„Nu mai era orașul tău”. Cum transformă Rusia Melitopolul ocupat: rușii primesc casele ucrainenilor, muncitorii sunt din Asia

Rusia intenționează să mute, până în 2045, aproape 114.000 de cetățeni ruși în teritoriile ucrainene ocupate. În spatele cifrelor și a planurilor de construcție se află însă o realitate mult mai dură pentru localnicii rămași în orașe precum Melitopol: proprietăți declarate „fără proprietar”, presiuni pentru obținerea pașapoartelor rusești, plecarea forțată sau voluntară a unor locuitori și apariția unor noi rezidenți veniți din Rusia și din alte regiuni.

Steagul Rusiei în Piața Victoriei din Melitopol FOTO Profimedia

O amplă investigație realizată de cooperativa independentă de jurnaliști Bereg, citată de Meduza, urmărește această transformare prin poveștile localnicilor, ale rușilor mutați acolo și ale membrilor rezistenței ucrainene.

Potrivit planurilor prezentate în martie de publicația rusă Vedomosti, autoritățile de la Moscova urmăresc să crească populația teritoriilor ocupate din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson printr-o combinație de proiecte imobiliare, investiții și relocare. Documentele prevăd aproximativ 114.000 de noi locuitori până în 2045: 67.100 prin planurile generale de dezvoltare și alți 46.700 prin proiecte teritoriale.

Planurile includ peste 13 milioane de metri pătrați de locuințe, peste 140 de grădinițe, zeci de școli, aproximativ 100 de clinici, mii de kilometri de drumuri și sute de kilometri de infrastructură feroviară. Moscova prevede, de asemenea, parcuri industriale, fabrici și dezvoltarea turismului, cu speranța de a atrage milioane de vizitatori anual în teritoriile ocupate.

Dar cifrele oficiale despre „dezvoltare” ascund o întrebare fundamentală: cine va locui în aceste orașe?

„Moscova, Krasnodar... mergeai pe stradă și îți dădeai seama că nu mai era orașul tău”

Publicația Bereg a urmărit transformarea prin cazul orașului Melitopol, din regiunea Zaporojie. Trupele ruse au intrat în oraș la 25 februarie 2022, la scurt timp după declanșarea invaziei pe scară largă.

Una dintre persoanele intervievate este Lyudmila Plachkova, în vârstă de 34 de ani, născută și crescută în Melitopol. Familia ei avea o afacere în oraș: părinții deschiseseră în 2013 o cafenea care se transformase treptat într-o afacere de succes, cu o sală mare pentru evenimente.

Familia a rămas în Melitopol după război, iar Lyudmila spune că a participat la protestele pro-ucrainene din martie și aprilie 2022.

„Spuneam că nu vrem Rusia aici, iar la început soldații chiar ne spuneau că s-ar putea să plece în curând. Mai târziu, când au început să apară steagurile rusești prin oraș, mi-am dat seama că nu avea să iasă nimic bun”, povestește ea.

1/3

Steaguri rusești în Melitopol FOTO Profimedia

Treptat, spune femeia, Melitopolul s-a schimbat. Antreprenorii și tinerii au început să plece, au apărut piețe improvizate, iar în oraș au venit oameni din alte regiuni.

„Moscova, Krasnodar... mergeai pe stradă și îți dădeai seama că nu mai era orașul tău.”

Pentru Lyudmila, schimbarea nu a fost doar una demografică. „Străini veniseră și începuseră să-mi impună reguli noi”, spune ea.

În cele din urmă, femeia a plecat din teritoriul ocupat împreună cu soțul ei, după ce și-au închis afacerile. Drumul a trecut prin Crimeea, Rusia și Turcia, iar în Crimeea au fost supuși verificărilor de către serviciile ruse.

Părinții ei au fost ridicați de FSB

În septembrie 2023, la aproape un an după plecarea fiicei, agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au intrat în apartamentul părinților ei.

Lyudmila spune că a aflat ulterior de la colegele de celulă ale mamei sale că aceasta ar fi fost bătută în timpul operațiunii. Bunica ei, aflată în locuință, ar fi fost închisă într-o cameră timp de aproximativ 12 ore, fără apă și fără mâncare.

