A fost lansat primul Dicţionar al limbajului mimico-gestual
0
La Chişinău a fost lansat primul Dicţionar al limbajului mimico-gestual. Lucrarea cuprinde peste 2000 de semne, structurate pe domenii, ordonate alfabetic şi completate cu imagini, iar descrierile executării gesturilor sunt în limbile română, rusă şi engleză, transmite IPN.
„Dicţionarul vine în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi de auz, cât şi al familiilor acestora. Lansarea lui este un pas important pentru Republica Moldova în incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat la eveniment Anastasia Oceretnîi, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei.
Dicţionarul a fost elaborat de Asociaţia Surzilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Alianţa INFONET, cu suportul financiar al Agenţiei Eleveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.
În Republica Moldova, sunt peste 3500 de persoane cu deficienţe de auz.