Uniunea Europeană va deschide un coridor aerian umanitar în Gaza prin Egipt
0razuropa va deschide un coridor aerian umanitar către Fâşia Gaza, a anunţat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declarând că palestinienii din Gaza „nu pot plăti preţul barbariei Hamas".
„Palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar", aşa că „deschidem un coridor umanitar prin Egipt. Primele două zboruri vor pleca săptămâna aceasta şi vor aduce materiale umanitare în Gaza", a precizat preşedinta Comisiei Europene la Tirana, în Albania.
Cu câteva ore mai devreme, OMS a avertizat că, fără ajutor, o „adevărată catastrofă" va avea loc în 24 de ore în Gaza, aflată sub asediu de la atacul sângeros al Hamas împotriva Israelului.
Din 7 octombrie, un milion de palestinieni disperaţi şi-au căutat refugiu în sudul Fâşiei Gaza, prinşi în acest mic teritoriu sub controlul Hamas, izolaţi de lume de zece zile.
„Nu poate exista nicio justificare pentru actul terorist al Hamas", a subliniat Ursula Von der Leyen, „pentru masacrarea brutală a 1.400 de persoane în Israel. În faţa acestei orori, Israelul are dreptul să se apere, în conformitate cu dreptul umanitar şi internaţional", a menţionat responsabilul UE.
„Şi chiar acum, palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar. Ei nu pot plăti preţul pentru barbaria Hamas", a adăugat ea.
Peste 1.400 de oameni au murit în Israel de la începutul războiului, majoritatea civili ucişi în ziua atacului. Hamas a luat, de asemenea, 199 de ostatici, potrivit Israelului.
În ripostele Israelului au fost ucise cel puţin 2.750 de persoane în Gaza, majoritatea civili palestinieni, între care sute de copii, potrivit autorităţilor locale.