„Cred că mama și tata au fost luați pentru că au refuzat să recunoască regimul rusesc. Ei credeau că ocupația se va termina — mai ales mama”, spune femeia.

Potrivit mărturiei sale, părinții au fost duși într-un subsol din Melitopol, într-o clădire ocupată ulterior de FSB. Lyudmila spune că informațiile despre ceea ce li s-ar fi întâmplat acolo provin de la colegele de celulă ale mamei.

„Tatăl meu a fost bătut, iar mama a fost obligată să privească. Din câte am înțeles, așa au încercat să obțină o mărturisire de la ea.”

Mama ei ar fi fost ținută în acel subsol până pe 2 octombrie 2023, după care a fost transferată într-o celulă pentru femei.

Potrivit relatării, condițiile erau extrem de dure: nu exista apă, duș sau toaletă, iar temperatura era de aproximativ 10 grade Celsius. Unele femei purtau încă hainele de vară în care fuseseră ridicate.

„Gardienii o înfometau pe mama, apoi îi dădeau resturi și îi spuneau: «Bucură-te că ai primit resturile»”, povestește Lyudmila.

Ea susține că mama sa a fost obligată inclusiv să învețe imnurile Rusiei și ale autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk.

A ajuns în spital în comă. A murit câteva luni mai târziu

Potrivit mărturiei fiicei sale, starea femeii s-a deteriorat grav începând din decembrie 2023. Ar fi cerut ajutor medical, dar i s-ar fi răspuns: „Nu ești la stațiune”.

În februarie 2024, după luni de detenție, mama lui Lyudmila a fost transportată la un spital din Melitopol în stare critică.

„Era în comă, fără haine și cu escare pe corp”, spune fiica. Femeia nu mai putea respira singură și a ajuns la spital conectată la un ventilator.

Lyudmila consideră că starea de comă ar fi fost provocată de loviturile primite la cap în timpul interogatoriilor și de lipsa îngrijirilor medicale.

Mama sa a murit pe 23 mai 2024.

„Nu am putut să-mi iau rămas-bun. Anchetatorii au făcut clar familiei că, dacă vin, îmi vor face și mie același lucru. Totul a distrus-o pe bunica mea. Și-a pierdut fiica”, povestește femeia.

Tatăl este dispărut. FSB spune că „nu știe nimic”

Despre tatăl ei, Lyudmila spune că știe foarte puține. La un moment dat, bărbatul ar fi fost ținut de cealaltă parte a unui perete față de soția sa, care ar fi auzit cum era torturat cu șocuri electrice.

Ulterior, urma lui s-a pierdut.

„Nu știm unde este”, spune fiica sa, care continuă să trimită solicitări către centrele de detenție și către FSB.

Comitetul de Investigații ar fi deschis un dosar pentru a-l găsi. Oficial, însă, instituțiile susțin că nu știu unde se află.

„FSB spune: «Nu avem informații despre el; nimeni nu l-a reținut». Fiecare centru de detenție spune că nu este acolo”, afirmă Lyudmila.

Ea spune că, în timpul unei vizite la Comitetul de Investigații din regiune, oficialii i-ar fi transmis neoficial: „Ei bine, înțelegeți unde este. Nu putem face nimic”.

„Eu cunosc personal șase cazuri de răpire, tortură sau deportare arbitrară a civililor numai în Melitopol”, susține ea.

Femeia spune că mulți oameni sunt ținuți fără acuzații și fără posibilitatea de a comunica cu familiile, iar alții au dispărut: „Îi distrug pur și simplu pe oameni și apoi ascund totul.”

Pașaportul rusesc, o condiție pentru viața de zi cu zi

Potrivit activistei din cadrul mișcării ucrainene de rezistență Zla Mavka, citată de Bereg, ocupația nu înseamnă doar schimbarea administrației, ci „trăirea într-o frică permanentă”.

„Oamenilor le este teamă să vorbească și le este teamă să se deplaseze. Își pierd locurile de muncă, locuințele și legătura cu familiile, ca și cum viețile lor ar fi distruse bucată cu bucată”, afirmă activista.

Ea susține că presiunile sunt exercitate prin introducerea pașapoartelor rusești, prin sistemul de educație, sănătate și piața muncii.

„Oamenii au fost practic obligați să accepte documente rusești, să-și trimită copiii în sistemul educațional rusesc și să muncească după regulile rusești. Pentru mulți, alegerea nu era între «bine» și «rău», ci între supraviețuire și probleme și mai mari.”

Casele celor plecați pot deveni „fără proprietar”

Unul dintre cele mai importante aspecte descrise de activistă este situația proprietăților.

Potrivit acesteia, autoritățile de ocupație îi obligă pe proprietari să-și reînregistreze locuințele și terenurile conform legislației ruse. Dacă proprietarul a plecat, nu se poate întoarce sau refuză procedura, proprietatea poate fi declarată „fără proprietar”.

Ulterior, aceasta poate ajunge la altă persoană sau poate fi trecută în proprietatea administrației de ocupație.

„Formal, acest lucru este prezentat drept o punere în ordine a registrelor, dar pentru mulți ucraineni este un mecanism care legalizează confiscarea proprietăților”, susține activista.

În opinia ei, sistemul creează o presiune suplimentară asupra celor care au fugit din cauza războiului: pentru a-și proteja casa, aceștia ar trebui să se întoarcă într-un teritoriu ocupat, unde riscă verificări, filtrare sau persecuții.

„Pentru mine, aceasta pare o politică deliberată de alungare a ucrainenilor și de înlocuire a populației. Practic, îi alungă pe ucraineni și își populează orașele cu propriii cetățeni. Am mai văzut asta undeva în istorie, nu-i așa?”

Cine sunt rușii care se mută în Melitopol

Bereg a vorbit și cu ruși care au ales să se mute în oraș.

Darya, în vârstă de 30 de ani, a venit din Ijevsk în 2025 împreună cu soțul și cei doi copii. Familia a plecat însă după aproximativ un an.

Motivul mutării a fost unul financiar: soțul ei era militar, iar serviciul în teritoriile ocupate îi permitea să acumuleze mai repede vechimea necesară pentru pensie.

„Principalul motiv este simplu: militarii se califică mai repede pentru pensie acolo, pentru că o zi de serviciu este calculată ca două sau trei zile. Iar salariile sunt, în general, puțin mai mari decât în afara acestor teritorii”, povestește ea.

Adaptarea a fost însă dificilă.

Familia a găsit o locuință veche, într-o stare proastă, iar chiria era mult mai mare decât în orașul natal. Pentru un apartament cu două camere, Darya spune că era nevoie de aproximativ 60.000 de ruble la început, inclusiv garanția.

Și prețurile alimentelor au surprins-o.

„Selecția era limitată, iar prețurile la alimente erau catastrofale — de trei ori mai mari decât în Ijevsk. Și multe produse erau expirate.”

O altă problemă a fost lipsa serviciilor medicale.

„Nu sunt suficienți medici. Pur și simplu nu sunt medici. Copilul meu are un an și nu putem merge la toți medicii necesari pentru control. Nu există deloc cardiologi, de exemplu — cei mai apropiați sunt în Crimeea sau la Rostov.”

În cele din urmă, familia a decis să plece.

„Problemele cu medicii ne-au obosit, iar soțul meu devenise pensionar militar. Și nu am reușit niciodată să mă obișnuiesc cu această lipsă de civilizație.”

Un alt rus: „În rest, uit unde sunt”

Ruslan, 34 de ani, a venit din Rostov-pe-Don pentru un proiect de construcție și spune că va rămâne în Melitopol câteva luni.

Lucrează ca topograf la construcția unei stații de distribuție a gazelor. Pentru el, orașul nu pare foarte diferit de unul din Rusia: „Când am intrat în oraș, mi s-a părut un oraș rusesc obișnuit: mic, liniștit, curat.”

El spune că a văzut câteva case distruse, însă ceea ce îi amintește că se află într-un teritoriu ocupat sunt mai ales restricțiile.

„Probabil ceea ce face Melitopolul diferit de viața cu care sunt obișnuit este interdicția de circulație, de la 22:00 la 5:00, plus faptul că magazinele și unele afaceri se închid mai devreme. Uneori auzi «pocnituri» și vezi vehicule militare. Și sunt puncte de control la ieșirea din oraș. În rest, uit unde sunt”, a declarat aceasta. 

Ruslan spune că în oraș au venit mulți militari și funcționari, dar și oameni care au decis să ocupe locurile rămase libere: „Mulți vin din Krasnodar, Volgograd și Rostov.”

Muncitori aduși din Asia Centrală pentru proiectele rusești

Un alt interlocutor, Timur, în vârstă de 29 de ani, originar din Uzbekistan, a ajuns în Melitopol pentru a lucra în construcții.

El spune că o companie rusească, Profstroy, a adus muncitori din Uzbekistan pentru construirea unui spital: „Ca electrician, mi s-a promis un salariu stabil de 110.000 de ruble pe lună și o zi liberă la două săptămâni.”

Potrivit acestuia, aproximativ 90% dintre muncitorii de pe șantier provin din Asia Centrală, în principal din Uzbekistan, dar și din Tadjikistan. Rușii și turcii ocupă mai ales poziții de conducere și pază.

Și pentru el, Melitopolul este un oraș în care viața continuă aparent normal, în ciuda războiului.

„Uneori auzi drone și explozii, dar în rest este liniște. Nimeni nu se ascunde de drone — cred că toată lumea s-a obișnuit cu ele”, a spus acesta. 

Internetul funcționează însă prost, iar accesul la anumite servicii este limitat. În plus, spune el, trebuie să aibă permanent documentele la îndemână pentru a putea demonstra poliției că se află legal în oraș.

„Nu este doar despre mutarea unor oameni”

Cazurile prezentate de Bereg arată două realități care se desfășoară simultan în Melitopol.

Pe de o parte, Rusia investește în construcții, aduce muncitori, militari și funcționari și încearcă să creeze condiții pentru atragerea de noi rezidenți. Pe de altă parte, localnicii intervievați descriu plecarea populației ucrainene, presiunile pentru obținerea cetățeniei ruse, confiscarea sau reînregistrarea proprietăților și teama de detenții.

Planurile rusești prevăd, până în 2045, mutarea a aproape 114.000 de cetățeni în regiunile ocupate. Documentele includ și proiecte pentru peste 13 milioane de metri pătrați de locuințe și o infrastructură menită să susțină dezvoltarea economică și turistică a acestor teritorii.

Analize independente au descris aceste măsuri drept parte a unei strategii mai largi de modificare demografică a teritoriilor ocupate. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) notează că Rusia folosește deja stimulente financiare, programe de muncă și politici privind proprietățile pentru a atrage cetățeni ruși în aceste zone.

Pentru oamenii care au plecat, problema nu este însă doar dacă se vor putea întoarce într-o zi. Este și întrebarea dacă locuințele, afacerile și orașele lor vor mai fi acolo și cine va locui în ele.

Lyudmila spune că, dacă ocupația se va încheia, se va întoarce în Melitopol.

„Îmi este greu să-mi imaginez asta acum, pentru că totul acolo este impregnat de amintirile părinților mei. Nu pot să mă uit la fotografii de acolo. Mă doare prea tare. Am 34 de ani, dar viața mea s-a oprit în 2023. Cei doi oameni cei mai apropiați mie mi-au fost luați și nu înțeleg cum să continui să trăiesc”, spune Lyudmila

În ciuda tuturor celor întâmplate, spune că încă își caută tatăl: „Am păstrat optimismul mamei mele și încă îl caut pe tata. Cred că este în viață.”

Investigația Bereg nu oferă o imagine simplă a celor care ajung în teritoriile ocupate. Unii vin pentru pensii mai rapide, alții pentru salarii, locuri de muncă sau contracte de construcții. Unii pleacă după câteva luni, nemulțumiți de condițiile de viață. Alții lucrează în proiectele dezvoltate de autoritățile ruse.

Pentru localnicii ucraineni intervievați, însă, schimbarea are o altă semnificație: un oraș din care oamenii pleacă, în timp ce alți oameni sunt aduși în locul lor.

Iar planul de 114.000 de noi locuitori arată că această transformare nu este doar o consecință întâmplătoare a războiului, ci face parte dintr-un proiect de dezvoltare pe termen lung al teritoriilor ocupate.