Alertă în nordul Republicii Moldova. O dronă a fost depistată în apropiere de o localitate
0Drona a fost găsită în nordul Republicii Moldova, iar la fața locului s-au deplasat angajații Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru realizarea investigațiilor necesare.

UPDATE Responsabilii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) condamnă ferm ,,orice incident care poate reprezenta o încălcare a spațiului aerian al țării și o potențială amenințare la adresa securității cetățenilor.Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a-și proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea cetățenilor. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează îndeaproape evoluțiile, în coordonare cu instituțiile naționale competente”.
Știrea inițială
,,Poliția din Drochia a fost sesizată despre depistarea unei drone în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo.Perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să examineze obiectul în detaliu”, au anunțat reprezentanții IGP.
Între timp, polițiștii recomandă ,,cetățenilor să evite apropierea de astfel de obiecte și să respecte solicitările poliției”.
Nu este prima dată când în țara vecină sunt înregistrate asemenea cazuri.
De exemplu, în data de 22 ianuarie, o dronă cu o cantitate mare de explozibil a fost depistată în grădina unei case dintr-un sat din sudul Republicii Moldova. Dispozitivul avea o lungime de aproximativ 2,5 metri.
,Drona este activǎ și conține un dispozitiv explozibil. Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului. La moment este evaluat pericolul. Sunt întreprinse acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locației sunt evacuați toți localnicii. Rugăm cetățenii să-și păstreze calmul și să respecte toate solicitările polițiștilor”, au subliniat polițiștii moldoveni.
Iar reprezentanții Ministerului moldovean al Apărării au precizat că drona era de tip Gherani-2 și a fost detonată ,,în condiții de maximă siguranță” din motiv că prezenta un pericol pentru oameni.
,,În acest context, sosiți la fața locului, în urma cercetărilor de rigoare, geniștii Armatei Naționale din Batalionul de Geniu "Codru", împreună cu specialiștii din Inspectoratul General de Poliție, au identificat drona ca fiind de tip Gherani-2. Aceștia au transportat obiectul într-un loc sigur din localitate și l-au detonat, respectând toate măsurile de siguranță”, au menționat angajații structurii.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău a reacționat, calificând incidentul drept o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
,,Republica Moldova condamnă ferm aceste acțiuni și denunță războiul de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care aduce suferință, pierderi și distrugeri în Ucraina și afectează grav securitatea regională, punând în pericol direct și siguranța cetățenilor Republicii Moldova.În acest context, Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a consolida pacea și securitatea națională și va continua toate demersurile necesare pentru protejarea teritoriului său și a populației sale”, au menționat reprezentanții MAE moldovean.
Între timp, polițiștii au venit cu mai multe recomandări pentru oameni în situațiile în care observă drone:
,,Nu vă apropiați de obiect și nu îl atingeți sub nicio formă;
Nu încercați să îl mutați, demontați sau fotografiați de aproape;
Păstrați o distanță de siguranță și restricționați accesul altor persoane în zonă;
Anunțați imediat Poliția la numărul unic de urgență 112, oferind detalii despre locație;
Respectați indicațiile forțelor de ordine până la sosirea echipelor specializate”, au conchis angajații IGP.























































