Fugarul Ilan Șor strânge voturi pentru Blocul prorus Patriotic la alegerile parlamentare din Republica Moldova

0
0
Publicat:

Ilan Șor și-a mobilizat gruparea criminală organizată pe care o conduce să adune voturi pentru Blocul Patriotic, conform unei convorbiri interceptate ajunsă în posesia jurnaliștilor de la Chișinău. Reprezentanții blocului nu au venit cu o reacție în acest caz. 

Ilan Șor vrea alegeri parlamentare anticipate. FOTO: Facebook
Ilan Șor vrea alegeri parlamentare anticipate. FOTO: Facebook

Potrivit convorbirii interceptate, ajunsă în posesia jurnaliștilor de la „Deschide.md”, penalul fugar Ilan Șor le-a indicat liderilor teritoriali să transmită tuturor simpatizanților să-și dea votul, în data de 28 septembrie, cu Blocul Patriotic.

,,-Așa informație a parvenit: noi, la aceste alegeri, îi vom susține pe ...ați înțeles pe cine?! Ați înteles?!

- Am înțeles, dar nu cred că cineva îl susține, Natașa.

- Este comanda conducerii. Noi am avut ședință și ne-au spus să vă informăm pe dumneavoastră ca voi, la rândul vostru, să le transmiți activiștilor voștri.

-Dar fără panică, până vineri seara să nu facem panică, dar un fapt este că trebuie să știți că noi îi susținem pe socialiști (n.r.-Blocul Patriotic). 

- Să dea Dumnezeu ca acest bloc să fie exclus”, se arată în convorbirea interceptată.

Opunerea unor oameni din tabără lui Șor

Dar unii dintre membrii grupării criminale organizate conduse de oligarhul fugar Ilan Șor s-au arătat contra acestui lucru, subliniind că își doresc scoaterea Blocului Patriotic din cursa parlamentară.

,,-Să dea Domnul să-i scoată și noi nu vom vorbi cu susținătorii despre asta. 

- Nu este vorba despre cine este rău și cine este bun, dar trebuie să înțelegeți că, deocamdată, acesta este unicul bloc care conform sondajelor acumulează cel mai mult față de alții, dar trebuie de luptat și câștigat aceste alegeri”, potrivit secvenței interceptate. 

Miza acestui scrutin, conform dezvăluirilor din această secvență audio, este „să o învingă pe Maia Sandu”, fiind declanșate ulterior alegeri anticipate. Blocul Patriotic nu a venit deocamdată cu o reacție în acest caz. 

În componența blocului sunt Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), al cărui lider este Vladimir Voronin, formațiunea Viitorul Moldovei, al cărei președinte este Vasile Tarlev, și Inima Moldovei, condusă de Irina Vlah. Dar candidații ultimei formațiuni au fost excluși din cursa parlamentară de autoritatea electorală.

Planul lui Ilan Șor 

Recent, prorusul Ilan Șor, considerat un instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului, a dezvăluit într-o altă înregistrare că vrea să aducă la putere partide loiale Moscovei cu scopul de a provoca alegeri parlamentare anticipate.

Conform jurnaliștilor ,,Deschide.md”, care au ajuns în posesia unei înregistrări audio, Ilan Șor, liderul Blocului Victorie care nu poate participa la alegerile parlamentare, le-a explicat susținătorilor săi planurile pentru perioada după scrutin.” trebui să șmecherim, astfel încât în decurs de 3-4 luni să obținem declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, dar cu alți judecători și procurori, cu o Comisie Electorală Centrală (CEC) corectă și să participăm la procese asupra cărora vom putea influența”, a afirmat Ilan Șor, subliniind că echipa sa nu are un candidat în scrutinul parlamentar și ea fiind nevoită să recurgă la ,,șmecherii”.

Ilan Șor susține că planul său este realizabil și îi cheamă pe oameni la mobilizare.

„Vă rog foarte mult să depuneți efort și să faceți tot ce vă stă în puteri pentru ca să-mi dați posibilitatea să obțin declanșarea alegerilor anticipate peste 3-6 luni. Eu știu cum să fac asta și eu vă garantez asta”, a detaliat el.

Mai mult, oligarhul fugar și-a încurajat subalternii să nu cedeze, fiindcă toate acțiunile din ultimele luni „s-au desfășurat conform planului”.

„Stimați colegi, vă rog pe toți să vă mobilizați. Astăzi avem nevoie de rezultatul de care avem nevoie. Rezultatul nostru principal va fi peste trei luni, când vom merge în alegeri anticipate. Și noi vom merge în alegeri anticipate. Asta vă garantez”, a adăugat fugarul penal, vorbind în limba rusă. 

Ilan Șor, liderul Blocului Victorie, considerat de autorități principalul instrument al Kremlinului pentru destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde din 2024 de justiția de la Chișinău, aflându-se la Moscova.

Șor a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare. El respinge acuzațiile. Ilan Șor a părăsit Republica Moldova în 2019, odată cu pierderii puterii de PDM, partid condus de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite