SUA, Rusia şi UE se integrează în Cosmos

După americani şi ruşi, canadienii, europenii şi japonezii adaugă componente platformei ISS, unde marile puteri pământeşti exersează cooperarea extraterestră . Naveta spaţială

După americani şi ruşi, canadienii, europenii şi japonezii adaugă componente platformei ISS, unde marile puteri pământeşti exersează cooperarea extraterestră .

Naveta spaţială americană Discovery a transportat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) modulul european Harmony, care va face legătura staţiei internaţionale cu viitoarele laboratoare european Columbus şi japonez Kibo.

Mai departe, UE se pregăteşte să lanseze primul vehicul spaţial european care, alături de cele ale Rusiei, va face legătura cu ISS şi după ce SUA vor stopa programul de navete.

Lucrul pământenilor în spaţiul extraterestru este uimitor, chiar dacă televiziunile nu-şi mai opresc programele nici pentru ieşirile astronauţilor "în aer liber". Ultima s-a petrecut pe 26 octombrie, când americanii Scott Parazynski şi Douglas Wheelock au ieşit în spaţiu pentru a ajuta la poziţionarea traversei de 17 tone care va susţine giganticele aripi solare ale ISS.

A doua lor sarcină a fost să colaboreze cu colegii de pe Discovery pentru mutarea modulului european "Harmony", de 16 tone, din cala navetei şi instalarea lui într-o locaţie temporară, lângă sectorul locuit al staţiei orbitale.

Construit în Italia, de Thales Alenia Space, modulul Harmony va fi o punte de trecere între laboratorul american Destiny, existent, laboratorul european Columbus, care aşteaptă la sol, şi viitorul laborator japonez Kibo - totodată, acest prim modul european extinde actuala capacitate de trei locuri a ISS cu încă două.

Întâlniri de gradul III

Misiunea Discovery, lansată pe 22 octombrie de la Centrul Kennedy din Florida, a fost condusă de Pam Melroy - retrasă de la bordul avioanelor US Air Force în 1994 pentru a pilota navete spaţiale în 2002 şi 2004. La bordul spaţiei orbitale avea să-şi întâlnească o veche cunoştinţă: Peggy Whitson, prima femeie care va comanda pe ISS.

Cu un doctorat în biochimie, Peggy Whitson a fost selectată de NASA pentru antrenamentul astronautic în 1996 şi a petrecut deja 185 zile pe ISS în 2002 - alături de doi colegi ruşi -, ca inginer de zbor şi ofiţer ştiinţific.
Pe 12 octombrie, astronauta americană a plecat spre construcţia umană aflată la 354 km deasupra Pământului cu o navetă rusească Soyuz TMA-11, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Alături de ea s-au mai îmbarcat colonelul rus Iuri Malancenco, veteran al Mir şi ISS, şi "bobocul" malaysian Sheikh Muszaphar Shukor - ortopedul de 35 de ani devenit primul astronaut al Malaysiei, în baza unui masiv contract militar malaysiano-rusesc, şi primul musulman plecat în spaţiu în plin Ramadan.

Peggy Whitson şi Iuri Malencenco vor rămâne pe ISS o jumătate de an, în calitate de comandant, respectiv inginer de zbor ai Expediţiei 16. În locul lor au revenit pe Pământ, pe 21 octombrie, cosmonautul Fiodor Iurcikin, comandantul Expediţiei 15, şi inginerul de zbor Oleg Kotov - plus musafirul malaysian.

Aflat de ceva timp pe ISS, astronautul NASA Clayton Anderson va rămâne şi pentru prima parte a importantei Expediţiei 16: când două duzini de astronauţi, din şase ţări, vor contribui la extinderea platformei şi vor avea parte de 14 ieşiri în afara staţiei - la trei va participa şi Peggy Whitson.

Renaştere europeană în spaţiu

Lansată în 1998, cu echipamente americane, ruseşti şi canadiene, ISS este astăzi platformă de cooperare pentru 15 naţiuni şi tocmai a intrat într-o perioadă de mari prefaceri.

În decembrie, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) va trimite pe ISS laboratorul Columbus, iar în februarie vor mai ajunge prima dintre cele trei părţi ale laboratorului japonez Kibo şi adaosul Dextre la braţul robotic canadian - cu care platforma orbitală se construieşte mai departe.

Pentru europeni, momentul este istoric: mai bine mai târziu decât niciodată, Europa devine coacţionară a ISS. Mai mult, deşi Columbus va fi transportat de naveta americană Atlantis, în ianuarie ESA urmează să lanseze, de pe insula Kourou din Guyana Franceză, capsula "Jules Verne".

Va fi diar primul dintr-o serie de cargouri spaţiale europene ("Automated Transport Vehicles" - ATV); următoarea generaţie nu va mai face doar drumul dus, ci va fi capabilă şi de întoarcerea nevătămată a unor fiinţe umane.

Cu o încărcătură de 7,5 tone, adică de trei ori mai mare decât a navelor de alimentare ruseşti Progress, ATV-urile europene vor accelara procesele de pe şantierul ingineresc şi ştiinţific ISS - eventual, alături de "H-2 Transport Vehicles", proiectate de japonezi.

Cu atât mai utile vor fi acestea cu cât NASA va stopa actualul program de navete în 2010 - după ce a cheltuit un miliard de dolari în trei ani, pe redresarea defectelor evidenţiate de accidentul navetei Columbia din 2003, pentru a se achita de sarcinile angajate pe ISS.

La rândul său, din 1995, ESA a cheltuit şapte miliarde de dolari pentru a angaja 5.000 de oameni şi 50 de companii - care utilizează acum tehnologiile spaţiale şi în produse şi servicii comerciale.

Meteoriţi de vânzare

Casa de licitaţii Bonham din New York a reuşit să adune, din mai multe colecţii private, 57 de meteoriţi, pestriţi şi încrustaţi. Cei mai mulţi bani s-au obţinut pentru un meteorit feros căzut în Siberia: 123.000 de dolari. Bucăţica din spaţiu care a lovit în 1984 cutia poştală a Caruthei Barnard a fost dată cu numai 8.000 de dolari - în timp ce cutia poştală a fost preţăluită la 83.000 de dolari!

Piesa de rezistenţă a licitaţiei a fost însă "coroana" celebrului Williamette Meteorite, descoperit în Oregon, în 1902: o bucată de 13 kilograme, tăiată dintr-un bloc de 15,5 tone, cu o valoare de 1,1 milioane de dolari.

Bucata tăiată pentru un schimb între Muzeul de Istorie Naturală al Americii şi colecţionari nu a fost însă pusă în vânzare. Ca şi meteoritul găsit în 2005, în Kansas - şi evaluat la 700.000 de dolari - ori cel descoperit în Normandia, în 1803.

Parteneriate extraterestre

Rusia celebrează lansarea primului satelit artificial, în toamna anului 1957, prin planuri de înviere a gloriei spaţiale a URSS. De data asta cooperarea internaţională este ca şi indispensabilă şi merge de la lansarea de sateliţi cu europenii la misiuni marţiene cu americanii.

George Griffin, şeful Agenţiei Spaţiale Nord-Americane (NASA), l-a vizitat luna trecută la Moscova pe Anatoli Perminov, şeful Agenţiei Spaţiale Federale Ruseşti (Roskosmos), atât pentru aniversarea celor 50 de ani de la lansarea satelitului sovietic Sputnik, cât şi pentru discutarea unor noi planuri de cooperare spaţială ruso-americană.

Aceasta a început în mai 1972, când Alexei Leonov şi Thomas Stafford şi-au dat mâna pe orbită, după conectarea modulelor Soyuz-19 şi Apollo-17. Faţă de acel gest pur politic, acum este vorba despre explorarea în comun a Planetei Roşii.

Prima asemenea reuşită a fost zborul Mars-Odissey, din 2001, când instrumentele ruseşti amplasate pe staţia americană au descoperit vaste rezerve de apă sub solul marţian. Căutarea apei pe Marte continuă prin intermediul Lunar Reconnaissance Orbiter şi Mars Science Laboratoy.

Uniunea EU Rusia

Cealaltă colaborare spaţială ruso-americană are loc pe ISS. După explozia navetei Columbia în 2003, navetele Soyuz au salvat proiectul internaţional. Problema e că americanii s-ar retrage din ISS în 2015, europenii ezită să-şi asume toată sarcina aliaţilor nord-atlantici, iar ruşii s-au angajat doar până în 2020.

O variantă luată în calcul ar fi ca ISS să devină platformă de lansare spre alte orbite. Oricum, Roskosmos construiesc împreună cu parteneri europeni la o altă navă spaţială reutilizabilă - "Clipper".

Rusia mai lucrează şi la două rachete purtătoare: familia Soyuz-2 este deja operaţională, în timp ce Angara va fi prezentată la apropiatul Dubai Air Show doar ca machetă. Pe de altă parte, inginerii spaţiali ruşi lansează mai departe sateliţi străini. O rachetă Soyuz-FG tocmai a plasat pe o orbită joasă alţi patru sateliţi americani din constelaţia Globalstar, care asigură telecomunicaţii de mare calitate pentru SUA şi alte 120 de ţări.

Zborurile comerciale ale rachetelor Soyuz sunt gestionate de Starsem, un joint venture ruso-european care include EADS SPACE, Arianespace, Roskosmos şi centrul de producţie al navelor ruseşti Progress.

Peste 20 de ani: euroviziuni cosmice

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi-a dezvăluit luna trecută Viziunea Cosmică 2015-2025, ale cărei propuneri urmează să treacă testul fiabilităţii. ESA a plecat de la marile întrebări ale ştiinţei spaţiale şi a imaginat misiuni care să aducă răspunsuri. Au rezultat două categorii de proiecte: mari (clasa L), de peste 650 milioane de euro, şi medii (clasa M), sub 300 de milioane.

Pentru cele mai mari se impun parteneriate internaţionale: NASA a calculat că nicio misiune spre Saturn nu ar fi relevantă fără un miliard de dolari. Marile ambiţii ale ESA vizează Jupiter şi luna sa de gheaţă - Europa, sateliţii saturnieni Titan şi Enceladus sau un telescop pentru studierea Universului de raze X.

Cele medii se rezumă la 12 nave spaţiale pentru măsurători simultane ale plasmei din jurul Pământului, o deplasare dus şi întors către un corp ceresc apropiat sau studierea unor exoplanete. Doar două misiuni vor fi alese, pentru 2017/2018.

Exploatarea spaţiului de către om

Ingineri spaţiali din America, Europa sau Asia caută modalităţi de aducere a unor mari cantităţi de helium-3 din spaţiu pentru producerea de energie pe Pământ. NASA constată însă că tinerii occidentali nu mai sunt la fel de atraşi de ştiinţa spaţială precum cei din generaţia anterioară. A apărut însă un nou stimul: tineri antreprenori vestici din media şi IT finanţează programe private pentru crearea unor tehnologii de călătorii spaţiale şi aselenizări comerciale.

Nu doar NASA vrea o bază lunară permanentă în viitorul apropiat. Lansată în luna septembrie, sonda japoneză Kaguya va cerceta timp de un an suprafaţa selenară de la o distanţă de 100 km - ca misiune de recunoaştere pentru descinderea unui cosmonaut nipon pe Lună în 2025.

Cu o primă sondă orbitală abia de anul viitor, India va investi în următorii cinci ani circa 1,5 miliarde dolari pentru dobândirea tehnologiilor de trimitere a unui om în spaţiu în 2015 şi coborâre pe Lună în 2020.

Chinezii par să se grăbească cel mai tare: lansată luna trecută, sonda Chang'e va transmite la Beijing imagini 3D ale suprafeţei Lunii şi va studia distribuirea unor elemente valoroase; mostre de sol selenar vor ajunge pe pământul chinezesc în 2017; iar un taikonaut va fi deplasat la faţa locului în 2020.

China recunoaşte că programul spaţial accelerat nu are doar rolul de a impune ţara în lume, dar şi de a-i furniza, în perspectivă, minerale sau energie extraterestre. În afară de aur, platină sau cobalt, este vizat izotopul de helium-3: pe Pământ există circa 15 tone, în timp ce în colbul Lunii vânturile solare au depus, în miliarde de ani, între unu şi cinci milioane de tone.

Cantitatea ar ajunge alimentării Terrei timp de 10.000 de ani cu o energie nepoluantă - desigur, asta după ce va fi posibilă producerea energiei nucleare din acest izotop şi apoi, aducerea lui din spaţiu.

Privatizarea spaţiului

Dacă savanţii asiatici lucrează cu un avânt naţionalist încă intact, şefi ai NASA constată că puţini dintre tinerii americani născuţi în era spaţială mai sunt interesaţi să participe la progresul ştiinţei spaţiale - care le-a adus mobilele sau computerele.

Pe de altă parte, alături de problema propriei culturi organizaţionale - afectată de alcool sau pasiuni extraconjugale -, NASA o mai are şi pe cea a finanţării. Pentru toate, soluţia întrezărită este completarea programelor de cercetare guvernamentale cu cele comerciale private.

Google tocmai a anunţat un premiu de 30 milioane de dolari pentru firma privată care va depune pe Lună un robot capabil să parcurgă măcar 500 de metri şi să transmită imagini video şi alte date. E şi multă reclamă în acest gest, deoarece după 2012 suma se înjumătăţeşte, iar dacă premiul nu este obţinut până în 2014, se anulează. Oricum, concursul poate accelera crearea unor tehnologii de explorare spaţială low-cost.

Dacă satelitul sovietic Sputnik a dovedit, în 1957, că zborul spaţial este posibil, nava SpaceShipOne a demonstrat, în 2004, că spaţiul este deschis şi iniţiativelor private - şi a primit pentru asta, din partea X-Prize Foundation, un premiu de 10 milioane de dolari. Inspirată din acest proiect, compania Virgin Galactic, a celebrului antreprenor britanic Sir Richard Branson, lucrează la un vehicul capabil să ducă şase pasageri la 140 km deasupra Pământului.

După ce şi-a vândut două companii de servicii financiare prin internet, Elon Musk investeşte milioane de dolari în noile planuri ale lui Burt Rutan, designerul SpaceShipOne: plasarea de pasageri suborbitali până în 2010 şi construirea unei capsule de transport a personalului pe ISS.

Asemănător, europenii de la EADS dezvoltă proiectul Astrium, de călătorii suborbitale cu pasageri, iar californienii de la Constellation Services şi United Launch Alliance folosesc vehiculul Atlas-5 al companiei Lockheed Martin pentru a opera transporturi comerciale pe ISS.

Compania americană Space Adventures a trimis deja acolo patru turişti spaţiali. Iar Robert Bigelow, magnat al hotelurilor, a lansat Genesis 1, o navă spaţială gonflabilă, prin care speră să ajungă la un hotel amplasat în spaţiu.