Alegeri Republica Moldova. Grupul de iniţiativă pentru susţinerea lui Andrei Năstase la funcţia de preşedinte al ţării a depus semnăturile. Năstase: Merg până la sfârşit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Andrei Nastase via Facebook
FOTO Andrei Nastase via Facebook

Grupul de iniţiativă pentru susţinerea candidatuluil PPDA, Andrei Năstase, la funcţia de preşedinte al ţării, a depus luni, 12 septembrie, 25.000 de semnături la CEC din 15.000 necesare.

Numărătoarea inversă a început. Aşadar, nu există cale întoarsă, merg până la sfârşit, adică până voi pune capacul acestei guvernări criminale, care ne-a capturat ţara şi ne sufocă cetăţenii prin hoţii, a declarat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr.

Năstase a promis că dacă va ajunge în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, va reforma sistemul justiţiei, iar CNA îl va transforma în DNA. De asemenea, acesta a subliniat că va lupta cu corupţia mare şi mică, şi va desemna un procuror independent, iar toţi cei care au fost implicaţi în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc vor fi pedepsiţi.

Comisia Electorală Centrală urmează să analizeze în cel mult şapte zile semnăturile prezentate de grupul de iniţiativă al PPDA, ulterior să ia o decizie cu privire la înregistrarea lui Andrei Năstase în calitate de candidat pentru alegerile prezineţiale din 30 octombrie 2016.

Alte partide care deja au depus semnăturile la CEC sunt PD, PL, PPEM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite