Video Venezuela, zguduită de cel mai puternic cutremur din ultimul secol: SUA trimit ajutoare. Mărturiile oamenilor: „Ca într-un film de groază”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venezuela a fost zguduită de două cutremure puternice produse unul după altul, care au distrus clădiri în capitala Caracas și au stârnit temeri privind un număr foarte mare de victime.

Cutremur puternic în Venezuela
Venezuela a fost lovită de două cutremure puternice FOTO X / @CaraotaDigital

UPDATE - Supraviețuitorii descriu momentele în care s-au produs cele două cutremure: „Ca într-un film de groază”

Locuitorii capitalei Caracas au rămas ore întregi în aer liber după producerea cutremurelor, mulți dintre ei adăpostindu-se în școli transformate în centre de urgență, scrie The Guardian.

Aceștia au povestit momentele de panică și distrugere trăite în timp ce oamenii fugeau din clădirile care se legănau violent în momentul seismelor.

„La început a fost ușor, apoi intensitatea a crescut treptat, iar la final cu toții a trebuit să ne părăsim locuințele, să ieșim afară și să ne adunăm împreună”, a declarat pentru Associated Press Hector Ricci, locuitor al orașului Caracas.

Maria Alejandra a descris scenele drept „ca într-un film de groază”. Ea a declarat pentru Reuters: „A trebuit să trecem peste moloz și peste tot felul de dărâmături”.

La rândul său, jurnalistul Luis Hernandez, stabilit în Caracas, se afla acasă când cele două cutremure au lovit și a fost nevoit să evacueze clădirea împreună cu câinele său.

Imobilul în care locuiește a suferit avarii structurale în urma zguduiturilor pe care le descrie drept „terifiant de puternice”. El a declarat pentru BBC Newsday că evaluarea pagubelor, atât în locuința sa, cât și la nivelul întregii țări, va fi dificilă.

„Din cauza crizei economice din țară, ne este foarte greu să evaluăm amploarea pagubelor”, a spus Hernandez. Penele de curent și problemele de conectivitate la internet complică și mai mult eforturile de a înțelege dimensiunea dezastrului.

„Însă începem să ne facem o idee: în toată țara oamenii nu mai stau în apartamente sau în clădirile lor, ci s-au mutat la etajele inferioare ori au ieșit afară, încercând să se protejeze de posibilitatea prăbușirii clădirilor. Există multă incertitudine, multă teamă, pentru că nu cred că noi, venezuelenii, eram pregătiți pentru așa ceva.”, a adăugat el.

UPDATE - Seismologii explică de ce au lovit două cutremure uriașe în doar o oră

Specialiștii spun că regiunea acumulase tensiuni tectonice timp de peste 100 de ani, iar ceea ce s-a întâmplat miercuri era, din punct de vedere geologic, inevitabil. Unul dintre elementele care au amplificat efectele cutremurelor a fost adâncimea redusă la care s-au produs. Rupturile tectonice au avut loc la doar 10-20 de kilometri sub suprafață, ceea ce a făcut ca undele seismice să fie resimțite cu o intensitate deosebită în zone dens populate, precum Caracas.

Gina Paola Villalobos Escobar, inginer constructor și seismolog la Universitatea Autonomă din Tamaulipas, explică faptul că evenimentul nu poate fi considerat neobișnuit. Din contră, în logica timpului geologic, el era de așteptat.

„Problema nu este în subsol, ci la suprafață”, avertizează cercetătoarea, referindu-se la vulnerabilitatea clădirilor și la normele de construcție învechite existente în multe orașe latino-americane. Detalii AICI.

UPDATE Imagini filmate de un localnic în timp ce se evacua dintr-un bloc avariat

Un locuitor din Venezuela a surprins momentul în care a reușit să iasă dintr-un bloc de locuințe grav avariat în urma cutremurelor puternice care au lovit țara, joi. Bărbatul a coborât pe scări, prin ruinele clădirii, de la un nivel superior până la parter, iar evacuarea a însemnat riscuri majore.

Imaginile arată un bloc turn de cel puțin 12 etaje, sever afectat de seisme, cu structura fisurată și zone complet distruse. Pe măsură ce coboară, bărbatul este nevoit să treacă printre bucăți de beton prăbușit, scări parțial blocate și pereți crăpați, în timp ce clădirea pare la un pas de colaps. Detalii AICI.

UPDATE Oamenii sapă cu mâinile goale după supraviețuitori

Locuitori și polițiști aproape fără echipamente sapă cu mâinile goale în cartierele Los Palos Grandes și San Bernardino, în timp ce mii de oameni refuză să se întoarcă în locuințe de teama replicilor seismice.

De miercuri noaptea, Caracasul seamănă cu un oraș al pribegilor. Străzile sunt pline de oameni care își poartă viața în brațe: genți, valize, colivii cu păsări, câini ținuți în lesă și pisici speriate. Toți caută un loc unde să petreacă noaptea, departe de blocurile zguduite de cel mai puternic cutremur care a lovit capitala Venezuelei în ultimele decenii. Detalii AICI.

UPDATE BOR, mesaj de solidaritate pentru Venezuela

Patriarhia Română a transmis, joi, un mesaj de solidaritatea faţă de cei afectaţi de cutremurele din Venezuela.

„În semn de profundă durere faţă de cei afectaţi de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând pierderi de vieţi omeneşti, răniţi şi imense pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină poporului venezuelean greu încercat de această calamitate” , a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române, citat de Basilica.ro.

De asemenea, Patriarhia și-a exprimat exprimă compasiunea şi faţă de cetăţenii români aflaţi în Venezuela.

„Ne exprimăm compasiunea faţă de cetăţenii români aflaţi în Venezuela, cerând Domnului să îi ocrotească, să le dăruiască pace, curaj şi sănătate, iar celor care au trecut prin momente de teamă şi încercare să le ofere puterea şi speranţa de a depăşi aceste greutăţi. În aceste momente de grea încercare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trecuţi la cele veşnice, pentru grabnica însănătoşire a celor răniţi şi pentru ocrotirea tuturor celor care au avut de suferit”, mai transmite Patriarhie Română.

UPDATE Cel mai puternic cutremur din Venezuela din ultimul secol

Cutremurul de miercuri a fost cel mai puternic înregistrat în Venezuela în mai bine de un secol, potrivit datelor furnizate de Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS).

Cel mai mare cutremur consemnat vreodată în această țară a avut loc în anul 1900, când un seism cu magnitudinea de 7,7 s-a produs în largul coastei nordice a Venezuelei, în apropierea capitalei Caracas. Epicentrul acelui cutremur s-a aflat la doar câteva sute de kilometri de epicentrul seismului de miercuri, potrivit CNN.

Al doilea seism de miercuri a fost următorul ca intensitate, având o magnitudine de 7,5. Cutremurul premergător, produs cu doar 40 de secunde înainte, a avut o magnitudine de 7,2 și este considerat al patrulea cel mai puternic cutremur din istoria Venezuelei, fiind depășit doar de seismul din 2018.

Cutremurul a fost resimţit până în Columbia, în capitala Bogotá, deşi aceasta se află la o distanţă de 1.000 km în linie dreaptă, scrie News.ro.

Potrivit Unităţii columbiene de gestionare a riscurilor şi dezastrelor, nu există riscul unui tsunami pe coasta caraibiană a Columbiei. "Caracteristicile acestui eveniment, cu o adâncime redusă şi o magnitudine ridicată, fac ca undele să se propage prin întreaga scoarţă terestră şi, prin urmare, să fie resimţite pe o suprafaţă extinsă a teritoriului columbian", a explicat Freddy Tovar, coordonatorul Reţelei Seismologice Naţionale din Columbia, citat de AFP.

UPDATE SUA trimit „imediat” echipe de căutare și salvare în Venezuela, spune Rubio

Statele Unite „trimit imediat echipe de căutare și salvare, resurse medicale și ajutor umanitar” în Venezuela, a declarat secretarul de stat Marco Rubio, potrivit BBC.

Într-o postare pe platforma X, Rubio afirmă că „gândurile noastre sunt alături de toți cei care și-au pierdut cei dragi, de cei răniți și de curajoșii lucrători din echipele de salvare care muncesc neobosit în urma dezastrului”.

Declarația vine după ce adjunctul său, Christopher Landau, a precizat că SUA sunt în contact cu autoritățile venezuelene și „mobilizează asistență”.

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez, a spus că a vorbit la telefon cu secretarul de stat american Marco Rubio.

„Am avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, care și-a exprimat solidaritatea și sprijinul față de poporul venezuelean în aceste momente dificile pentru națiunea noastră”, a scris ea pe X. „Suntem recunoscători pentru această expresie de solidaritate față de Venezuela într-un moment atât de dificil, marcat de impactul dezastrului natural care a afectat mai multe regiuni din țară.”

Japonia, în alertă după un cutremur de 7,7: autoritățile avertizează asupra riscului unui nou seism major

UPDATE Mai mulți lideri mondiali transmit condoleanțe și sprijin

Mai mulți lideri internaționali au transmis condoleanțe poporului venezuelean și au oferit sprijin pentru eforturile de salvare.

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat: „Tot sprijinul meu și al Spaniei pentru poporul venezuelean în urma cutremurelor devastatoare din această seară. Gândurile noastre sunt alături de victime și de familiile lor.”

Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a spus: „Sunt profund întristat de devastarea și pierderile de vieți omenești cauzate de cutremurele din Venezuela. În numele poporului Pakistanului, transmit condoleanțe sincere guvernului și poporului venezuelean, în special familiilor victimelor. Ne rugăm pentru cei răniți și suntem solidari cu toți cei afectați în această perioadă dificilă și provocatoare.”

Și China a anunțat că este pregătită să ofere tot sprijinul posibil Venezuelei, după ce două cutremure au provocat moartea a cel puțin 32 de persoane și au rănit sute de oameni, potrivit AFP.

„China este dispusă să ofere ajutorul posibil într-un mod adecvat, în funcție de nevoile părții venezuelene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, într-un briefing de presă.

Oferte de ajutor au fost făcute și de mai multe alte guverne, inclusiv SUA, Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Ecuador, El Salvador, Mexic, Panama și Uruguay, potrivit The Guardian.

UPDATE Un prim bilanț al tragediei

Cel puţin 32 de persoane au murit, iar alte peste 700 de persoane au fost rănite, potrivit unui prim bilanţ, în Venezuela, arată potrivit Institutului american de geofizică USGS, citat de news.

Cele două cutremure au fost urmate de 20 de replici. Ele au provocat închiderea Aeroportului Internaţional Maiquetia care deserveşte capitala, din cauza unor pagube grave la infrastructură”, a anunţat într-o alocuţiune televizată Delcy Rodriguez.

”La ora actuală, am primit informaţii despre 32 de morţi” şi ”peste 700 de răniţi”, a anunţat într-un mesaj adresat naţiunii Rodriguez. Ea a declarat că nu dispune încă de date despre statul La Guaira, situtat lângă capitală şi care este cel mai  afectat.

UPDATE - Trump se oferă să ajute Venezuela

Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un mesaj postat pe platforma Truth, că SUA sunt pregătite să ofere ajutor Venezuelei după cele două cutremure devastatoare

„Cele două cutremure majore care tocmai au lovit minunatul popor al Venezuelei sunt de o amploare uriașă și au provocat un număr devastator de morți”, a scris Trump în mesaj.

„Statele Unite sunt pregătite, dispuse și capabile să ajute! Am dat instrucțiuni tuturor agențiilor guvernamentale să se pregătească să acționeze rapid. Vom fi alături de noii și minunații noștri prieteni. Primele informații nu sunt încurajatoare”, a adăugat el.

Știre inițială

Un seism cu magnitudinea de 7,2 s-a produs miercuri, la ora 22:04 GMT, în apropiere de San Felipe, la aproximativ 284 de kilometri vest de Caracas. Aproape imediat după acesta a urmat un alt cutremur, cu magnitudinea de 7,5, în zona Yumare, la circa 293 de kilometri vest de capitală, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS).

Într-un mesaj adresat națiunii târziu în cursul serii de miercuri, președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat stare de urgență, în timp ce autoritățile continuau să evalueze amploarea pagubelor. Rodriguez nu a oferit informații despre eventuale persoane rănite sau decedate, notează Al Jazeera.

Serviciul Geologic al SUA estimează că numărul victimelor ar putea fi cuprins între 10.000 și 100.000 de persoane.

Ministrul de Interne, Diosdado Cabello, a anunțat că serviciile de urgență au fost mobilizate pentru operațiunile de căutare și salvare.

Cutremur cu magnitudinea de 7,8 în Filipine, urmat de alertă de tsunami. Locuitorii au fugit spre zonele înalte

„Avem clădiri, locuințe și case care s-au prăbușit, iar intervenim cu toate resursele disponibile în ceea ce privește securitatea și asistența civilă”, a declarat Cabello la televiziunea de stat. „Pompierii, poliția și toate structurile competente au fost activate.”

Cabello a precizat că Altamira, un cartier din Caracas, se confruntă cu o „situație alarmantă”, după ce mai multe clădiri s-ar fi prăbușit.

El le-a cerut șoferilor să elibereze drumurile pentru a permite echipelor de intervenție să desfășoare operațiuni de salvare și să acorde îngrijiri răniților.

Mulți venezueleni se aflau acasă în momentul producerii cutremurelor, deoarece miercuri a fost zi liberă națională, dedicată comemorării unei bătălii decisive din 1821 în războiul de independență al Venezuelei față de Spania.

Martorii au descris șocul de a trăi două cutremure la mai puțin de un minut distanță.

„A fost ceva de neimaginat, nici măcar nu știu cât a durat”, a spus Heidi Romero, care se afla la ultimul etaj al unui centru comercial când s-au produs seismele.

„Am ieșit pe scările de urgență; pe acolo ne-au evacuat”, a declarat comercianul în vârstă de 42 de ani pentru agenția AFP.

Carmen Guedez, în vârstă de 69 de ani, se afla în aceeași cameră cu sora sa imobilizată la pat când a simțit prima zguduitură.

„A continuat să devină tot mai puternic”, a povestit Guedez, administrator și locuitoare a unui cartier de clasă mijlocie situat pe dealurile de deasupra capitalei, pentru AFP. „Am început să văd cum ferestrele se mișcă, iar apoi totul a început să se zguduie.”

„Scările s-au desprins, iar întregul perete s-a crăpat”, a declarat pentru AFP Odalis Escalona, o angajată bancară în vârstă de 54 de ani din Caracas. „Au căzut lucruri din tavan. A fost îngrozitor.”

Aeroportul Internațional Simon Bolivar, principala poartă de acces către Caracas, a fost închis după ce a suferit avarii severe. Imagini publicate pe rețelele sociale de Wilmer Azuaje, reprezentant ales al statului Barinas, arată resturi care cad și oameni care aleargă să se adăpostească în incinta aeroportului.

Vashan Wright, geofizician la Universitatea din California, San Diego, a declarat pentru Al Jazeera că amploarea distrugerilor se explică prin faptul că Venezuela se află într-o vastă zonă de falii de tip „strike-slip”, situată la contactul dintre Placa Caraibelor și Placa Sud-Americană.

Potrivit specialistului, orașul Caracas este amplasat și într-un bazin sedimentar adânc, care amplifică undele seismice generate de cutremure.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite