Anthony Joshua a pierdut peste 40 de milioane de dolari, după victoria cu Jake Paul. Unde au dispărut banii pugilistului britanic

0
0
Publicat:

Deși se vorbea despre un câștig uriaș de 91 de milioane de dolari, Anthony Joshua a rămas cu mult mai puțini bani după confruntarea cu Jake Paul.

Anthony Joshua  Foto/Getty Images
Anthony Joshua Foto/Getty Images

În urma duelului disputat în Statele Unite, britanicul a încasat efectiv sub 50 de milioane de dolari, suma fiind drastic redusă de impozite aplicate în două țări diferite. În final, venitul său net a ajuns la aproximativ jumătate din cel obținut de adversarul american.

Meciul dintre fostul campion mondial la categoria grea și Jake Paul, devenit boxer după succesul din online, a fost un adevărat fenomen financiar. Evenimentul, transmis de Netflix, a generat o bursă totală estimată la 184 de milioane de dolari, împărțită în mod egal între cei doi protagoniști, cel puțin la nivel teoretic.

Anthony Joshua made $91M from his fight with Jake Paul but he’s going home with $48M after taxes from both UK and US I’m mad on his behalf pic.twitter.com/wxzmQBHAkJ

— Big Chops (@iamBigChops) December 22, 2025

USA a reținut peste 30 milioane de dolari din câștigul britanicului

În practică însă, lucrurile au stat diferit pentru Joshua. Fiind rezident în Marea Britanie și luptând pe teritoriul american, el a fost supus unui regim de impozitare dublă. În SUA, veniturile sale au fost taxate la nivel federal cu până la 37%, ceea ce a însemnat o reținere directă de peste 30 de milioane de dolari. Chiar dacă Florida nu percepe impozit de stat pe venit, acest aspect nu a diminuat semnificativ pierderile.

Ulterior, suma rămasă a fost impozitată și în Regatul Unit, unde cota maximă de impozit pe venit ajunge la 45%, la care se adaugă contribuțiile sociale. Chiar dacă taxarea britanică s-a aplicat doar pe venitul deja diminuat, specialiștii estimează că Joshua a rămas, în cele din urmă, cu aproximativ 48 de milioane de dolari din suma inițial promisă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite