Trump, la depunerea jurământului de învestire: „Vom lua înapoi Canalul Panama”. Reacția preşedintelui din Panama
0Noi contre cu privire la Canalul Panama între președintele american Donald Trump și șeful statului Panama. Jose Raul Mulino a respins la numai câteva minute distanță declaraţiile omologului său american, Donald Trump, referitoare la intenţiile noului lider de la Casa Albă de a „recupera” Canalul Panama. „Canalul Panama este şi va continua să fie al Panama”, a subliniat Mulino.

Donald Trump a reiterat luni, în timpul ceremoniei de învestire, că va „prelua” din nou controlul asupra Canalului Panama, argumentând că există o prezenţă chineză acolo. Totodată, Trump s-a plâns totodată din nou de preţul mare pe care l-ar plăti navele americane pentru a traversa ruta interoceanică.
„În numele Republicii Panama şi al poporului său, trebuie să resping de manieră integrală cuvintele rostite de preşedintele Donald Trump cu privire la Panama şi la canalul său, în discursul său de învestire. Reiterez ceea ce am spus în mesajul meu către naţiune, în data de 22 decembrie: Canalul este şi va continua să fie al Panama”, a transmis preşedintele panamez într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Donald Trump a amenințat anterior că va cere restituirea canalului interoceanic dacă această țară nu va reduce nivelul tarifelor pentru navele americane. Trump a afirmat despre Pnama - țara din America Centrală, cu care SUA are relații diplomatice din 1903, că „jefuiește” SUA „cu privire la Canalul Panama, „mult peste cele mai nebunești vise ale lor”.
Trump i-a acuzat pe soldații chinezi, într-o postare făcută miercuri pe Truth Social, că exploatează ilegal canalul și „se asigură întotdeauna că Statele Unite pun miliarde de dolari în bani pentru «reparații»”.
Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarat atunci, referitor la China, că nu a avut nicio influență asupra administrării canalului.
China nu controlează și nu administrează canalul, însă o filială a companiei CK Hutchison Holdings (0001.HK), cu sediul în Hong Kong administrează de mult timp două porturi situate la intrările în Caraibe și Pacific ale canalului, potrivit Reuters.