Ion Ceban a revocat dispoziţia privind desfăşurarea comerţului ambulant: „Oamenii nu ştiu a munci legal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Chişinăului, Ion Ceban, a anunţat că a revocat o dispoziţie, semnată de el, prin care s-a permis desfăşurarea comerţului ambulant stradal în perioada estivală. Edilul şi-a motivat decizia prin faptul că „în ultimele zile pe străzile Capitalei au apărut o mulţime de gherete, care nici măcar nu au acte permisive şi motivează că eu sau cineva le-ar permite”.

„Vom renunţa la acest tip de comerţ, pentru că oamenii nu ştiu a munci legal, cu respectarea tuturor normelor în vigoare. Noi nu am evacuat de pe străzile capitalei peste 300 de gherete, ca să instalăm altele”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Primarul a menţionat că a solicitat ca timp de două zile unităţile de comerţ care au fost amplasate recent, să fie evacuate din parcuri şi străzile Capitalei. 

„Până nu vom definitiva Conceptul privind comerţul stradal, nu vom amplasa alte gherete în oraş.

Responsabilii de acest domeniu sunt pretorii şi viceprimarii de ramură, pe care i-am rugat să monitorizeze situaţia în domeniu”, a mai spus Ceban.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite