Salafismul: de ce islamismul ultraconservator câştigă teren în Egiptul postrevoluţionar
0
Mişcarea ultraconservatoare salafită a condus multe dintre recentele proteste iscate după apariţia mult controversatului trailerul al filmului anti-islamic „Inocenţa Musulmanilor”. Această mişcare a câştigat foarte mulţi simpatizanţi în Egipt, care au avut de câştigat în alegerile ce abia s-au terminat.
Pentru a-şi hrăni cei 15 membri ai familiei, Rabiah Rahim trebuie să coacă 120 de pâini în fiecare săptămână, dar creşterea preţurilor o va sili să plătească 3 dolari pentru o sticlă de gaz, mult peste putinţele acesteia.
În timp ce fiica ei frământă aluatul şi îl pune în soba încinsă, Rabiah spune că nimeni din guvern nu ascultă la nevoile celor săraci, relatează BBC News.
Străzile înguste şi neasfaltate ale Al-Kom al-Ahmar stau mărturie multor ani de neglijenţă – această comunitate agricolă, situată la o oră de mers cu maşina faţă de capitala Egiptului, Cairo, duce lipsă de multe din dotările de bază.
Generaţiile mai în vârstă sunt, în majoritate, analfabete, iar principalul mijloc de transport rămâne măgarul sau căruţa. Deşi criza economică din Egipt aduce şi valuri de proteste pe străzile din Cairo, oamenii de acolo aşteaptă de la Dumnezeu cele necesare pentru traiul de zi cu zi.
Totuşi, pentru familia Rahim, ajutorul este la îndemână. Un grup de salafiţi, îmbrăcaţi în robe până la gleznă,le-a călcat pragul uşii, oferindu-le cupoane care pot fi schimbate pentru gaz, costul fiind subvenţionat.
Salafiţii sunt acei membri populari ai comunităţii cunoscuţi pentru actele lor caritabile, printre egiptenii de rând. Pe timpul sărbătorilor, aceştia sacrifică camile, oi şi bivoli, iar carnea este oferită săracilor.
Totodată, plătesc pentru manualele şcolare şi pentru medicamente, dar şi pentru articolele de menaj necesare tinerilor căsătoriţi.
Mohammed Gomah, care se ocupă de activităţile sociale, afirmă că salafiţii urmează instrucţiunile Islamului. „Trebuie să ne ajutăm confraţii. O facem pentru Allah, iar oamenii nu uită acest lucru despre noi. Oamenii ne respectă”, declara el în cadrul unui program al Radioului 4.
Adevărata credinţă a Salafismului
Adevăratul scop al Salafismului este să îi facă pe musulmani să se întoarcă la origini, la adevărata credinţă practicată de profetul Mahomed şi de urmaşii săi.
Influenţa acesta se face simţită nu numai în Egipt, dar şi în Tunisia şi în Libia , unde militanţii acestui curent ultraconservator au fost învinuiţi de atacurile asupra consulatului american de la Benghazi sau asupra atacului de la ambasada din Tunis. În ambele ţări există şi o tensiune între salafiţi şi musulmanii mai temperaţi.
O investigaţie a jurnaliştilor BBC în Egipt relevă faptul că salafiţii au ca obiectiv schimbarea societăţii mai degrabă prin educarea oamenilor să trăiască respectând normele de bază, pure, ale Islamului, decât prin violenţele jihadului îmbrăţişate de unii adepţi ai salafismului. Chiar şi aşa, scopurile finale sunt aceleaşi.
Sheikh Hassan Ghidan, un intelectual şi predicator care a absolvit Universitatea Islamică de la Cairo, Al-Alzhar, dă mai multe explicaţii: „Schimbările pe care încercăm să le aplicăm urmează Sharia – legea islamică tradiţionalistă care caută atingerea dreptăţii sociale. Toate acestea pentru a stabili o dominaţie a succesorilor de drept islamici, pentru a elibera pământurile ocupate de non-musulmani, pământuri ce odinioară au fost ocupate de musulmani.”
Pe lista pământurilor ce trebuiesc recuperate se găsesc Palestina, Irak, Myanmar (Burma), Cecenia şi Andaluzia din Spania.
Interpretarea Shariei în viziunea lui Sheikh Hassan Ghidan este cât se poate de strictă. Femeile prinse cu relaţii amoroase înainte căsătoriei vor fi condamnate la 100 de lovituri de bici, în timp ce femeile măritate care comit adulter vor fi omorâte cu pietre. Cei prinşi cu alcool vor fi condamnaţi la 80 de lovituri de bici.
Temeri legate de o teocraţie nouă
În mod tradiţional, salafiţii s-au distanţat de politică pe motiv că este impură, dar odată cu revoluţia care a răsturnat regimul fostului dictator egiptean Hosni Mubarak în februarie 2011, aceştia şi-au format propriul partid politic.
Cu o majoritate de 20% la cele mai recent alegeri, ei pot influenţa dezbaterea despre Constituţie, promovând Sharia drept principala sursă de legiferare în locul ghidului de principii după care se orientează în prezent.
Interpretarea şi mai ales aplicarea legii Sharia vor fi decise la Universitatea Al-Azhar, unde se încearcă, în acelaşi timp, eliminarea clericilor moderaţi cu unii mult mai duri, ultraconservatori.
Această viziune o îngrijorează pe Heba Morayaf, director al Agenţiei pentru Supravegherea Drepturilor Omului (ASDO), care consideră că aceste iniţiative ar putea duce la o teocraţie în stil iranian.
„Dacă vom fi conduşi de un corp de oameni aleşi ilegitim, guvernaţi de principii conservatoare, care vor interpreta dacă legislaţia este sau nu potrivită conform cu Sharia, poate conduce către un dezastru în Egipt. Statul va deveni unul religios, condus de o minoritate aleasă incorect, iar unele dintre cele mai importante drepturi ale omului evidenţiate la revoltele din ianuarie 2011 vor fi încălcate.”
Camera inferioară a Parlamentului, Adunarea Poporului, este în prezent dizolvată, în timp ce instanţele din Egipt iau în considerare o contestarea juridică a procesului electoral, care ar putea forţa o întoarcere la urne a alegătorilor.
Nimeni nu se aşteaptă ca salafiţii să obţină puterea, dar egiptenii seculari şi liberali se tem de influenţa acestora asupra mişcării islamiste Frăţia Musulmană şi asupra formaţiunii sale politice, Partidul pentru Liberate şi Justiţie, preconizându-se astfel o întoarcere la islamismul de tip ultraconservator.
Dacă se vor desfăşura noi alegeri, factorul determinant care va decide rezultatul final va fi economia şi nu religia.
Chiar şi aşa, sătenii din Al-Kom al-Ashar vor vota partidul care le poate oferi cele mai multe facilităţi, precum canalizare sau aprovizionarea cu gaze naturale.
În timp ce fiica ei scoate din soba încinsă pâinea aburindă, Rabiah Rashim radiază de fericire. În mâinile sale se află un cupon cu însemnele „ajutor din partea salafiţilor”. În ziua următoare, aceasta se va duce la depozitul salafit pentru a lua o canistră plină cu gaz. La următoarele alegeri, îşi va exprima votul său pentru candidatul salafit.