Guvernul nu renunţă la asumarea de răspundere. Ion Chicu: Voi merge în Parlament şi joi, şi vineri. Să vedem cât vor fugi de mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu gov.md

După trei tentative eşuate din lipsă de cvorum în Parlament, premierul Ion Chicu a anunţat că va continua să meargă în plenul Legislativului de câte ori va fi nevoie şi că Guvernul nu renunţă la iniţiativa de asumarea de răspundere pentru modificarea Legii nr. 270 din 2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

„Culmea ridicolului şi iresponsabilităţii în Parlamentul Republicii Moldova. Deja 3 şedinţe la rând sunt boicotate de unii deputaţi trimişi de oameni în parlament să muncească, nu să fugă de prim-ministru. Fireşte, deoarece promovez proiecte absolut necesare pentru oameni, voi merge în Parlament şi joi, şi vineri, şi de oricâte ori va fi necesar. Ia să vedem cât vor fugi de mine”, a scris Ion Chicu pe Facebook.

Premierul a precizat că pentru proiectele de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea sunt incluse 175 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de personal în educaţie. 

„Dacă din cauza voastră, stimaţi deputaţi, în august sau septembrie profesorii nu primesc salarii, asumaţi-vă. Dacă se ajunge la aşa situaţie, vă promit că rămâneţi şi voi fără finanţare”, a afirmat Chicu.

A treia încercare a premierului Ion Chicu de a prezenta în Parlament legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea a fost fără de succes luni, 6 iunie. Şi de această dată, deputaţii din fracţiunile PAS, Platforma DA, Partidul Şor şi Grupul Pro Moldova nu s-au prezentat la şedinţă. Din 101 de deputaţi, în plen au venit doar 50.

Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a anunţat că miercuri va avea loc şedinţa Biroului Permanent, care va decide când va fi convocată o nouă şedinţă a Legislativului şi cât mai poate aştepta iniţiativa Guvernului privind asumare de răspundere, în situaţia în care nu există cvorum. Greceanîi a acuzat opoziţia că nu doreşte intrarea în vigoare a legilor propuse de Guvern.

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Platformei DA Alexandru Slusari, a declarat că premierul Ion Chicu se poate prezenta zilnic în Parlament pentru a prezenta proiectele de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, însă fracţiunea Platformei DA nu va sprijini acest lucru şi nu se va prezenta în Parlament.

Fracţiunea PAS, condusă de Igor Grosu, a anunţat că nu va participa la şedinţa Parlamentului de luni, 6 iulie, la care premierul Ion Chicu urma să prezinte legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Legislativului. Igor Grosu a avertizat Guvernul să renunţe la această iniţativă pentru că asumarea de răspundere nu va trece.

Amintim că două şedinţe ale Parlamentului de săptămâna trecută, unde urma să fie examinată asumarea de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 270 din 2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, au fost amânate din lipsă de cvorum.

Igor Dodon susţine că „întreaga societate asistă în aceste zile la blocarea activității Parlamentului, în momentul în care Guvernul dorește să pună în aplicare pachetul de legi sociale prin care să fie susținute financiar mai multe categorii importante de cetățeni”.

Lidera PAS, Maia Sandu, a reiterat poziţia formaţiunii sale că PAS este gata să voteze legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, însă doar dacă acestea vor trece prin procedură parlamentară şi nu prin asumare de răspundere.

Ion Chicu a dat de înţeles luni, 6 iulie, că ar putea demisiona dacă deputaţii din opoziţie din nou vor boicota şedinţa Parlamentului la care Guvernul urmează să prezinte legile pentru care şi-a asumat răspunderea în faţa Legislativului.

Ion Chicu a adus cu acuzaţii la adresa liderei PAS, Maia Sandu, despre care spune că s-ar responsabilă de faptul că nu există cvorul la şedinţele Parlamentului, iar Guvernul nu poate prezenta legile pentru care şi-a asumat răspunderea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite