Deprecierea leului face o gaură de 300 de milioane de dolari în PIB-ul Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognozele Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată că în acest an PIB-ul nominal al Republicii Moldova, calculat în lei va creste cu 2,2% până la 108,7 miliarde de lei. Calculat în dolari PIB-ul nominal va constitui în acest an doar 7,6 miliarde de dolari, cu 300 de milioane mai puţin ca în 2013, arată prognoza FMI.

Consiliul de Directori Executivi al FMI salută "intervenţiile ocazionale ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) pe piaţa valutară cu scopul suplinirii rezervelor valutare şi reducerii volatilităţii, dar subliniază importanţa acordării libertăţii necesare pentru ca rata de schimb să se ajusteze la presiunile externe".

Ieri si Confederaţia Naţională a Patronatelor a acuzat BNM de inacţiune şi cere de la autorităţile de stat stoparea deprecierii monedei naţionale şi revenirea la cursul de schimb valutar prevăzut în bugetul de stat pentru anul curent.

Potrivit reprezentanţilor patronatelor, într-un an şi jumătate, leul în raport cu euro s-a depreciat cu 20%, iar în raport cu dolarul – cu 17%.
Patronatele atenţionează că deprecierea leului în raport cu principalele valute străine a dus la scumpirea mărfurilor importate cu aproape 20%, iar agenţii economici pentru a rezista concurenţei se reorientează către economia tenebră. Potrivit calculelor estimative, doar pierderile agricultorilor de la scumpirea carburanţilor si chimicalelor ajung la aproape un miliard de lei.

BNM a respins aceste acuzatii si spune ca îşi rezervă dreptul de a efectua intervenţii valutare în scopul atenuării fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb oficial, al stopării operaţiunilor speculative şi suplinirii rezervelor valutare internaţionale, fără a prejudicia atingerea ţintei inflaţiei.

"De la începutul  anului  2014, BNM a vândut  pe piaţa valutară locală 157 milioane de dolari, din care 36 milioane dolari în luna iunie şi 37 milioane dolari în  luna iulie. Scopul intervenţiilor valutare a fost de a atenua fluctuaţiile excesive ale cursului de schimb al leului moldovenesc faţă de dolar şi a tempera aşteptările de pe piaţa valutară", se spune într-un comunicat al BNM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite