Din cauza demisiei conducerii BNM, FMI nu va discuta despre un nou acord cu Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FMI nu va negocia un nou program cu Republica Moldova FOTO: Adevărul
FMI nu va negocia un nou program cu Republica Moldova FOTO: Adevărul

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu va iniţia negocierile privind lansarea unui nou program cu Republica Moldova, iar reprezentanţii Fondului au lăsat să se înţeleagă în cadrul unor declaraţii pentru newsmaker.md că decizia este legată de demisia conducerii Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Potrivit sursei citate, FMI nu şi-a anulat vizita la Chişinău chiar dacă nu va iniţia negocierile multaşteptate pentru semnarea unui nou acord, dând de înţeles că decizia a fost luată din cauza demisiei conducerii BNM. „Când a fost anunţată demisia ( n.r. – a conducerii Băncii Naţionale a Moldovei), experţii Fondului erau deja în avion”, au declarat reprezentanţii FMI.

O echipă de experţi a FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită de lucru la Chişinău în perioada 22 septembrie – 6 octombrie, în contextul pregătirilor pentru consultările periodice, precum şi pentru a iniţia „discuţiile cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susţinut de FMI”.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu şi-a anunţat ieri demisia, precizând că acest lucru nu va afecta negocierile privind încheierea unui nou acord între Republica Moldova şi FMI. Experţii au avertizat că fără acest acord, Republica Moldova va fi lipsită în continuare de finanţare din exterior, ceea ce va duce la un buget şi mai auster, iar leul riscă să se devalorizeze puternic spre sfârşitul acestui an.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite