Imagini incredibile în Argeş. Un bărbat care arunca cu pietre în trecători şi maşini a fost împuşcat în picior după ce a atacat cu sabia luptător SAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scene incredibile într-o comună argeşeană, unde un bărbat, refugiat pe acoperişul unei case, a fost împuşcat în picior după ce a atacat un luptător SAS. Poliţiştii fuseseră chemaţi pentru că arunca cu pietre în trecători şi în maşini.

Sursă video: argeş-stiri

Mobilizarea forțelor de ordine din județul Argeș a avut loc sâmbătă, 14 martie, în jurul orei 14:00, după ce mai mulți localnici din comuna Poiana Lacului au alertat autoritățile.

Oamenii au reclamat faptul că un bărbat de 47 de ani din localitate devenise agresiv și arunca cu pietre în direcția persoanelor aflate pe stradă, dar și către autovehiculele care circulau prin zonă.

La fața locului au ajuns inițial polițiștii de la secția locală, însă situația s-a complicat rapid. În momentul în care a observat sosirea echipajelor, bărbatul s-a refugiat într-un imobil aflat în construcție, de unde a continuat să arunce cu obiecte spre forțele de ordine și apoi s-a urcat pe acoperişul clădirii.

Având în vedere comportamentul tot mai violent al bărbatului și riscul pentru persoanele din zonă, polițiștii au solicitat sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. La intervenție a participat inclusiv un negociator, care a încercat să îl convingă pe bărbat să se liniştească și să coboare.

„Având în vedere comportamentul agresiv al bărbatului, a fost solicitat sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au intervenit inclusiv cu negociator. Pe parcursul intervenţiei, bărbatul a continuat să se manifeste violent, aruncând cu pietre în direcţia poliţiştilor, ulterior, refugiindu-se pe acoperişul imobilului şi fiind înarmat cu un corp tăietor de tip sabie. Pentru imobilizarea acestuia, poliţiştii au folosit gradual mijloacele din dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen, grenade iritant-lacrimogene şi grenade tip flash-bang, fiind executate şi focuri de avertisment cu muniţie neletală”, informează oficialii Poliţiei Argeş.

În timpul intervenției, bărbatul a devenit tot mai agitat. La un moment dat, acesta a încercat să lovească cu sabia un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale care participa la operațiune. În acel moment, colegii polițistului atacat au tras focuri de avertisment cu muniție letală, iar ulterior l-au împușcat pe agresor într-un picior pentru a-l opri și a-l putea imobiliza.

Potrivit reprezentanților Poliției Argeș, leziunile suferite de bărbat nu îi pun viața în pericol. Totodată, autorităţile au transmis că, în urma verificărilor a reieşit că acesta nu este la prima infracţiune.

„Persoanei rănite i-a fost acordat primul ajutor la faţa locului, fiind solicitat un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. De asemenea, a fost informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în vederea dispunerii măsurilor legale. Totodată, în urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost identificat ca fiind persoana bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de distrugere, comisă în dauna unei spălătorii auto, în urmă cu câteva zile”, precizează sursa citată.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite