Șocul unor tineri căsătoriți când au descoperit că sunt singurii turiști dintr-o stațiune de 5 stele: „A fost destul de mișto, până când nu a mai fost”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vacanța unui cuplu proaspăt căsătorit, aflat în luna de miere la Grand Velas Boutique Los Cabos din Mexic, a luat o turnură neașteptată atunci când tinerii au descoperit că erau singurii turiști din stațiune, potrivit nypost.com.

Plajă din Mexic jpg FOTO Pixabay

Grand Velas Boutique Los Cabos, noua proprietate soră a paradisului de 5 stele alăturat, cunoscut pentru „serviciile sale de clasă mondială", s-a dovedit a fi mai mult decât s-au așteptat tinerii însurăței. Sau nu suficient. Depinde de perspectivă.

Pare mai degrabă un episod din „Black Mirror"

Ceea ce, la început, a părut mai degrabă o farsă, s-a transformat într-o experiență ciudată.

„A început ca o glumă... dar pare mai degrabă un episod din <<Black Mirror>>", a spus Cameron, cunoscut sub pseudonimul @freedomhustler,  într-un videoclip postat pe TikTok, care a adunat aproape șapte milioane de vizualizări, în care a surprins împrejurimile fără niciun alt turist. 

Tinerii au surprins imagini „suprarealiste” în timp ce au explorat imensa stațiune goală, mărturisind totuși că au văzut un cuplu mai în vârstă la cină și un cuplu mai tânăr la micul dejun în prima zi, iar ulterior niciun alt oaspete.

„A fost destul de mișto, până când nu a mai fost"

Cameron a mărturisit că situația părea din ce în ce mai tulburătoare, pe măsură ce zilele treceau.

„De fiecare dată când mi se părea că văd pe cineva care nu poartă o uniformă albă, mă entuziasmam, doar ca să realizez că nu, doar mai mulți antreprenori care lucrează la locul respectiv. Ceea ce, din nou, a fost destul de mișto, până când nu a mai fost", a adăugat Cameron.

„Cine plătește pentru toate acestea?”

De la glumițele cu care făceau haz de necaz, cei doi au devenit tot mai scepțici pe măsură ce au descoperit că, de fiecare dată, erau singurii care participau la activitățile din stațiune, la  mesele somptuoase și se relaxau pe plaja lor privată.

„Cine plătește pentru toate acestea? Tot acest regat este doar pentru noi", s-a întrebat, în același clip, tânărul.

Paradisul pustiu i-a lăsat pe cei doi tineri cu mai multe întrebări decât răspunsuri.

După ce Cameron și-a împărtășit strania experiență pe TikTok, a apărut un val de reacții.

Unii i-au sugerat călătorii în timp, în realități alternative, în timp ce alții au speculat că vizita de la mijlocul lunii ianuarie, imediat după sezonul de sărbători, ar putea fi motivul pentru care au avut parte de „un paradis atât de privat”.

Un alt comentator l-a sfătuit pe Cameron să se bucure, pur și simplu, de „oportunitatea unică” care i s-a ivit.

„Bucură-te de ea, amice. Nu ești CEO, așa că nu este problema ta", a scris un comentator, referindu-se la preocuparea tânărului pentru cheltuielile mari ale resortului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite