Avertismentul Chișinăului: Rusia are drept scop ca în această toamnă să preia controlul țării printr-o guvernare docilă
0Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, avertizează că Rusia are drept scop ca în această toamnă să preia controlul țării printr-o guvernare docilă și să folosească regiunea transnistreană în războiul împotriva Ucrainei, avertisment făcut în timpul unui interviu pentru ,,Financial Time”.

„Este un efort uriaș de a submina democrația din Moldova”, a afirmat Dorin Recean, subliniind că Guvernul pe care-l conduce este concentrat pe aderarea Chișinăului la Uniunea Europeană.
Conform șefului Cabinetului de miniștri, interferența Kremlinului în alegeri include propagandă online și transferuri ilegale de bani către partide și alegători. Demnitarul moldovean a reamintit că, în 2024, când în țară au avut loc alegeri prezidențiale și un referendum pro-UE, Moscova a cheltuit o sumă impunătoare pentru a influența votul, echivalentă cu 1% din PIB-ul Republicii Moldova.
„Suntem foarte precauți pentru că propaganda lor, mecanismele lor de comunicare sunt foarte puternice. Cheltuiesc foarte mulți bani. Rusia nu va reuși, dacă moldovenii vor avea grijă de viitorul țării. Prin urmare, trebuie să ne intensificăm și noi reacția. Dar, în același timp, trebuie să continuăm să ne îndeplinim agenda noastră”, a adăugat Dorin Recean.
Totodată, oficialul moldovean a avertizat că „Rusia vrea să își consolideze prezența militară în regiunea transnistreană”.
Armata rusă menține în Transnistria un contingent de câteva sute de militari și controlează depozitul de muniții de la Cobasna, unde sunt stocate aproximativ 20.000 de tone de muniții. Chișinăul a cerut în repetate rânduri retragerea acestui contingent de ocupație, însă Moscova refuză, susținând că soldații săi asigură pacea.
Alegeri parlamentare în luna septembrie
Între timp, în data de 28 septembrie, la Chișinău sunt programate alegeri parlamentare. Anterior, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a subliniat că scrutinul parlamentar este unul extrem de important pentru țara sa, care aspiră să adere la Uniunea Europeană.
,,Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii. Obiectivul nostru pentru aceste alegeri este să ne asigurăm că nu suntem întorși din drumul spre pace și dezvoltare, că țara nu revine sub controlul unor indicații de la Kremlin, că ne păstrăm suveranitatea și libertatea”, a punctat liderul PAS.
Precizările lui Igor Grosu au venit în contextul în care liderii de la Chișinău au avertizat că Rusia va încerca să influențeze alegerile din acest an, așa cum a făcut anul trecut.
Moscova și-a implementat strategia prin intermediul instrumentului său, Ilan Șor, oligarhul condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, dar care se ascunde, din luna februarie a anului trecut, de justiția de la Chișinău la Moscova.