Guvernul Gaburici, în şedinţă operativă la CNA. O structură nouă va investiga cazurile de corupţie la nivel înalt
0
Membrii Guvernului Republicii Moldova se întrunesc luni dimineaţa într-o şedinţă operativă. Aceasta are loc în sediul Centrului Naţional Anticorupţie.
Anunţul a fost făcut de Serviciulde presă al CNA.
Premierul Chiril Gaburici va face declaraţii pentru presă la ora 10.15.

Potrivit premierului Chiril Gaburici, şedinţa operativă a Guvernului a avut loc în sediul CNA, cu ocazia a 13 ani de activitate a instituţiei, care s-au împlinit sâmbătă, 6 iunie. De asemenea, „am lansat o iniţiativă, care îmi aparţine, de a lucra împreună cu şefii instituţiilor de drept pentru combaterea corupţiei”, a spus Gaburici, referindu-se la crerea unei unităţi în cadrul CNA care să se ocupe doar de cazurile grave de corupţie.
„Am decis să creăm o unitate care se va specializa în combaterea corupţiei la nivel înalt – cazuri mari, în cadrul cărora delapidările depăşesc un milion de lei, ca să oferim angajaţilor noştri posibilitatea să se speciializeze în astfel de cazuri”, a precizat directorul CNA, Viorel Chetraru.

Şeful Centrului Naţional Anticorupţie speră că astfel, va fi oferită posibilitatea angajaţilor săi „să investigheze mai calitativ aceste situaţii. Ei se vor ocupa si cu investigarea activelor sau proprietăilor obţinute pe parcursul activităţii persoanelor cu funcţii de răspundere înaltă, ceea ce este un element nou”. Chetraru mai spune că încă o sarcină a acestei structuri va fi „de a face cărare pentru asemenea situaţii ca aceste cazuri să ajungă în instanţele de judecată, care, la rândul lor, să se expună inclusiv prin confiscarea averii”.
Gaburici despre diploma falsă
Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că Procuratura Generală ar putea să-l invite la audieri în cazul diplomei false, Chiril Gaburici s-a arătat dispus să se prezinte la audieri. „Mă bucur că aceste lucuri s-au pornit. În contextul scrisorii pe care am adresat-o. Mă bucur că lucrurile merg şi sper că şi în cazurile băncilor tot aşa va merge. Când voi fi chemat o să merg. Ei trebuie să demonstreze că diploma e falsă, nu eu. Tot ce am prezentat în CV-ul meu este adevărat”.

Lucrurile stau prost nu doar la cele trei bănci
„De ce am cerut demisia conducerii celor trei instituţii? (Prim-ministrul Chiril Gaburici a cerut sâmbătă susţinerea Preşedinţiei şi a Parlamentului pentru demiterea conducerii Procuraturii Generale, Băncii Naţionale a Moldovei şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare). La bază a stat şedinţa de vinerea trecută. Am înţeles că lucrurile stau prost. Nu mă refer la cele 3 bănci (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank), dar la alte bănci, la sistemul bancar în general, la domeniul asigurărilor auto. Cred că statul trebuie să facă paşi fermi mai departe. Din păcate, instrumentele pe care le are Guvernul sunt limitate. Paşi rapizi trebuie să întreprindă alte instituţii, cum ar fi Biroul Naţional al asiguratorilor auto, ceea ce nu se întâmplă”, a mai declarat Chiril Gaburici. „Este evident că BNM este primul care putea să oprească situaţia de la cele 3 bănci. Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule ar fi putut să oprească fărădelegile în sectorul asigurărilor. Înţeleg că astăzi se încearcă preluarea acestui birou de către varii instituţii sau persoane. Oamenii care sunt în comisiile date îşi doresc scurgerea altor milioane din sistem. Eu nu-mi doresc acest lucru. Dar astăzi se încearcă stoparea acestei acţiuni. Oamenii care sunt în comisii nu doresc binele acestei ţări”.
„Eu nu mă ţin de funcţia aceasta. Am acceptat-o pentru că cred că pot să schimb lucrurile. Dacă nu se vor întâmpla, eu pot să plec. Am avut o viaţă mult mai frumoasă până la funcţia de prim-ministru”, a adăugat premierul.