Exclusiv Midterms, testul care poate zdruncina puterea lui Trump. Politolog: „Partidul președintelui a cam pierdut”

Alegerile de la mijlocul mandatului („midterms”) din SUA reprezintă un test decisiv pentru administrația Trump și un adevărat barometru al nemulțumirilor publice. De la bătălia simbolică din Texas până la impactul real asupra României și a Europei, alegerile din Congresul american aduc în prim-plan o dinamică politică extrem de complexă. Într-o analiză detaliată pentru „Adevărul”, politologul Mihnea Stoica explică mizele confruntării, factorii economici care apasă greu asupra republicanilor și ce ar însemna o eventuală victorie a democraților pentru Casa Albă, România și Europa.   

Americanii își vor vota aleșii sau o parte a lor la midterms Foto: Pixabay

Adevărul: Votul anticipat pentru alegerile americane de la mijlocul mandatului, midterms, așa cum sunt numite în SUA, a început încă de luni, la Texas, iar până pe 3 noiembrie toate statele americane își vor alege noii guvernatori, congresmani și deputați. Care este sistemul electoral și specificul acestuia?

Mihnea Stoica: Aceste midterms sunt chiar la jumătatea mandatului președintelui în exercițiu, în cazul nostru Donald Trump. Chiar dacă președintele nu se află pe buletin, avem un adevărat festival electoral. Ceea ce noi am numit, din perspectivă europeană, Parlamentul – Congresul american e format din Camera Reprezentanților și Senat. Și la aceste alegeri, toate locurile din Camera Reprezentanților sunt scoase la bătaie, peste 400 de locuri. Lucrurile stau puțin diferit în cazul Senatului. Pentru că nu se aleg acum toți senatorii, se alege doar aproximativ o treime din Senat. Și, apropo de asta, este un alt motiv pentru care calculele trebuie să fie privite mai îndeaproape: pentru că o victorie a republicanilor la Senat trebuie să țină cont și de faptul că nu toate locurile din Senat vor fi scoase la concurs în aceste alegeri. Astfel, o victorie a lor în aceste alegeri trebuie pusă în contextul mai mare în care doar o treime din locurile de la Senat sunt scoase la mezat, cum să-i spunem.

Deci, pe lângă astea, sunt și alegeri, în același timp, pentru cea mai mare parte a guvernatorilor, plus că sunt și alegeri legislative în interiorul statelor. Fiindcă, să nu uităm, fiecare stat are propriul său legislativ, deci e interesant. Dar Camera Reprezentanților rămâne etalonul. Alegerile pentru membrii Camerei Reprezentanților sunt cele mai interesante, cele mai, putem să le spunem spectaculoase. Pentru că acolo discutăm despre districte uninominale sau colegii uninominale, cum le-am zis noi din perspectivă europeană. Am avut și noi în România alegeri uninominale și știm despre asta. E sistemul acela, the winner takes it all: adică ai un vot în plus, ai câștigat.

Și, sigur, să nu omitem și faptul că fiecare stat – dacă e să ne referim la locurile din Camera Reprezentanților, la fel și la Senat – are un anumit număr de reprezentanți în Congres. Ne gândim la faptul că sunt – și sunt aproape convins – statul cu cel mai mare număr de reprezentanți este California. Deci, o victorie a democraților în California contează mai mult decât o victorie a republicanilor în Wyoming, care are mai puțini reprezentanți. Deci cam asta cred că ar fi.

De ce sunt taxați republicanii

Donald Trump suferă înaintea alegerilor de la mijloc de mandat, iar sondajele de opinie arată că popularitatea sa a ajuns la un minim istoric, la fel ca în cazul lui Emmanuel Macron și Friedrich Merz, în Europa. Cum îi poate afecta acest lucru pe republicani, într-un moment atât de complicat?

În general, aceste alegeri la mijloc de mandat sau midterms, cum se numesc ele în limba engleză, reprezintă, de fapt, un referendum asupra președintelui. Sigur, asupra performanței președintelui. Sau asupra performanței percepute, dacă e să fim și mai expliciți. Pentru că, sigur, președintele nu e pe buletin, iar americanii nu pot acum să voteze cu Trump sau cu un contracandidat.

Dar e o supapă în sensul în care, și nu doar de ieri, de azi, ci istoric așa a fost, e o șansă ca alegătorii să-și exprime mulțumirea sau nemulțumirea, de cele mai multe ori votând pentru partidul preferat pe care să-l trimită în Congres sau votând împotriva unuia dintre cele două partide. Și, numai din punct de vedere istoric, regula, aproape că a fost un soi de, putem să zicem, regulă de fier în istoria politicii americane, partidul președintelui a cam pierdut.

Ce i se reproșează acum lui Donald Trump și care ar fi marile nemulțumiri ale americanului de rând?

În primul rând, e vorba despre așteptările foarte mari pe care le-a creat campania prezidențială din 2024. Donald Trump a avut – indiferent că ne place sau nu ne place – el a avut o campanie foarte bună. Și a și știut ce să promită, a știut cum să promită și a știut să profite de ceea ce orice politician abil ar fi făcut-o, cred. Iată că el a fost acesta. A știut să profite de predarea de ștafetă care s-a întâmplat la democrați. Când, știm bine, Biden a renunțat în favoarea vicepreședintei Kamala Harris, dar doar cu ceva mai mult de 100 de zile înainte de data votului. Deci a profitat, hai să-i spunem, de furtuna perfectă care i-a cuprins pe democrați atunci.

Așa că au fost promisiuni făcute de Trump, promisiunile au fost foarte mari, mai ales pentru că a existat o parte a electoratului care încă nu simțea, după perioada pandemiei, un reviriment economic. Plus că și începuse războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și erau apele tulburi. Și atunci promisiunile au fost mai puțin mărginite.

Apoi e vorba despre câțiva factori care afectează, în principiu, cam pe orice președinte, indiferent că-i democrat sau republican, factori care i-au afectat la midterm elections și, în general, au afectat popularitatea lor. Economia – e un faimos studiu care spune, citez, „It's the economy, stupid!”. Adică economia e cea care dictează și, de obicei, când sunt probleme economice, președinții în funcție sunt cei care decontează, în cazul acesta Donald Trump.

Apoi mai este o chestiune importantă, un factor important, și anume războiul. De obicei, în momentul în care există un război declanșat pe parcursul unui mandat al unui președinte, acest președinte are de suferit electoral. Să ne aducem aminte, în 2006, războiul din Irak, care l-a costat pe Bush – mă refer la alegerile midterms din 2006, când cred că republicanii au pierdut și Senatul, și Camera Reprezentanților. Deci și atunci, dacă nu mă înșel, Nancy Pelosi a ajuns prima femeie speaker din istoria politică a Americii.

Deci sunt aceste lucruri și, în general, în această situație discutăm despre războiul cu Iranul, care am văzut din diferite materiale de presă că nu e o situație confortabilă nici chiar pentru republicani, nici chiar pentru susținătorii cei mai înfocați ai lui Donald Trump, mai ales faptul că nu se încheie. Și toate acestea se resimt în viața de zi cu zi a cetățenilor. Aș spune că acestea sunt lucrurile care îi deranjează cel mai mult pe alegători și care se reflectă și în cota de popularitate a președintelui Donald Trump.

Acum, încă o chestiune aș vrea să mai spun aici: să nu uităm faptul că, din păcate, în sondarea opiniei publice – și în Europa, și în Statele Unite, și peste tot – există, din motive independente de cei care fac aceste studii sociologice, și erori. Pentru că unii respondenți nu se simt neapărat confortabil cu preferințele lor politice, există o anumită presiune pe care o resimt – presiune din partea societății sau din partea apropiaților, sau o presiune pe care pot să o resimtă și în dialogul pe care îl au cu sociologul, cu persoana care formulează întrebarea și care așteaptă răspunsul – și atunci mai știm că se mai pot întâmpla surprize.

Deci aceste sondaje, printre care și cel menționat de dumneavoastră, sunt un indicator sau ne arată o tendință care e greu de combătut, dar aș aștepta până la momentul numărării voturilor pentru a ne lămuri cât de mare este deziluzia alegătorilor, aparenta deziluzie sau dezamăgire.

Bătălia pentru statele-cheie și specificul electoral american

Fiindcă ne-am referit la sondaje, aș aminti și că, așa cum arată un sondaj făcut de Reuters și Ipsos, 47% dintre alegătorii înregistraţi care au luat parte la acest studiu susțin că ar vota cu democrații și doar 35% cu republicanii. Și vedem că și în Texas, stat care e unul dintre fief-urile republicanilor, democrații au un ușor în avantaj. Care ar fi, la început de „război”, atuurile fiecăruia din cele două partide și, respectiv, punctele slabe?

Cred că sunt două niveluri la care se poate purta discuția cu privire la Texas, cel puțin. Texasul e un simbol, unul dintre marile simboluri ale republicanilor, pentru că de câteva decenii republicanii au o influență politică majoră în Texas. Deci, dacă s-ar întâmpla ca Texasul să „cadă”, cu ghilimelele de rigoare, sau în sensul în care să fie câștigat de democrați, asta înseamnă că nu mai putem vorbi doar despre un simplu val al democraților. Am văzut în presă și mențiuni privind acest concept. Ar fi un tsunami pentru democrați. Deci ar fi simbolic o mare înfrângere pentru republicani.

Pe de altă parte – dacă la nivel simbolic acesta e cadrul discuției –, cadrul pragmatic e unul în care mi-e greu să cred că s-ar putea întâmpla o schimbare radicală într-o perioadă totuși relativ restrânsă. La scara istoriei, doi ani înseamnă puțin. De ce? Pentru că politica nu înseamnă doar comunicare. Într-o bună măsură e comunicare, dar mai există și un aspect important: logistica și mobilizarea. Ori într-un stat sau într-o regiune unde decenii întregi ai deținut puterea, înseamnă că ți-ai format unele mijloace nu doar de comunicare eficiente, ci și de mobilizare a alegătorilor, de coeziune, variante și strategii de a-i ține aproape prin funcții pe care le-ai dat celor din partid. Așa se întâmplă în democrație, că ne place, că nu ne place.

Și atunci aș fi un pic mai rezervat. Nu zic că surprize nu se pot întâmpla, dar poate e bine să fim un pic mai rezervați deocamdată și să lăsăm urnele să vorbească. Și știm că în America, cel puțin la alegerile prezidențiale, poate să dureze foarte mult numărătoarea. În plus, după Texas vor urma și celelalte state.

Tradiția midterms

Au existat și excepții la aceste alegeri de mijloc de mandat, când partidul președintelui în funcție a câștigat midterms?

Au fost câteva excepții, dar, sigur, au fost și cazuri – foarte recente unele dintre ele, în care eșecul partidului președintelui a fost unul răsunător. Și, uitându-mă în istoria recentă, am văzut la Obama, de exemplu, în 2010: a pățit-o sau a suferit o înfrângere pe care și el a recunoscut-o ca fiind astfel.

Există percepția greșită că, dacă un partid pierde midterms, automat va pierde ulterior și prezidențialele. Sau, în cazul de față, ar putea fi chiar așa?

Nu neapărat, pentru că asta nu înseamnă că nu au șansa de a se redresa din perspectiva percepției publice. Numai că noi, în această situație, suntem, într-un fel, într-o situație excepțională. Acum suntem într-o situație excepțională, pentru că, în mod normal, Donald Trump nu va mai candida pentru al treilea mandat. Și, sigur, depinde ce se va întâmpla la aceste alegeri la mijloc de mandat. Dar a fost – dacă nu mă înșel – tot așa, și George W. Bush a primit o lovitură electorală la primele midterms. După aceea s-au redresat lucrurile...

Deci, o dată, istoria ne arată că președinții care au candidat pentru un al doilea mandat și care au suferit o neplăcere electorală la alegerile de mijloc de mandat s-au redresat, mulți dintre ei. Și ideea este că au avut timp, acești doi ani care se mai scurg după alegerile de la mijloc de mandat, după midterms, până la alegerile prezidențiale următoare.

Mihnea Stoica este cercetător și cadru didactic la UBB Cluj Foto: Arhivă personală

Asta înseamnă că indiferent care va fi rezultatul pe 3 noiembrie, nu ar trebui luat neapărat ca un punct de reper pentru alegerile pentru Casa Albă?

Rezultatul pe care îl vom vedea acum nu ne spune foarte multe despre ce se va întâmpla peste doi ani. Ne dă o imagine a momentului, e o fotografie a momentului. Și de acolo încolo se joacă din punct de vedere politic.

Într-adevăr, popularitatea președintelui e factorul decisiv și tot datele istorice ne arată că – și firesc, asta și politologic se poate explica ușor, și sociologic - președinții care vin pe un val mare de popularitate și câștigă alegerile prezidențiale sunt și cei care pierd cel mai mult la midterms, de cele mai multe ori. Pentru că, încă o dată, politologic putem să ne referim la volatilitatea alegătorilor, care, sigur, îl văd pe unul dintre candidați ca fiind cea mai bună soluție în alegerile prezidențiale, iar după aceea, în doi ani, e suficient timp să se decanteze lucrurile, să se deconteze... Acest președinte are de unde să piardă, tocmai dacă vine pe un val mare de popularitate. Deci, cu cât au obținut mai mult în alegerile prezidențiale, cu atât și potențialul de a pierde alegători este mai mare.

Ceea ce, continuând răspunsul la întrebarea dumneavoastră, sigur că motivează foarte mult opoziția. În cazul acesta, dacă – așa cum arată multe sondaje și așa cum, într-o anumită măsură, ar da de înțeles și discursul republicanilor – democrații vor câștiga, va fi o gură de aer pentru ei. Cu atât mai mult cu cât democrații au fost absolut șocați, bulversați după alegerile prezidențiale sau, în fine, după alegerile de acum doi ani, când au pierdut cursa pentru Casa Albă și când și în Senat, și în Camera Reprezentanților republicanii au câștigat fără drept de apel.

Aaici va fi probabil un moment pe care îl așteaptă democrații, dar această euforie ar trebui – și probabil știu ei mai bine decât noi – trebuie să fie moderată și estompată, pentru că mai este un pic până departe, cum s-ar spune. Până la prezidențiale mai trebuie și ei să-și facă ordine în interiorul partidului. Că există, am văzut chiar și în California – care e, în engleză, stronghold, în română cum să-i spunem: o zonă absolut, prin definiție, albastră, deci democrată – și acolo se vede acest, poate nu conflict, dar această discrepanță între democrații moderați, pe de o parte, și democrații radicali.

Scindări ideologice. Moderați versus progresiști și Teoria Potcoavei

Sunt numiți frecvent „woke” sau extremiști de către adversari. Care este denumirea corectă pentru această aripă radicală a democraților și cum se diferențiază ea de restul partidului?

Americanii le-ar spune pur și radicali. De fapt, chiar și ei se prezintă ca fiind radicali, dar ar fi, din perspectivă europeană, foarte progresiști. Sau le putem spune așa: ultra-progresiști. Iar democrații mai de centru, cei moderați, ar fi progresiști moderați. Și democrații sunt, cu mici excepții, mai de stânga progresistă. Atât de mari sunt aceste două partide, și republicanii, și democrații, încât există aripi în interiorul partidelor, iar unele aripi se mai și întâlnesc de la un partid la celălalt.

Aici chiar ajungem la un paradox, extremele care se întâlnesc și felul în care uneori ajung să colaboreze extremiștii, stânga cu dreapta, inclusiv în Europa. Putem vorbi de un fenomen sau sunt mai mult excepții?

Chiar astăzi am vorbit cu studenții despre așa-numita „teorie a potcoavei ideologice”. Prin 2000, Jean-Pierre Faye, cercetător în acest domeniu, scria despre cum extremele politice se atrag. Și, de fapt, de la extrema stângă până la extrema dreaptă e doar un pas prin modul în care se manifestă. Deci sunt teme din astea, dar nu vă țin acum cu ele.

Gândiți-vă că Rassemblement National sau, înainte, cum era Front National, ăștia de fapt au capitalizat acolo unde erau alegători de stânga radicală, chiar ai Partidului Comunist Francez.

Profilul candidaților și specificul alegerilor midterms

Dacă ar fi să privim cu harta Americii în față, care sunt statele-cheie unde bătălia va fi cel mai interesant de urmărit și ce profiluri de candidați sau elemente inedite ar trebui să avem în vedere până pe 3 noiembrie?

Privind așa la harta Americii, cred că e interesant ce se va întâmpla și în Ohio. Din Ohio e J.D. Vance. Aici sigur că discutăm și despre un aspect simbolic: dacă Ohio se va întoarce către democrați, atunci e o problemă și la nivel simbolic, fiind foarte aproape de președintele Trump. Dar acolo înțeleg că e o luptă destul de strânsă între democrați și republicani. Tot așa, dacă ne uităm la sondaje, dau șanse de 50-50 între democrați și republicani.

Dar, în general, cred că dacă ar fi să privim harta Americii, am putea să ne uităm la candidații care sunt mai degrabă antisistem, care au apărut fără să fi fost parte a establishment-ului politic al celor două partide. Până la urmă, aici discutăm despre cele două mari partide. Sigur că sunt candidați și din partea altor partide, dar nu vor reuși să conteze foarte mult.

Și în zona asta cred că aș privi lucrurile: tot felul de profiluri ale unor candidați care pot să fie un pic neobișnuite pentru discuțiile politice în general, mai ales prin țările dezvoltate. Bine, sindicaliști... unii dintre ei – am văzut că un candidat din Nebraska e sudor sindicalist, fost mecanic de fabrică. Deci sunt apariții interesante în cursa aceasta. Sunt câteva nuanțe din astea foarte viu-colorate și astea dau o altă perspectivă asupra lucrurilor. Pentru că reperul este mandatul președintelui Statelor Unite.

Ce ar însemna un eventual declin al puterii lui Trump pentru România și Europa

Există percepția că o înfrângere a republicanilor ar știrbi puterea lui Trump, iar multă lume așteaptă acest lucru în Europa și în România. Totuși, ce relevanță ar avea rezultatele midterms din perspectiva României și cu ce ar putea să se schimbe lucrurile.

Da, scenariile sunt deschise. Foarte mult se discută despre posibilitatea ca democrații să îi facă zile grele lui Donald Trump de acum înainte. Pe de altă parte, există și perspectiva conform căreia, dacă democrații ar face asta, ar fi percepută o eventuală victorie a lor ca strict o dorință de răzbunare. Ori, cred că americanii sunt interesați în acest moment de alte lucruri decât răzbunarea față de anumite măsuri ale lui Donald Trump sau față de stilul lui Trump.

Și atunci, există și voci care spun că, dacă vor câștiga, democrații mai degrabă ar trebui să se orienteze înspre măsuri pe care le pot lua, având frâiele Congresului american, măsuri pe care le pot lua pentru a îmbunătăți situația economică a americanilor. Deci cred că printre temele predilecte ale viitorului Congres se vor număra cele care țin de bunăstarea la nivel național, că se vor uita foarte mult în interior. În ce privește politica externă, nu știu dacă va conta atât de mult pe scena internațională, mai ales că nu știu câtă putere are Congresul. Până la urmă, în politică externă președintele rămâne cel care decide foarte multe lucruri. Acum, că va fi încorsetat Donald Trump, s-ar putea să se întâmple acest lucru, mai ales că sunt convins că și acolo sunt polițe de plătit, pe care unii vor să le plătească altora și așa mai departe.

Dar cred că democrații vor privi, în primul rând, spre alegerile care urmează peste doi ani, alegeri prezidențiale pe care nu-și mai permit să le piardă. Plus că, probabil, și politica externă – adică oricum orientarea aceea, pivotul spre Indo-Pacific – va rămâne. Și Orientul Mijlociu va continua să fie mai important ca Europa pentru America, indiferent cine va fi la putere. Indiferent că vor câștiga democrații sau republicanii, nu cred că politica externă se schimbă foarte mult.Americanii vor rămâne relativ constanți.

Ne amintim și că după moartea lui Lindsey Graham ziceau unii așa: „Vai, perspectiva Americii se va schimba radical!” Dar nu a fost așa. Pe de altă parte, o oarecare schimbare – pentru că discutăm aici mai ales despre politică externă – s-ar putea resimți privind România sau privind Europa în general, dar după alegerile prezidențiale. Dar după alegerile pentru Congres nu trebuie să avem mari așteptări, pentru că puterile Congresului sunt limitate, și în continuare președintele Statelor Unite va rămâne Donald Trump cel puțin până în 2028. Adică, practic, nu se va schimba mare lucru în ce ne privește.

Și ce s-ar putea schimba după alegerile prezidențiale de peste trei ani, din perspectiva României?

Un singur lucru cred că s-ar putea schimba, povestea cu vizele, care au creat așa o oarecare supărare, probabil. Ni s-a promis că ni se ridică vizele și nu s-a întâmplat asta. Dar, în fine, e o chestiune cu o miză directă pentru foarte puțină lume care, să zicem, mai călătorește.

O discuție aflată în centrul atenției e despre trupele americane din Europa și, în cazul nostru, România. Aici s-ar putea schimba ceva?

Nu, nu s-ar schimba foarte mult. Vorbind despre alegerile prezidențiale din SUA, dacă Trump nu va mai candida acum în mod normal – n-ar trebui să candideze, cred că dacă vine un democrat va schimba puțin tonul, cel puțin față de Europa. Doar tonul pe care i s-ar vorbi Europei ar fi cel mai blând, dar lucrurile nu s-ar schimba în alte privințe.