea de către Parlamentul European a raportului de ridicare a vizelor şi odată cu confirmarea poziţiei de către Consiliul UE, urmează procedura de publicare în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, iar după 20 de zile de la publicare măsura intră în vigoare. Prin urmare, odată cu abolorea regimului de vize cu UE, cetăţenii moldoveni vor putea circula liber în spaţiul Schengen, precum şi în ţările-candidate să adere la zona Schengen: România, Bulgaria şi Cipru. Vom putea călători doar cu paşapoarte biometrice, timp de 90 de zile pe parcursul a jumătate de an, dar nu vom avea dreptul să ne angajăm în câmpul muncii. Vom mai avea nevoie de vize pentru Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca.

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a votat, recent, în favoarea unei propuneri de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetăţenii moldoveni posesori ai unui paşaport biometric. Comisia Europeană a propus liberalizarea vizelor pentru Republica Moldova în noiembrie anul trecut, chiar în preziua începerii summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite