Nicușor Dan îndeamnă basarabenii din România să voteze la alegerile parlamentare: reprezintă un moment crucial

0
0
Publicat:

Președintele României, Nicușor Dan, îi îndeamnă pe toți basarabenii din România să voteze în una dintre cele 23 de secții organizate în 14 orașe din țară, subliniind că scrutinul din 28 septembrie reprezintă un moment crucial pentru viitorul cetățenilor Republicii Moldova.

Nicușor Dan îndeamnă basarabenii din România să participe la alegeri. FOTO: Presidency.ro
Nicușor Dan îndeamnă basarabenii din România să participe la alegeri. FOTO: Presidency.ro

,,Legătura dintre România și Republica Moldova nu este doar una istorică – este o legătură vie, construită în fiecare zi prin oameni, familii și valori comune.Alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc duminică, 28 septembrie, reprezintă un moment crucial pentru viitorul cetățenilor săi.Îi îndemn pe toți basarabenii din România să voteze în una dintre cele 23 de secții organizate în 14 orașe din țară”, a afirmat liderul de la Cotroceni.

Unde vor activa secțiile de vot

Cele 23 secții de votare vor fi deschise în 14 orașe, printre care: București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Suceava, Bacău, Galați și Constanța.

image

Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00, iar cetățenii moldoveni vor putea vota la orice secție, prezentând unul dintre următoarele acte de identitate:

,,1) Cartea de identitate sau buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova (valabil);

2) Cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu (valabil); 

3) Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova (inclusiv expirat)”, au menționat anterior angajații Ambasadei Republicii Moldova la București. 

Avertismentele liderilor de la Chișinău

Premierul moldovean Dorin Recean a avertizat cetățenii că se dă ultima bătălie pentru viitorul țării, subliniind că, prin diverse scheme, Kremlinul încearcă să preia puterea după alegerile parlamentare din 28 septembrie. 

,,Republica Moldova este în campanie electorală. Federația Rusă tot este în campanie electorală. Doar că noi facem campanie electorală la noi în țară, iar Federația Rusă vrea să facă campanie electorală nu la ea acasă, dar în țara noastră. Scopul este să preia puterea la Chișinău, încălcând voința suverană a moldovenilor.Dragi cetățeni, știu că presiunea devine tot mai mare. Probele tot mai multe despre acțiunile subversive ale Rusiei cresc îngrijorarea în societate. Vă asigur de un lucru: statul Republica Moldova rezistă. Nu doar rezistăm, ci ripostăm ferm și vom împiedica planul rusesc de ocupație”, a afirmat premierul de la Chișinău în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 24 septembrie, în sediul Guvernului moldovean.

Dorin Recean a subliniat că autoritățile cunosc schemele Kremlinului privind influențarea votului, existând tentative în acest sens atât în anul 2023, cât și în 2024. Însă, la alegerile parlamentare din 2025, influența rusă este și mai gravă.

,,Eșecul Kremlinului de anul trecut l-a determinat să cheltuie și mai mulți bani, să implice și mai mulți oameni și să influențeze și mai mult alegerile noastre, să saboteze alegerile în Republica Moldova. Metodele lor devin tot mai radicale”, a adăugat acesta, explicând pe rând fiecare metodă a Moscovei realizată prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor care conduce o grupare criminală organizată.

Anterior, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj către întreaga societate, în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 28 septembrie. Lidera de la Chișinău a subliniat că Kremlinul aruncă sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi, îndemnând cetățenii țării să nu permită predarea acesteia intereselor străine.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite