Zeci de afgani, biciuiți în public, pe stadion, de talibani. Pentru ce infracțiuni au fost pedepsiți

0
Publicat:

Talibanii au organizat o flagelare în masă pentru 63 de persoane, pe un stadion, pentru infracțiuni de la „fugă de acasă” la „lipsă de respect”.

Talibanii aplică pedepse pe stadion FOTO: Arhivă
Talibanii aplică pedepse pe stadion FOTO: Arhivă

Evenimentul tulburător a avut loc la Sar-e-Pul, în nordul Afganistanului, și a vizat 48 de bărbați și 15 femei, biciuiți între 15 și 39 de ori, scrie dailymail.co.uk.

Pe lângă abuzurile fizice dezgustătoare, unele victime ar fi primit, conform rapoartelor locale, și pedepse cu închisoarea cu o durată cuprinsă între șase luni și cinci ani pentru crimele lor.

Potrivit Voice of America, a fost cel mai mare grup cunoscut din 2021 încoace care a primit biciuiri publice în cadrul unui eveniment taliban.

Presa locală a relatat că localnicii au aprobat în mod șocant biciuirile, un rezident declarând pentru Tolo News: ”Tinerii vor învăța o lecție din crimele pe care le-au comis, iar acest lucru va duce la o scădere a criminalității și a activităților criminale”.

Acesta a mai adăugat că, potrivit oficialilor din Sar-e-Pul, indivizii care au primit pedeapsa aspră și brutală au fost arestați de forțele de securitate pentru comiterea unor infracțiuni, inclusiv ”fuga de acasă, jaf armat, adulter, sodomie și lipsă de respect”.

Misiunea de asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), care a încercat să mențină relații cu talibanii, a condamnat miercuri evenimentul, alături de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR).

”Suntem profund tulburați de utilizarea pe scară largă și continuă a pedepselor corporale în Afganistan”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, Jeremy Laurence, într-un comunicat.

”Pedeapsa corporală este o încălcare clară a legislației internaționale privind drepturile omului. Afganistanul este parte atât la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, cât și la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice”, a continuat declarația.

'În conformitate cu dreptul internațional, toți oamenii au dreptul de a fi tratați cu respect pentru demnitatea umană inerentă și egalitatea lor.

”Îndemnăm din nou autoritățile de facto să înceteze imediat toate formele de pedepse corporale. În plus, solicităm autorităților de facto (talibanilor) să asigure respectarea deplină a drepturilor la un proces echitabil și la un proces corect, în special accesul la reprezentare juridică, pentru orice persoană care se confruntă cu acuzații penale”.

Folosirea unui stadion sportiv pentru a găzdui evenimentul înfiorător nu este un lucru nemaiîntâlnit pentru talibani, după ce organizația teroristă a condamnat un bărbat pentru crimă și a permis fratelui presupusei victime să îl ucidă pe cel condamnat sub ochii unui stadion plin de spectatori în luna februarie.

”Bărbatul a fost împușcat de cinci ori cu o pușcă de către fratele victimei, potrivit unui martor anonim”, a relatat atunci Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL).

Cu o lună înainte, nouă bărbați au fost biciuiți în public de până la 39 de ori fiecare de către talibani în fața unui stadion de fotbal plin.

Pedepsele draconice au fost aplicate pe stadionul Ahmad Shahi din Kandahar de către regimul islamist.

Conform legii Sharia, bărbații arestați pentru acuzații nespecificate au fost biciuiți de 35-39 de ori în fața oficialilor, a clericilor religioși, a bătrânilor și a localnicilor.

Sute de oameni s-au adunat pentru a asista la aplicarea sentințelor brutale, iar unii chiar s-au urcat în copaci pentru a avea o vedere bună asupra procedurilor.

Recenta biciuire vine la doar trei luni după ce talibanii au anunțat că vor începe în curând să ucidă femeile cu pietre în public.

Adresându-se oficialilor occidentali într-un mesaj vocal difuzat la televiziunea de stat, mollahul Hibatullah Akhundzada, liderul suprem al grupului radical, i-a numit pe apărătorii occidentali ai drepturilor omului „reprezentanți ai diavolului”.

”Voi spuneți că este o încălcare a drepturilor femeilor când noi le omorâm cu pietre. Dar în curând vom pune în aplicare pedeapsa pentru adulter”, a spus el Occidentului în cele mai dure comentarii ale sale de când a preluat controlul Afganistanului în 2021.

”Vom biciui femeile în public. Le vom ucide cu pietre în public”, a anunțat el.

”Toate acestea sunt împotriva democrației voastre, dar vom continua să le facem. Amândoi spunem că apărăm drepturile omului - noi o facem ca reprezentanți ai lui Dumnezeu și voi ca reprezentanți ai diavolului”, a adăugat el.

Talibanii, în pofida promisiunilor inițiale privind o guvernare mai moderată, au început să aplice pedepse severe în public la scurt timp după ce au ajuns la putere.

Pedepsele sunt similare cu cele din timpul guvernării anterioare a acestora în Afganistan, la sfârșitul anilor 1990.

Talibanii au recâștigat puterea în august 2021, în urma prăbușirii guvernului susținut la nivel internațional și a retragerii tuturor trupelor occidentale conduse de SUA și Marea Britanie, după aproape 20 de ani de implicare în războiul din Afganistan.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite