Marina Tauber: Guvernului i-au rămas zile numărate, iar lui Dodon îi fuge pământul de sub picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata Partidului Politic Şor Marina Tauber infirmă faptul că formaţiunea sa încercă să cumpere deputaţi din Partidul Democrat din Moldova. Tot Marina Tauber infirmă şi declaraţiile deputatului PDM NicolaAe Ciubuc prin care spunea că a fost abordat de către deputată în acest sens, notează IPN.

„Discut cu mulţi deputaţi din fracţiuni diferite, nu doar din fracţiunea PDM. Da, noi ne sunăm, da, noi discutăm anumite teme. Nu ştiam că domnul Ciubuc raportează instant atunci când cineva îl sună sau dictatura din PDM a ajuns la un nivel în care fiecare apel trebuie anunţat în direct? Poate din acesta considerent lumea fuge de acolo”, a menţionat deputata în cadrul emisiunii „O nas” de la postul de televiziune Jurnal TV.

„Probabil a avut intenţia de a-şi face PR pe seama preşedintelui partidului Şor. Eu intenţionam să discut cu el despre proiecte legate de agricultură pentru că el fiind fost ministru speram că mă va ajuta în privinţa acelor chestiuni despre care şi el a vorbit nu demult. Despre aceasta a fost discuţia noastră telefonică şi sunt sigură că domnul Ciubuc vă poate confirma acest lucru”, a adăugat Marina Tauber.

Despre aderarea Violetei Ivanov şi a lui Vladimir Vitiuc la Partidul Politic Şor, Tauber spune că cei doi, prin experienţa politică pe care o au, vor ajuta foarte mult formaţiunea să înainteze. „Mizez pe experienţa lor, mizez pe faptul că au obţinute multe lucruri în politica moldovenească, un fost vicespeaker, un fost viceministru, oameni care au elaborat un număr mare de iniţiative legislative. Chiar astăzi am discutat foarte mult cu doamna Ivanov despre proiecte sociale şi granturi externe”.

Cât despre demiterea guvernului, Marina Tauber afirmă că executivului „i-au rămas zile numărate, iar lui Dodon îi fuge pământul de sub picioare”.

https://www.ipn.md/ro/marina-tauber-guvernului-i-au-ramas-zile-numarate-iar-7965_1073477.html
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite